Mirosul tău, îl simt, a rămas impregnat pe pernă...nu-mi vine să mă ridic, nu vreau să strâng patul... şi forma trupului tău a rămas pe aşternut, nu vreau s-o stric...
Mi-e aşa de bine când eşti aici, mi-aş dori să nu trebuiască să pleci...aş vrea să stai, să te redescopăr, să văd bărbatul în care te-ai transformat, să te pot alinta şi să-ţi satisfac poftele. Știu, e imposibil...nici nu ştiu dacă îti doreşti, cred că... nici nu vreau să aflu, mi-e de ajuns aşa cum eşti.
Iar mă gândesc, deşi mi-am propus să nu o mai fac, să las totul să decurgă de la sine, să las timpul să hotărască ce va fi...nu reuşesc, gândurile îmi zboară exact unde nu vreau, înapoi către tine.
Nu reuşesc să adorm, după ce pleci de la mine, decât spre dimineaţă...răvăşită de pasiune, de dorinţă, de dor de tine, de tot...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu