El, din nou...

   Ȋi rămâne parfumul impregnat pe perna mea, îmi inundă simţurile, îmi ameţeşte sufletul şi mi-e greu să îl am atât de puţin lângă mine...

   Nu am vrut să devenim din nou doi străini şi după ce m-am calmat, nu am putut să mă abţin să nu îl sun, să nu îl doresc. Am trecut peste toate... pasiunea a învins raţiunea!

   A revenit, după aproape o lună, am vorbit, mi-a zis că nu îşi doreşte să mă supere nicicum sau să mă facă să sufăr în vreu fel, tocmai de aceea a crezut că e mai bine să nu ne mai vedem. Nici nu mai conta, deja trecuseră toate, nu mai vroiam explicaţii, îl vroiam doar pe El, aici... Pentru că vocea lui îmi îmblânzeşte nebuniile. Pentru că imaginea zâmbetul lui, ce mi se întipăreşte pe retină, îmi face nopţile albe mai uşor de suportat. Pentru că nu reuşesc să înţeleg ce vrea şi asta mă incită. Pentru că uneori are câte o doză de ticăloşenie dulce şi, în momentele alea, îl ador. Pentru că nu e doar amintirea anilor trecuţi, cum credeam iniţial, ci chiar e pasiune.

  Vine o dată la câteva zile, vorbim la fel de mult la telefon, însă nu am mai avut nici un contact sexual de atunci, nu pentru că aş fi dorit...nu ştiu de ce, dar nu s-a mai întâmplat.

  Am totuşi senzaţia că se teme de ceva, în ceea ce mă priveşte, că îi e frică cumva de mine şi nu reuşesc să decsopăr cauza încă, să înţeleg care sunt motivele...

  Oricum, ceea ce contează, e că îi pot privi chipul preţ de câteva ore şi asta mă face să trec peste orice!

 

Să plec?... Rămân!

  Nu am mai scris, nu am mai desenat de multişor, am stat eu cu mine, mi-am analizat viaţa de până acum, mi-am răscolit prin suflet şi iar am căutat răspunsuri...

  Am avut senzaţia, de câteva ori, în perioada asta, că totul se destramă în jurul meu, am realizat că am lăsat de prea multe ori de la mine şi că, tocmai din cauza asta,  am pierdut extrem de multe, că am abandonat unele chestii care nu trebuiau lăsate şi că m-am agăţat de altele care nu îşi aveau sens...

  Am fost un pic deprimată, am avut nevoie de cineva lângă mine şi nu am găsit pe nimeni, ceea ce m-a făcut să îmi pun şi mai multe întrebări: cum am ajuns aici, de ce când adorm, noaptea, sunt singură şi când mă trezesc, dimineaţa, patul e la fel de gol, de ce există o fiinţă care mă adoră şi a cărui dragoste o refuz, de ce iubesc un om imposibil de iubit? Sute de dileme care îmi bântuie mintea, pachete de ţigări fumate pe nerăsuflate, nopţi nedormite şi tot nu reuşesc să găsesc rezolvări...

  El nu mă mai vizitează la fel de des sau dacă o face, e aşa pe fugă, nu îmi mai citeşte blogul pe motiv că m-am schimbat, că am devenit mai rece decât eram şi prea acidă. Eu zic că a realizat, de fapt, că nu sunt ce îşi imagina, că s-a plictisit, că există alte chestii care îl ţin ocupat. Și mai cred că era prins în trecutul care ne lega şi că acum s-a eliberat de el, poate nu în totalitate, dar începe...

  La un moment dat am hotărât, pentru liniştea lui, să nu îl mai sun şi i-am zis că ştie unde mă găseşte, dacă vrea să mă vadă sau să mă audă. Ciudat e că m-a sunat în fiecare seară şi să fiu a naibii dacă înţeleg de ce!

  M-am gândit să plec la Roma, măcar pentru câteva luni, deşi situaţia financiară actuală nu prea îmi permite să evadez pentru o perioadă aşa mare, dar aş găsi eu o soluţie... (acolo e bărbatul care m-a iubit şi care mă va iubi mereu, indiferent de situaţie) sau m-am gândit să rămân aici. Și am întors pe toate părţile argumente pro şi contra şi am decis, că, decât să rănesc sentimentele unui om drag, mai bine rămân, chiar dacă asta înseamnă să nu am pe nimeni momentan, lângă mine. Dacă aş pleca, nu aş putea să îi ofer decât respect şi  prietenie, dar nu iubire, ceea ce l-ar face să sufere, într-un final. Am mai făcut-o o dată şi ştiu că i-au trebuit ani buni să îsi revină, din durere, şi nu aş vrea să se mai întâmple asta, i-ar schilodi sufletul.

  Aşa că, momentan, rămân aici, prinsă între mii de întrebări şi o iubire imposibilă, care la un moment dat îsi vor găsi rezolvarea sau se vor pierde printre altele...

 

P.S.: Mi-e dor de atingerea şi de parfumul lui, îi simt lipsa din ce în ce mai tare!

 

Cu sau fără mască...

  Parfumul lui e peste tot in casă, pe aşternuturi, îl simt oriunde m-aş duce...îmi vine să stau cu capul în pernă şi să rămân aşa ore în şir, adulmecând totul...Am avut o noapte neşteptată, o noapte la care nu visam, o noapte care nu aş fi vrut să se termine...A fost al meu, aici...doar eu şi el şi nu am avut nici cea mai vagă idee că se va întâmpla asta.

  A venit după 9 zile, care mi s-au părut infernale, să mă vadă şi a rămas până dimineaţă! Nu eram pregătită pentru asta, m-a surprins, dar l-am primit cu tot sufletul...

  E ciudat, nu aş fi crezut că va deveni realitate sau, cel puţin, nu curând, dar şi-a dorit să rămână şi să mă simtă lângă el, să mă ţină în braţe şi să adoarmă lângă mine. Am stat trează şi l-am privit cum doarme, i-am ascultat respiraţia, fără să mă mişc, de teamă să nu işi schimbe poziţia şi să îi pierd îmbrăţişarea...

   Am descoperit, pe timpul nopţii, un bărbat pasional, tandru, mai sexual decât mă aşteptam, un bărbat cu slăbiciuni, puţin trist, puţin nefericit, care e iubit de multe femei, dar care nu a găsit dragostea în care să se abandoneze, care să îi îmbete simţurile şi să îi invadeze viaţa. Și mi-aş fi dorit atât de mult să îi pot alunga acea tristeţe, de pe chip, cu o singură atingere...

  A fost o noapte incredibilă pentru mine, derulez fiecare moment iar şi iar şi tot mi se pare ireal!

  Aş putea să mă obişnuiesc cu asemenea nopţi, chiar dacă ştiu că nu sunt şi nu voi fi niciodată singura... îl iubesc atât de mult încât nici nu are vreo importanţă câte femei există în viaţa lui. Am realizat că îl iubesc pe omul din spatele aparenţelor, la fel cum îl iubesc şi când îşi poartă masca, că îl iubesc mai mult decât am iubit pe cineva vreodată şi nimic altceva nu contează!

Mi-e dor de...

  Mi-e dor de mare! Aproape am, în nări, mirosul de nisipul fierbinte, combinat cu cel de alge şi tare aş vrea să fiu acolo şi să îi ating valurile cu privirea, în linişte, ore în şir, fără ca nimeni să mă întrerupă, fără ca nimeni să îmi pună vreo întrebare sau să îmi ceară un sfat...

  Mi-e dor de iubire! Aproape îi pot gusta dulceaţa, nebunia şi tristeţea pe care le aduce cu ea şi, dacă până acum nu o vroiam în viaţa mea, acum o doresc cu toată fiinţa...să mă poarte prin mii de trăiri... să mă facă să râd, să mă facă să plâng, să mă facă să mă abandonez printre sentimente.

  Mi-e dor să nu mai dorm singură, noapte de noapte! Aproape îi pot simţi parfumul, îmi trezeşte poftele... şi mi-aş dori să vină, să mă cuprindă, să se lipescă de trupul meu şi să adorm sub îmbrăţişarea lui, amorţită de plăcerea orgasmelor.

  Mi-e dor de el! Să îl gust, să îl ating, să îl privesc, să mă tulbure, să mă îndragostesc şi mai tare...Deşi a plecat doar de o oră de la mine, îi simt din nou lipsa, l-aş fi dorit aici acum... şi mâine şi mereu!

Răvăşită

Mirosul tău, îl simt, a rămas impregnat pe pernă...nu-mi vine să mă ridic, nu vreau să strâng patul... şi forma trupului tău a rămas pe aşternut, nu vreau s-o stric...
Mi-e aşa de bine când eşti aici, mi-aş dori să nu trebuiască să pleci...aş vrea să stai, să te redescopăr, să văd bărbatul în care te-ai transformat, să te pot alinta şi să-ţi satisfac poftele. Știu, e imposibil...nici nu ştiu dacă îti doreşti, cred că... nici nu vreau să aflu, mi-e de ajuns aşa cum eşti.
Iar mă gândesc, deşi mi-am propus să nu o mai fac, să las totul să decurgă de la sine, să las timpul să hotărască ce va fi...nu reuşesc, gândurile îmi zboară exact unde nu vreau, înapoi către tine.
Nu reuşesc să adorm, după ce pleci de la mine, decât spre dimineaţă...răvăşită de pasiune, de dorinţă, de dor de tine, de tot...

Nu-ţi cer nimic!

   Mă tulbura atât de mult prezenţa ta, încăt nu înţeleg, e straniu.. Ȋmi vine să plâng, să râd, să scriu, să ţip, să dansez...Nu pot să mă gândesc la nimic altceva oricât aş încerca, îmi reapari mereu în minte. E atât de intens tot ce simt şi mi-e aşa de frică să nu te pierd încă o dată! Aş supravieţui, cu siguranţă, dar ar fi mai greu decât a fost atunci...

    Când mă aşteptam mai puţin, viaţa a făcut în aşa fel încât să te pot regăsi. Mi-am dorit să se întâmple, să pot sa fiu aproape de tine din nou, să îţi pot spune toate nebuniile care îmi trec prin minte, să vorbesc cu tine la telefon ore  în şir, să te pot simţi, dar nu credeam ca va deveni real vreodată. Erau visurile mele şi visam atât de frumos! Mi-am imaginat de atâtea ori si în atâtea feluri reîntâlnirea noastră, dar speranţele mele erau aproape de zero...

   Ȋntotdeauna am afirmat cu tărie că eşti cel mai fermecător om pe care l-am cunoscut. Nu ştiu dacă te-am iubit, dar m-ai fascinat mereu...sau te-am iubit?! O fi doar pasiune sau e dragoste, mi-e greu să spun, dar simt atât de multe, un amestec de sentimente...contradictorii uneori, sentimente pe care nu le-am zărit niciodată in drumul spre inima mea.

   Ȋmi reamintesc fiecare clipă din trecut, pe care am petrecut-o împreună! Nu au fost multe, dar îndeajuns încât să nu te pot uita, îndeajuns încât să îmi umple sufletul gol atunci când aveam nevoie şi să îmi trezească simţurile din starea latentă în care intrau uneori.

   Mă întreb de ce îmi doresc atât de mult să te ştiu aproape, de ce mi-e dor mereu de tine, chiar şi când eşti lângă mine, de ce vreau să mă ţii în braţe până uit de mine, de ce vreau să îti simt parfumul si să miros a tine, de ce, când eşti aici, mă cuprind emoţii ce nu îmi amintesc să le fi simţit vreodată, de ce...?!

   Deşi îmi doresc totul, nu-ţi cer nimic şi nu o voi face niciodata...îmi e îndeajuns atât, puţinul pe care îl am acum e mai mult decât am sperat.Vreau doar să nu mai pleci, să nu dispari...!

   Mă lupt cu sufletul meu, îmi pun întrebări şi nu găsesc răspunsuri, am tot felul de dileme care mă macină, dar e, totuşi, atât de bine, pentru că eşti aici. Din nou!