luni, 28 februarie 2011

Cantec deplin

N-ai dezmierda de n-ai şti să blestemi.
Surâd numai acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi
cu fruntea jos, în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
e că mureai în lacrima de-aseară.


Absolut superbe versurile lui RADU GYR...

duminică, 27 februarie 2011

Feminitate rătăcită!

Nu sunt o frumuseţe răpitoare, dar întotdeauna am ştiut să mă fac plăcută...Sunt destul de isteaţă încât să ştiu cum să mă port în orice situaţie: ştiu cum să fiu sexy, chiar dacă nu sunt îmbrăcată în vreo rochie ameţitoare, ştiu când să vorbesc sau când să tac, în funcţie de situaţie, ştiu când să zâmbesc şi când să fiu serioasă. Am crezut întotdeauna despre mine că fac deliciul bărbaţilor care mă au, că îi pot înnebuni şi îi pot face să mă dorească cum nu au mai dorit pe altcineva. Am luptat mereu pentru ceea ce mi-am dorit şi întotdeauna am obţinut!
M-am definit Femeie, însa aseară am fost “acuzată” de nefeminitate...Catalogată ca fiind prea rece, rigidă, aproape robotică.
Neaşteptat şi şocant! Recunosc că atunci când sunt cu el mi se activeaza inconştient (sau poate nu) un scut, imperceptibil, şi că mă transform, că nu pot fi eu in totalitate. Uneori, mă port prosteşte, nu sunt în stare de gesturi tandre, mă inhib şi nu pot să rostesc nici măcar nişte cuvinte simple. Pot purta conversaţii pe orice temă atâta timp cât nu e legată de mine, de sentimentele mele, de pasiunea mea pentru el. Când apar întrebările astea intru automat în defensivă.
Mi-e frică, aşa cum niciodată nu mi-a fost, “să nu mă ia valul”! Mi-ai zis că nu e cu nimic greşit să ma las purtată de val şi chiar nu e...nu asta mă sperie, ci faptul că mă poate doborî, după ce îl las să mă ridice pe coama lui. Mi-e teamă să nu cad de acolo, din vârf, şi să mă trezesc din dulcea reverie. Nu vreau să risc să fac ceva, să spun ceva şi să te pierd din nou!
Ai zis că îţi doreşti o noapte, două, mai multe cu mine, dar eşti reţinut din cauză că sunt aşa...Te gândeşti că vei fi dezamăgit, că nu voi fi cum te aştepţi sau...? Și chiar dacă ar fi toate astea, nu văd unde ar fi problema. Nu avem o relaţie, nu suntem implicaţi în vreun fel...Ţie de ce îti este frică de fapt?
Cred, aşa cum şi tu ai spus, că disecăm prea mult totul, că vorbim prea mult şi facem prea puţin. Ne focusăm inutil pe nişte chestii pe care le putem descoperi impreună şi în timp!
Și da, trebuie să îmi recapăt feminitatea şi pe mine, în preajma ta!

sâmbătă, 26 februarie 2011

Desen

vineri, 25 februarie 2011

Știi că te ador, nu...?

   Ȋncă o jumătate de noapte petrecută alături de tine...şi încă o jumătate nedormită, după plecarea ta. Doamne, cât poti să mă tulburi, să îmi dai totul peste cap...
   Aceleaşi întrebări care te macină :” Cine eşti tu, ce vrei de la mine?” le rosteşti mereu! Nu ştiu să îţi răspund sau nu vreau încă să o fac...Știu că, momentan, vreau bărbatul din tine, dar nu în totalitate, vreau tot ce e legat de sex, vreau să îmi reamintesc cum era atunci şi să descopăr cum e azi! Nu vreau o relaţie, nu acum, e mult prea devreme...am fost prinsă în relaţii “sufocante” atâţia ani, încât acum îmi doresc să fiu doar eu cu mine...Sună a egoism, dar asta vreau şi nu vreau să te mint. Și cine sunt va trebuie să descoperi singur, pentru că nu aş şti de unde să încep şi ce anume ai vrea să ştii, sunt prea multe de spus, sunt multe pe care nu ai vrea să le ştii...
   Da, am nevoie uneori, aşa cum spui, de un bărbat, dar nu vreau să mă implic mai mult, am nevoie de spaţiu, de aer, să simt că pot face tot ce îmi pofteşte inima, fără să trebuiască să mă schimb în vreun fel, pentru nimeni. Și nu am nevoie de orice bărbat...
   Nu înţelegi de ce vorbim atâtea ore la telefon, dacă nu îmi doresc o relaţie cu tine, dar, dacă stai să te gândeşti o clipă, vei realiza că mereu am făcut asta, de când ne-am cunoscut...Și îmi place să te ascult, îmi place sa îţi aud vocea, îmi place...Dar tu, dacă vorbeşti atât de mult cu mine, să înţeleg că îţi doreşti să fim împreună? Nu cred sau, cel puţin, nu momentan...Poate cu timpul totul va duce către acolo, nu stiu...Amândoi ne temem de câte ceva şi nici unul nu e dispus să rişte. Au fost prea multe între noi, cu ani în urmă, care ne fac în prezent să stăm cu garda ridicată!
   Cred că ai dreptate când spui că ar fi fost mai bine să nu ne fi cunoscut decât acum, pentru că partea aia de trecut, strică puţin...deşi tind să cred că dacă nu exista, nu am mai fi fost aşa. Toate ruperile şi regăsirile, cu toate că ne-am distanţat unul de celălalt, ne-au făcut să realizăm câte ceva: pe mine cât de importantă e prezenţa ta în viaţa mea şi pe tine, nu sunt foarte sigură ce, dar cred că ceea ce eşti acum se datorează şi acelei perioade.
   Oricum te ador, ştii bine, şi asta nu se va schimba indiferent de ce vom alege să facem în viitor!

joi, 24 februarie 2011

Lacrimi de coniac...

luni, 21 februarie 2011

Astenie de...iarnă :)

Azi mi-am dorit să mă simt iubită, să fiu ţinută în braţe, răsfăţată...am tânjit după iubire şi nu a fost nimeni lângă mine să îmi împlinească visul! Mă întreb de ce, ştiu că sunt oameni care mă iubesc, ştiu că am prieteni cărora nu le sunt indiferentă, ştiu că există cineva, undeva, care m-a adorat şi o va face toată viaţa, indiferent cât de departe ar fi de mine, si...totusi, am fost singură, atât de singură că aproape îmi auzeam sângele cum îmi circula prin vene...
S-a schimbat atât de mult viaţa mea şi eu m-am schimbat...câteodată mă gândesc că nu mai am nimic din ce-am avut, că am pierdut prea multe, că, într-un fel, îmi doresc să le mai am, însă nu în totalitate.
Ȋnainte ieşeam mult, acum parcă m-am izolat în casă. Aveam prieteni cu care mă vedeam frecvent...acum, cu mulţi dintre ei socializez doar virtual, cu unii nu mă mai întâlnesc decât din întâmplare, unii nici măcar nu îmi mai sunt prieteni...
La firma pe care o am cu fostul soţ am început să merg doar dacă e absolut necesar, de groază că nu putem purta o conversaţie civilizată...Ciudat, suntem cei mai buni prieteni când ieşim la o cafea, când vorbim la telefon, când mergem la cumpărături împreună, însă la muncă parcă suntem curentaţi amândoi.
Stau prea mult în casă, prea mult la calculator, prea mult pe internet, prea multe ţigări şi nu îmi place deloc, am prea puţine activităţi şi asta mă face să înnebunesc...Mă deprimă şi vremea, deşi niciodată nu mi-a displăcut iarna, poate doar faptul că se întunecă prea devreme. Speram să vină primăvara mai repede, dar a nins din nou...
Trebuie neapărat să mă reorganizez, să îmi pun viaţa în ordine şi să reîncep să fac lucruri...
Și vreau să iubesc şi să fiu iubită, am nevoie de asta acum!!!

duminică, 20 februarie 2011

Portret

sâmbătă, 19 februarie 2011

Curiozitate

Din ce motiv, mi-ai zis să nu te privesc? Nu m-am mai uitat înspre tine, decât mult mai târziu, dar fără să am nici cea mai mică idee despre ce a fost în mintea ta...Ȋn fine, nu era atât de important, doar curiozitatea m-a făcut să îmi pun întrebarea asta!

Răvăşită

Mirosul tău, îl simt, a rămas impregnat pe pernă...nu-mi vine să mă ridic, nu vreau să strâng patul... şi forma trupului tău a rămas pe aşternut, nu vreau s-o stric...
Mi-e aşa de bine când eşti aici, mi-aş dori să nu trebuiască să pleci...aş vrea să stai, să te redescopăr, să văd bărbatul în care te-ai transformat, să te pot alinta şi să-ţi satisfac poftele. Știu, e imposibil...nici nu ştiu dacă îti doreşti, cred că... nici nu vreau să aflu, mi-e de ajuns aşa cum eşti.
Iar mă gândesc, deşi mi-am propus să nu o mai fac, să las totul să decurgă de la sine, să las timpul să hotărască ce va fi...nu reuşesc, gândurile îmi zboară exact unde nu vreau, înapoi către tine.
Nu reuşesc să adorm, după ce pleci de la mine, decât spre dimineaţă...răvăşită de pasiune, de dorinţă, de dor de tine, de tot...

vineri, 18 februarie 2011

Tango again

joi, 17 februarie 2011

miercuri, 16 februarie 2011

Senzaţii

  Priviri adânci şi şoapte frivole...îi făceau să creadă că doar ei există, în acea încăpere, şi să simtă că nimic nu mai conta în afară de momentul acela.
  Fiori care le trezesc simţurile, lumina lunii şi muzica din sufletele lor...
  Se miros, se sărută, se privesc din nou...trupul ei tânjeşte după el, mâinile lui îi mângâie interiorul coapselor...o atinge uşor, e umedă... îl aşteaptă tremurând.
  Ȋi muşcă buzele, o întoarce cu spatele si o pătrunde, o simte unduindu-se, înfiorată, excitată, ameţită de plăcere...Ritmul lui creşte, ea geme, vrea să îl atingă, nu poate... e legată, e sub controlul lui şi îi place, înnebunită după mirosul lor şi durerea...senzitivă. O apucă uşor de păr şi o trage mai adânc în el, e ca un dans numai de ei ştiut...
  Reuşeşte să se dezlege, îl împinge pe pat şi începe să îl sărute, limba ei se plimbă încet pe gătul lui, îl adulmecă, coboară, îi mângâie pietul, mai jos şi mai jos... ajunge unde a visat atât de mult...îi cuprinde penisul cu gura, îl linge de sus până la bază, îl gustă...Ah, gustul lui, ca un elixir, atât de puternic, de dulce, de dorit...
  E peste el, îl primeşte în ea, din nou si din nou, se alintă, se mişcă, îl simte dorind-o, nu ar vrea să se termine nicicând...Nebună după el, pofticioasă, îl chinuie cu atingerile ei, cu priviri de felină, cu dorinţă şi orgasme  cutremurătoare...
  Corpurile lor lipite, înfierbântate, pierdute în plăcere, în fantezie, in extaz, în parfumul nopţilor când se regăsesc...

marți, 15 februarie 2011

???

 Dacă nu ne-am fi cunoscut în modul acela, total neobişnuit, oare ne era sortit să ne întâlnim?
 Dacă am fi fost împreună atunci, oare cum eram acum?
 Dacă nu am fi fost departe unul de celălalt în aceşti ani, unde  şi cum eram în clipa asta?
 Dacă nu te-aş fi strigat, m-ai fi căutat vreodată?
 Dacă am fi împreună, oare nu s-ar pierde chimia asta dintre noi?
 Dacă aş fi avut iubitul, nu aş fi pierdut prietenul din tine?
 Dacă ţi-aş spune “ te iubesc”, ai întinde mâna spre mine...să rămâi sau spre uşă...să pleci?
 Dacă ţi-aş cere să mă ţii în braţe acum, ai veni fără să mă întrebi “de ce”?
 Dacă nu m-aş mai gândi, nu ar fi mai uşor????

Prea închişi în noi...

    Nu ştii  ce să crezi despre ce am scris, nu ştii cum sunt şi zici că în trecut eram foarte “rece”. Da, e adrevarat, eram, dar doar pentru că mi-a fost frică să mă apropii mai mult, la fel cum îmi este şi acum...mi-e frică de eşec, mi-e teamă că, dacă îţi spun ceea ce simt cu adevărat, vei pleca. Nu sunt “rece” sunt doar laşă, dar, la un moment dat, voi trece peste toate şi îţi voi arăta ce simt cu adevărat, chiar dacă te voi pierde.
   Bărbaţii se tem de sentimente prea profunde, se tem să nu fie constrânşi în vreun fel, se tem de dezvăluiri şi iubiri prea intense, le e frică să se îndrăgostească ca nu cumva să îşi piardă independenţa...Cu toate astea îmi voi deschide inima să vezi ce se ascunde înăuntrul ei, ce am ţinut ascuns atâţia ani, sperând ca într-o zi să îţi pot dărui tot ce e acolo.
   Dacă vei pleca înseamnă că nu a fost nimic niciodată, dar nu voi mai avea regretele care m-au măcinat în cei zece ani când nu ai fost aici...Voi avea altele probabil, dar, măcar, vei şti cum sunt.
   Ȋti spun mereu că nu ştiu ce eşti, nu înţeleg ce vrei şi asta mă înnebuneşte. Ȋntotdeauna am putut să îmi dau seama de ce e în spatele măştilor, am reuşit să desluşesc un om după puţin timp petrecut împreună. Cu tine e altfel, nu ştiu la ce să mă aştept, nu ştiu dacă vrei ceva sau doar îţi face plăcere compania mea, dacă ţi-e dor de mine doar fizic sau ţi-e dor şi atât...
   Ȋntotdeauna am avut senzaţia ca nu m-ai lăsat să mă apropii prea mult de tine, poate de aici şi “răceala” mea, ştiu ca nu eşti un tip căruia să îi placă dulcegăriile prea mult şi mi-e frică să nu te sperie sentimentele mele, să nu îţi par prea siropoasă...
   M-ai întrebat cum definesc ce a fost în trecut între noi, pentru că tu nu găseşti un răspuns la întrebarea asta...Eu zic pasiune, dar e mai mult de atât, infinit mai mult.
   Poate într-o zi o să ne putem descoperi unul pe celălalt, o să ne putem deschide mai mult, făra a ne teme de ceva, niciunul dintre noi...

luni, 14 februarie 2011

Valentine’s day

   Nu reuşesc să înţeleg sărbătoarea asta sau nu reuşesc să înţeleg de ce trebuie să existe o zi a îndrăgostiţilor, o singură zi...ca şi cum în celeleate zile nu am putea celebra dragostea...
   De ce nu sunt toate zilele şi nopţile dedicate iubirii?
   Goana după cadou e altceva ce nu înţeleg...pot face cadouri oricând simt că vreau să dăruiesc, fără a fi o zi anume...cadouri, de cele mai multe ori, fără urmă de romantism... pluşuri, bomboane, casete cu parfumuri şi cosmetice, etc...toate in formă de inimă! Ȋnfiorător...
   Dacă vreau să spun cuiva “te iubesc” o pot spune în orice moment...nu trebuie să fie o zi din calendar când să rostesc cuvintele astea, nu vor fi nici mai intense nici altcumva...
   Emisiuni la radio, pe tv, peste tot, concursuri cu premii “romantice” in supermarketuri, mi se par atât de fade, mult sirop şi multă falsitate.Ȋnţeleg că e o formă de promovare, a unor diferite chestii, dar e atât de mult prost gust şi, cu toate că mulţi găndesc la fel, continuă să se prefacă că e o zi mai specială decât oricare alta...şi asta chiar nu o mai înţeleg: De ce să vrem să fim falşi????

Nu-ţi cer nimic!

   Mă tulbura atât de mult prezenţa ta, încăt nu înţeleg, e straniu.. Ȋmi vine să plâng, să râd, să scriu, să ţip, să dansez...Nu pot să mă gândesc la nimic altceva oricât aş încerca, îmi reapari mereu în minte. E atât de intens tot ce simt şi mi-e aşa de frică să nu te pierd încă o dată! Aş supravieţui, cu siguranţă, dar ar fi mai greu decât a fost atunci...
    Când mă aşteptam mai puţin, viaţa a făcut în aşa fel încât să te pot regăsi. Mi-am dorit să se întâmple, să pot sa fiu aproape de tine din nou, să îţi pot spune toate nebuniile care îmi trec prin minte, să vorbesc cu tine la telefon ore  în şir, să te pot simţi, dar nu credeam ca va deveni real vreodată. Erau visurile mele şi visam atât de frumos! Mi-am imaginat de atâtea ori si în atâtea feluri reîntâlnirea noastră, dar speranţele mele erau aproape de zero...
   Ȋntotdeauna am afirmat cu tărie că eşti cel mai fermecător om pe care l-am cunoscut. Nu ştiu dacă te-am iubit, dar m-ai fascinat mereu...sau te-am iubit?! O fi doar pasiune sau e dragoste, mi-e greu să spun, dar simt atât de multe, un amestec de sentimente...contradictorii uneori, sentimente pe care nu le-am zărit niciodată in drumul spre inima mea.
   Ȋmi reamintesc fiecare clipă din trecut, pe care am petrecut-o împreună! Nu au fost multe, dar îndeajuns încât să nu te pot uita, îndeajuns încât să îmi umple sufletul gol atunci când aveam nevoie şi să îmi trezească simţurile din starea latentă în care intrau uneori.
   Mă întreb de ce îmi doresc atât de mult să te ştiu aproape, de ce mi-e dor mereu de tine, chiar şi când eşti lângă mine, de ce vreau să mă ţii în braţe până uit de mine, de ce vreau să îti simt parfumul si să miros a tine, de ce, când eşti aici, mă cuprind emoţii ce nu îmi amintesc să le fi simţit vreodată, de ce...?!
   Deşi îmi doresc totul, nu-ţi cer nimic şi nu o voi face niciodata...îmi e îndeajuns atât, puţinul pe care îl am acum e mai mult decât am sperat.Vreau doar să nu mai pleci, să nu dispari...!
   Mă lupt cu sufletul meu, îmi pun întrebări şi nu găsesc răspunsuri, am tot felul de dileme care mă macină, dar e, totuşi, atât de bine, pentru că eşti aici. Din nou!
 

duminică, 13 februarie 2011

Pasiune, hobby...



sâmbătă, 12 februarie 2011

Pentru tine

După zece ani...

Ȋntotdeauna am iubit, tot ce ma înconjoară, trezeşte în mine o formă de iubire! Iubesc oamenii, iubesc animalele, iubesc marea, iubesc poveştile de dragoste, iubesc arta în orice formă a ei, iubesc, câteodata, până şi certurile! Barbaţii, nu mulţi, dar pe fiecare în parte diferit şi cu intensitate maximă. Fiecăruia i-am alocat câte o parte din inima mea şi, vreau să cred, că le-am dăruit ce am avut mai bun, că i-am învaţat, puţin, ce înseamnă să iubeşti şi ce am înţeles eu că e viaţa...
Probabil am însemat ceva pentru ei, la un moment dat, şi poate şi acum, pentru ca toţi, dar absolut toţi, se reîntorc în viaţa mea după un anumit timp, timp în care zboară şi descoperă lumea, se lovesc de eşecuri sau iubesc cu pasiune, revin... sau poate pentru că le-am permis să revină...Dar cum aş putea să le zic “nu”?! Sunt oameni dragi mie, sunt oameni care au însemnat atât de mult într-un moment sau altul al vieţii mele, sunt oameni pe care ii port cu mine, oriunde aş fi... Măcar pentru puţin timp îi las să se regăsească în trecut, să-şi amintească, să mă audă, să ma revadă...au nevoie de asta la fel cum am şi eu, iar după ce ne reîncărcăm de noi, plecăm fiecare pe alt drum, cu o promisiune în gând: că ne vom revedea, din nou, într-o zi...
Există, însă, printre aceşti oameni, cineva de care nu am vrut niciodată să mă despart, am vrut întotdeauna să fie lângă mine, să fiu lângă el, cineva de care am fugit, de frica că nu sunt destul de bună pentru el, că nu însemn nimic pentru el, de frica de a nu-l pierde...Am preferat să fug, am fost atât de laşă!
Ȋl vedeam aproape zilnic, dar nu puteam să îi vorbesc, nu îi puteam spune cât de rău doare, nu aveam curajul să îl opresc şi să ii arăt cât de mult îl vreau în viaţa mea şi cât de dor îmi e de el.
Aşa au trecut zece ani, ani în care m-am gândit la el, ani în care pasiunea pentru el mă ardea şi îmi măcina sufletul, până într-o zi în care mi-am făcut curaj şi l-am strigat. Ȋmi venea să îi ţip numele, să fiu sigură că mă aude, dar l-am rostit uşor, cu teamă şi, spre surprinderea mea, chiar dacă nu meritam, s-a îndreptat către mine zâmbind şi aşa am înţeles, că într-un fel, l-am regăsit...

Vreau sa scriu din nou...

Am şi uitat complet că la un moment dat mă gândisem la un blog unde să-mi păstrez ideile, unde să le înşir si să le despic cum vreau, fără ca cineva să vrea să mă corecteze, fără să dau explicaţii cuiva, să fiu doar eu cu mine... şi cine se va nimeri din greşeală pe aici.
Ȋmi place să scriu, la fel cum îmi place să gătesc, la fel cum îmi place să desenez, dar nimic nu părea să mă mai inspire...Un gol imens, o sarcina pierduta când nu se aştepta nimeni, o despărţire după ani intregi de „lupte”, toate mi-au facut ţăndări o parte din suflet, o parte care, probabil, nu o voi mai recupera vreodata, mi-au răpit bucurii de altădată, mi-au furat dorinţa de a da viaţă gândurilor sub orice formă posibilă...fie că e un desen, fie ceva scris pe o bucata de hârtie găsită, undeva, printr-un sertar, fie un gust divin ieşit dintr-o combinaţie de ingrediente neaşteptate: pasiune, fascinaţie, iubire, ură, slăbiciune, control...
Toate astea dispăruseră, acum încep să simt cum îşi caută, din nou, un loc in inima mea.

Totalul afișărilor de pagină