Vis abandonat...

   Oricât de intensă ar fi dragostea mea, indiferent de ce aş face sau cum aş face, indiferent de cum i-aş vorbi sau cum aş tăcea, dacă aş face sau nu sacrificii, niciodată nu vom fi îndeajuns de buni unul pentru celălalt... Mi-a luat timp să realizez, dar niciodată nu voi fi ceea ce îşi doreşte aşa cum nici El nu va fi vreodată ceea ce visam. Și nu vreau să se schimbe, ar fi altcineva, vreau doar să rămână aşa...fascinant, pasiunea mea, iubirea mea neîmplinită. Și nu vreau să mă schimb...nu i-aş mai fi atât de dragă.

   Ȋncepând din noaptea asta, fac curat printre sentimente, le încui pe toate cele care mi-au invadat sufletul pe neaşteptate, începând din ianuarie, le ascund de mine, de El, nu le mai vreau. E o bătălie pe care nu se merită să o port, e inutilă si nu face decât să rănescă într-un fel sau altul pe unul din noi.

   Renunţ doar la un vis, dar am multe altele pe care să le ating!!! 

Strategii

  Am purtat un război psihologic cu un bărbat (cel care mă iubeşte) , pentru că vroiam să aflu un secret destul de urât, din trecutul lui, şi pe care îl ţinea ascuns în sufletul lui. M-am înarmat cu tot ce am putut, am uzat de toate slăbiciunile lui, i-am “forţat mâna”, am şantajat şi după două zile ...mi-a povestit ce vroiam să aud. Poate nu ar trebui(date fiind strategiile aplicate), dar sunt mândră că am reuşit să îl fac să îşi calce peste orgoliu, să cedeze, că a fost cam ca la skandenberg (cel mai slab e doborât), că l-am subjugat şi mă simt mai puternică decât credeam, a naibii de puternică... Ȋmi place senzaţia asta, mereu mi-a plăcut!

  Mă întreb de ce cu El nu pot să fac la fel, de ce nu aplic strategii din astea, cum fac de fiecare dată când vreau să obţin ceva? De ce El e diferit, de ce cu El vreau să obţin totul fără a mă folosi de tot felul de tertipuri? Mi-ar fi atât de uşor...sau poate nu, poate e mai puternic decât cred!

Pentru El

   Când am realizat că am început să te iubesc, cu ani în urmă, am fugit...mi se parea că e imposibil, că niciodată nu vei putea să mă iubeşti, nu aşa cum vroiam eu. Niciodată nu am reuşit să înţeleg ce ai simţit pentru mine sau dacă ai simţit ceva. Am preferat să fiu o laşă, să te îndepărtez, de frică să nu îmi frângi inima. Credeam că nu aş fi putut îndura...eram un copil naiv, nu ştiam că rănile se vindeca în timp. Desigur, uneori rămân cicatrici, dar poţi supravieţui cu ele.

   Mi se părea, la fel cum cred şi acum, că eşti intangibil!  

   Am crescut, m-am schimbat, m-am maturizat, deşi păstrez în mine o parte din copilul care am fost, şi tot nu am puterea să te ating. Și tot nu înţeleg ce vrei, ce simţi şi tot mi-e frică să mă apropii...

   Mi-e atât de ciudat să observ cum, femeia puternică care sunt, în apropierea ta dispare aproape total, se face mică, ascunsă într-un colţ de inimă şi refuză să iasă, să arate de ce e în stare.

   Nu mai ştiu cine sunt, când eşti aici parcă mă transform şi mă întreb: până când?!

   Vreau ca nopţile mele să fie la fel ca ultima în care ai rămas aici, vreau ca liniştea aceea de pe chipul tău, în timp ce dormeai, să o pot vedea mereu, vreau ca zâmbetul tău să fie primul pe care să îl zăresc dimineaţa, vreau să ştii că te ador, vreau să mă ţii în braţe când adorm, la fel ca atunci, te vreau aici pentru totdeauna...

   Sunt atât de slabă, nesigură, defectă cum nu am fost niciodată! IUBESC!

Necunoscutul

   Omul ăsta e un mister pentru mine! El, căci despre El scriu din nou, e unicul bărbat care face parte din viaţa mea şi pe care nu reuşesc deloc să îl citesc. Ȋl cunosc de 17 ani şi, de fapt, nu ştiu mai nimic despre el.

   Da, există amănunte din astea mărunte: că îi place îngheţata de caramel, că adoră Bacardi-ul Silver şi J&B-ul combinat cu Sprite, uneori bea ceai de mentă, îi plac mult cartofii prăjiţi cu piper şi caşcaval ras deaupra,  mănâncă un anumit fel de pizza... Mai ştiu cu ce se ocupă, îi ştiu maşinile, ştiu unde locuieşte, că e workaholic şi că iubeşte banii.

   Știu că multe femei sunt topite după el pentru că este extrem de frumos, că nu are spirit de aventură, că are inhibiţii cu carul şi câteodată ceva probleme de comunicare, că şi-a început viaţa sexuală cu mine ( ar fi fost chiar culmea să nu ştiu asta :)) ), că asta ne leagă cumva...

   Uneori se fereşte de mine, uneori mă minte, pentru că i-a trecut prin mintea aia a lui că s-ar putea să mă doară anumite chestii. La naiba, mai rău mă doare că nu îmi spune, că se ascunde!

   Deci cunosc detalii care construiesc o parte din El, în schimb, nu reuşesc nicicum să îmi dau seama ce vrea de la mine, să înţeleg cum şi ce simte, nu ştiu ce anume l-ar face fericit, cum şi-ar dori să fim. Nu reuşesc să îi ating sufletul, să intru pentru câteva clipe şi să scot de acolo tot ce e ferecat.

   Am nişte simţuri incredibile în ceea ce priveşte bărbaţii, îmi pot da seama dintr-o privire, dintr-un gest ce vor, ce gândesc, însă, când e vorba despre El, îmi amorţesc total şi nu mai sunt capabile în a-mi da nici cel mai mic indiciu.

   E, parcă, invizibil şi îl privesc, fără a-l putea vedea...

  Cred că, de fapt, asta mă fascinează atât de mult. El, pentru mine, reprezintă necunoscutul!

Noaptea

   Ȋntotdeauna am adorat noaptea, mai mult decât ziua... Atunci dau totul din mine, atunci iubesc mai intens, atunci gătesc, am timp să îmi pun gândurile în ordine, să visez cu ochii deschişi, atunci scriu sau desenez...

   Și pentru că îmi place atât de mult, sunt total decalată, adorm aproape spre dimineaţa, de ani de zile, şi mă trezesc undeva pe la ora 9.00 AM. Nu sunt foarte multe ore de somn şi câteodată resimt oboseala, dar chiar şi aşa, e o oboseală plăcută şi tot o iubesc.

   Sunt o fire extrem de agitată, mă mişc încontinuu, mereu trebuie să fac ceva, nu stau o clipă şi noaptea îmi dă o energie specială.

   Noaptea îmi place să fiu ţinută în braţe, noaptea îl vreau lângă mine mai mult decât oricând, noaptea vorbesc cu El la telefon, noaptea are o magie a ei, noaptea se cuibăresc în mine ideile după care îmi conduc viaţa, noaptea este, de fapt, ziua mea.

   Noaptea, sunt cea fără măşti, cu care sunt uneori nevoită să îmi acopăr chipul, sufletul şi gândurile! Noaptea sunt eu, cea reală, orice aş face, oriunde şi cu oricine aş fi!

Din nou, prima dată!

    A venit în seara asta pe la 9.30, aşa că nervii de sâmbătă s-au şters. Nu m-au interesat nici motive, nici altceva, ci că era aici... A stat o oră şi s-a decis să plece, pentru că îl luase somnul şi risca să adoarmă pe canapeaua mea, ceea ce ar fi fost un pericol maxim :)))

    A plecat şi, în timp ce cobora pe scări, i-am trimis un sms, pe care nu l-a observat decât când a ajuns acasă. M-a sunat în secunda următoare şi în cinci minute era din nou lângă mine. Am reuşit, cu câteva cuvinte, să îl readuc şi să îl fac să uite cât de somn îi era.

   Câteva jocuri intime s-au strecurat printre discuţiile noastre şi, la un moment dat, m-a rugat să îl las să mă privească în timp ce mă masturbez. L-am lăsat... m-a satisfăcut atât de mult privirea şi mimica feţei lui, mai mult decât ar fi făcut-o vreo partidă de sex. A fost incitant să îi văd reacţiile, zâmbetul, să văd omul, care nu am foarte des ocazia, să mi se arate. Și mi-a plăcut că în sfârşit a reuşit să îmi ceară să fac ceva...

   Apoi am aflat că a fost prima dată când a stat să analizeze absolut orice gest, orice geamăt şi orice sclipire din ochii unei femei, care se autosatisface, a fost prima dată şi tot cu mine, la fel cum şi-a început şi viaţa sexuală.

   E fascinant cum, cu doar cu câteva cuvinte sau din câteva gesturi, femeile au capacitatea de a năuci.

Plictisită

  E sâmbătă noaptea şi El ar fi trebuit să fie acum, aici... şi nu e! Sunt plictisită şi fără vreun chef de a face ceva.

  Aş fi băut nişte Bacardi, am luat sticla, mi-am scos un pahar şi mi-am dat seama ca nu are nici un farmec de una singură, aşa că am pus sticla la loc, fără ca măcar să o încep.

  De ce naiba nu e aici, de ce nu a fost nici aseară, aşa cum a zis?! Nu, nu ar trebui, nici măcar o clipă, să mă gândesc la asta, dar se întâmplă, nu reuşesc să îmi controlez întrebările...

 Aş dormi, dar nu am nici somn...

 Daa, e o noapte stupid de nereuşită!!!

Enjoy it!

   Pentru că acum am terminat de vorbit la telefon cu El, pentru că totul mi se pare mai frumos de când a reapărut în viaţa mea şi pentru că şi Lui îi place la nebunie piesa asta, la fel de mult pe cât o iubesc eu, m-am gândit să o postez.

Sper să vă placă şi vouă, celor care treceţi pe aici...

O noapte liniştită tuturor!

El, din nou...

   Ȋi rămâne parfumul impregnat pe perna mea, îmi inundă simţurile, îmi ameţeşte sufletul şi mi-e greu să îl am atât de puţin lângă mine...

   Nu am vrut să devenim din nou doi străini şi după ce m-am calmat, nu am putut să mă abţin să nu îl sun, să nu îl doresc. Am trecut peste toate... pasiunea a învins raţiunea!

   A revenit, după aproape o lună, am vorbit, mi-a zis că nu îşi doreşte să mă supere nicicum sau să mă facă să sufăr în vreu fel, tocmai de aceea a crezut că e mai bine să nu ne mai vedem. Nici nu mai conta, deja trecuseră toate, nu mai vroiam explicaţii, îl vroiam doar pe El, aici... Pentru că vocea lui îmi îmblânzeşte nebuniile. Pentru că imaginea zâmbetul lui, ce mi se întipăreşte pe retină, îmi face nopţile albe mai uşor de suportat. Pentru că nu reuşesc să înţeleg ce vrea şi asta mă incită. Pentru că uneori are câte o doză de ticăloşenie dulce şi, în momentele alea, îl ador. Pentru că nu e doar amintirea anilor trecuţi, cum credeam iniţial, ci chiar e pasiune.

  Vine o dată la câteva zile, vorbim la fel de mult la telefon, însă nu am mai avut nici un contact sexual de atunci, nu pentru că aş fi dorit...nu ştiu de ce, dar nu s-a mai întâmplat.

  Am totuşi senzaţia că se teme de ceva, în ceea ce mă priveşte, că îi e frică cumva de mine şi nu reuşesc să decsopăr cauza încă, să înţeleg care sunt motivele...

  Oricum, ceea ce contează, e că îi pot privi chipul preţ de câteva ore şi asta mă face să trec peste orice!

 

Marcare de teritoriu :))

   Azi-noapte, cu chiu cu vai, după ce m-am sucit pe toate părţile, m-am învelit, m-am dezvelit, m-am ridicat din pat, am mai fumat o ţigară şi tot aşa, am reuşit să adorm pe la 5. Și dacă tot am scris în postarea anterioară că urăsc să fiu trezită, s-a întâmplat din nou...

   Dimineaţă, la 8 fără ceva sună telefonul. Ȋnjur printre dinţi, apăs pe display şi resping apelul (nici nu l-am ridicat de pe masă, astfel încât nici nu ştiam cine mă sunase), adorm instantaneu la loc. La ora 8 din nou, i-au telefonul să văd cine e aşa insistent şi vrea să mă enerveze de dimineaţă. Ȋn următorul moment m-a buşit râsul, mi-au trecut istericalele, tot...

   Era El, agitat, vroia să ştie ce s-a întâmplat în noaptea ce trecuse şi am început să îi povestesc cum o domnişoară cu un simţ al proprietăţii extrem de dezvoltat, găsind un sms trimis de mine către dumnealui (e drept cu oareşce conotaţii sexuale, printre rânduri) a simţit nevoia imperioasă, la 2.37 AM, de a-şi marca şi apăra teritoriul. M-a sunat, s-a recomandat a fi prietena/iubita lui şi a început să pună diverse întrebări.

   Noroc că nu dormeam la ora aia ( că nu o mai spăla nici apa Prutului) şi că era şi vorba despre El, în toată ecuaţia asta, astfel încât am vorbit cât am putut de civilizat, i-am spus că nu mă interesează cine e, ce a găsit şi nici ce crede şi că nu sunt dispusă, dat fiind ora târzie, să port astfel de conversaţii. A înţeles şi nu a mai insistat.

   Ȋn fine, m-am hlizit toată ziua pe motivul telefonului primit, l-am întrebat dacă nu are vreun ochi vânăt sau ceva şi am făcut tot felul de miştouri. El era oarecum jenat că s-a întâmplat aşa ceva şi tot îşi cerea scuze, dar a fost atât de nostim...

   Stau şi mă întreb: oare ce gărgăuni să ai în cap să te apuci să dai astfel de telefoane, ce crezi că rezolvi, ce crezi că afli, nu faci decât să îţi strici relaţia pe care o ai, făcând gesturi de aşa natura. Să îi violezi intimitatea omului, să îi umbli printre mesaje, să îi ceri socoteală, în condiţiile în care îl cunoşti abia de câteva săptămâni?! Copilării...

   Ce să zic, a fost amuzant pentru mine, am reuşit cumva să îl fac şi pe El să râdă şi să nu mai fie îngrijorat, dar e clar că nu i-a fost tocmai ok...

Celelalte dezamăgiri din săptămână

   Am promis că o să le postez şi, deşi am trecut peste ele, o să încerc măcar să fac un rezumat...

   Luni noapte, când eram cu El, a sunat bărbatul care mă iubeşte, i-am zis că am musafiri şi că ne auzim mai târziu. Nu eram nici foarte veselă, aveam şi starea de nervozitate şi i-am răspuns poate un pic prea sec, un pic  prea rece, nu ştiu...cert e că a doua zi, dimineaţă, m-a contactat din nou să mă anunţe că va trebui să discutăm.

  Spre seară a intrat pe mess şi mi-a scris asta:  „iţi urez o viaţă plăcută în continuare, dar fără mine” . WTF???Ce naiba, s-au tâmpit toţi, oare l-a lovit o cărămidă în cap, ce o fi însemnând urarea asta?

  Ȋmi spun să îl iau uşor, o fi de la căldură, cine ştie...şi îl întreb care e problema? Ȋmi răspunde că nu are rost să lungim conversaţia, că e inutilă şi că el s-a hotărât să nu mai aibă nici un fel de contact cu mine, că e mai bine aşa.

  Ok, poate, din anumite puncte de vedere, într-adevăr e mai bine (pentru el în special) , dar măcar să ştiu şi eu motivul deciziei, nu că nu l-aş fi bănuit...Până la urmă reuşesc să scot de la el că l-a deranjat faptul că aveam musafiri, un motiv stupid de altfel, şi că nu vrea să fie „ a cincea roată la căruţă” (asta în condiţiile în care noi nu suntem împreună sau cel puţin eu aşa ştiu). Mi-a venit să râd instantaneu sau mai degrabă să plâng din cauza puerilităţii lui.

...Si ce dacă aveam musafiri/şi ce dacă era o oră târzie/ şi ce dacă nu am avut chef să port o conversaţie telefonică în momentul ăla...nu formăm un cuplu şi, de-ar fi aşa, nu îmi poţi impune cu cine să mă văd, cine să îmi fie prieten şi cine nu, mă accepţi aşa cum sunt sau nu. Dacă vreau eu să mă schimb pentru tine, să fac compromisuri şi să renunţ la anumite chestii din viaţa mea bine, dar să îmi impui să o fac deja e prea mult...

  Am înţeles că l-a durut că eram cu altcineva, l-a durut că i-am spus, dar nu vreau să îi ascund adevărul, pentru că la un moment dat îl poate lovi mai tare.

  Dezamăgirea mea a fost că s-a purtat exact ca un copil, care  nu-şi  mai vroia jucăria preferată, pe motiv că altul i-a atins-o. Parcă era un puşti de 17 ani şi, sincer, îl credeam mai matur, mai cerebral. Discuţia dintre noi a fost lungă şi obositoare. Nu am încercat să îl împac, să îi intorc decizia, doar i-am explicat încă o dată cum stau lucrurile. Ȋntre timp (şi mă refer aici la ziua următoare) şi-a revenit, şi-a dat seama că a fost o prostie, deci totul e la fel ca înainte acum...

  Ahh, uitam ce era mai important!! Din discuţia asta, am mai aflat, după 13 ani, că am fost prima femeie şi din viaţa lui. Asta a fost tare!!! De ce nu mi-a zis până acum? Cum naiba de nu mi-am dat seama atunci? E adevărat că nici eu nu aveam cine ştie ce experienţă la capitolul ăsta, am observat că nu era tocmai expert nici el, dar să fiu prima şi să aflu asta după atâta timp...asta da surpriză!!!

  Mă întreb oare a cui primă femeie am mai fost şi nu ştiu?Cred că îmi voi lua agenda, voi contacta bărbaţii care mi-au trecut prin pat să îi intreb...cine ştie ce minuni mai aflu!:))

  Următoarea dezamăgire a fost să descopăr că fostul meu soţ s-a apucat de gătit şi zic dezamăgire, pentru că în cei aproape 11 ani, cât am fost împreună, nu a fiert nici măcar un ou şi mi-ar fi plăcut să îi văd şi latura asta...Exceptând frigerea cărnii pe grătar, la picnicuri, pe care tot eu o pregăteam în prealabil, nimic nu a trădat că ar avea asemenea veleităţi... Bine, recunosc, a fost amuzant să îl văd în ipostaza asta, dar totuşi m-am întrebat: de ce acum, de ce nu atunci şi de ce nu pentru mine ?!

  După câteva zile, nu mai par aşa supărătoare, dar au fost (destul de...) în momentele în care s-au petrecut! Acum par amuzante, mă fac să zâmbesc, exceptând ceea ce a făcut El!

  El care m-a sunat miercuri, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, am vorbit puţin şi atât. De atunci nici un semn, absolut nici unul (ceea ce e destul de ciudat, având în vedere că vorbeam în fiecare seară, măcar o oră) şi eu nu am de gând să îl caut. Vreau să văd ce se întâmplă dacă nu o fac, cât va sta aşa...Punct.

Prima dezamăgire a săptămânii...

   Ce naiba se întâmplă?! Ori sunt eu prea pretenţioasă ori unii oameni sunt extrem de superficiali. Nu mai înţeleg...

   Am avut un  început de săptămână aiurea total! Am primit tot felul de “lovituri”, de la oamenii de la care nu mă aşteptam, nişte motive stupide, care puteau fi cu uşurinţă evitate...

   Prima dezamăgire şi cea mai urâtă a venit de la El! A fost un şoc pe care, sincer, nu m-aş fi gândit vreodată că o să îl am, nu din partea lui.

  Am crezut că e altfel, că se diferenţiază de ceilalţi bărbaţi, că îi pasă cumva, dar am constatat cu stupoare că e, poate, mult mai ticălos decât mulţi dintre ei. Câteodată am senzaţia că tot ceea ce face e ca o răzbunare pentru şuturile în fund, pe care afirmă că le-a primit de la mine...că vrea să simt şi eu aceleaşi lucruri. Dar, ce D-zeu, eram nişte copii atunci şi eu şi el.

   A venit luni seară, am comandat o pizza, ne era poftă la amândoi, am mâncat, am stat de vorbă...de fapt eu am vorbit (ca de obicei) el a ascultat, pe motiv că e prea obosit să avem un dialog. Chestie pe care iar nu o înţeleg: cum mama naibii la telefon vorbim cu orele şi când suntem faţă în faţă, parcă îşi înghite limba, parcă i-ar fi frică să comunice?! Și-a luat telecomanda şi a început să schimbe canalele, a găsit un film vechi şi prost şi a înţepenit în faţa televizorului, fără să mai scoată vreun cuvânt. Dar oare acasă la el nu putea face asta?

Parcă eram doi pensionari şi, din lipsă de ocupaţie, ne uitam la telenovele...WTF????

  La un moment dat am început să îmi pierd răbdarea, mă luaseră nişte nervi de îmi venea să smulg tv-ul din priză, să arunc telecomanda pe geam şi pe El totodată. A sesizat, ceea ce mă miră la cât de absent era, şi mi-a propus să mergem în bucătărie să fumăm o ţigară. Am zis: “asta e, gata, l-am scos din faţa televizorului, poate îl corup cumva şi facem ceva înteresant, poate chiar o partidă de sex”.

  Fumăm câte o ţigară, eu mă fâţâiam dintr-o parte în alta a încăperii (nu am stare niciodată, trebuie să fac încontinuu ceva...şi asta era soluţia pe care o găsisem atunci, dată fiind imposibilitatea de a-l face să fie acolo). Mă apucă de mână, mă trage înspre El şi începe să mă atingă, îmi ridică rochiţa mov şi scurtă, cu care eram îmbrăcată, începe să mă mângâie, îmi scote bikinii...Totul era perfect, mă îmfierbântasem şi eu, îl simţeam şi pe El cât era de excitat , i-am dat pantalonii jos şi am coborât, gândindu-mă să încep cu un oral. Proastă idee am mai avut... pentru că într-un timp, nu foarte lung, a ejaculat. Mi-am spus “ok, s-a întâmplat, i-a plăcut prea mult, urmează partea a doua, în care ne satisfacem reciproc”, dar nu am terminat de gândit că m-a şi anunţat că trebuie să plece, că e târziu şi a doua zi avea programul încărcat. Și m-a lăsat aşa nesatisfăcută şi şi-a luat zborul...

  Am rămas perplexă în cadrul uşii, fără cuvinte, fără să înţeleg ce s-a întâmplat. Ce naiba, oi fi câştigată la loto şi eu încă nu am aflat?? M-am simţit oribil, folosită, umilită, aproape imposibil de descris, mai ales că niciodată, de când mă ştiu, nu am păţit aşa ceva şi mai ales că El făcuse asta.

  I-am trimis un mesaj, i-am scris cam ce am avut pe suflet şi m-a sunat imediat să mă întrebe de ce m-am supărat. Ori sunt nebună ori nu mai ştiu ce să zic... Cum să îmi pui asemenea întrebare?!

  A zis că îi pare rău şi că, de fapt, nu a vrut să se întâmple aşa, dar orice ar fi spus nu ar fi putut să îmi înlăture dezamăgirea şi starea înfiorătoare pe care le simţeam.

  Și am stat zilele astea, m-am gândit, am întors totul pe toate părţile şi am ajuns la concluzia că nu e cu nimic mai special decât alţii, că e superficial, că nu merită iubirea mea şi că e incapabil să vadă că există şi altceva în afară de el.

  Nu ştiu cât de coerentă am fost, dată fiind ora înaintată la care scriu şi având în vedere că din ultimele 48 de ore am dormit doar 3, dar sper să se fi înţeles ceva din ce am îndrugat aici...

  Asta a fost prima deziluzie din săptămână, mâine sau când o să am puţin timp liber o voi posta pe următoarea şi mă rog să nu mai apară şi altele...:)

Să plec?... Rămân!

  Nu am mai scris, nu am mai desenat de multişor, am stat eu cu mine, mi-am analizat viaţa de până acum, mi-am răscolit prin suflet şi iar am căutat răspunsuri...

  Am avut senzaţia, de câteva ori, în perioada asta, că totul se destramă în jurul meu, am realizat că am lăsat de prea multe ori de la mine şi că, tocmai din cauza asta,  am pierdut extrem de multe, că am abandonat unele chestii care nu trebuiau lăsate şi că m-am agăţat de altele care nu îşi aveau sens...

  Am fost un pic deprimată, am avut nevoie de cineva lângă mine şi nu am găsit pe nimeni, ceea ce m-a făcut să îmi pun şi mai multe întrebări: cum am ajuns aici, de ce când adorm, noaptea, sunt singură şi când mă trezesc, dimineaţa, patul e la fel de gol, de ce există o fiinţă care mă adoră şi a cărui dragoste o refuz, de ce iubesc un om imposibil de iubit? Sute de dileme care îmi bântuie mintea, pachete de ţigări fumate pe nerăsuflate, nopţi nedormite şi tot nu reuşesc să găsesc rezolvări...

  El nu mă mai vizitează la fel de des sau dacă o face, e aşa pe fugă, nu îmi mai citeşte blogul pe motiv că m-am schimbat, că am devenit mai rece decât eram şi prea acidă. Eu zic că a realizat, de fapt, că nu sunt ce îşi imagina, că s-a plictisit, că există alte chestii care îl ţin ocupat. Și mai cred că era prins în trecutul care ne lega şi că acum s-a eliberat de el, poate nu în totalitate, dar începe...

  La un moment dat am hotărât, pentru liniştea lui, să nu îl mai sun şi i-am zis că ştie unde mă găseşte, dacă vrea să mă vadă sau să mă audă. Ciudat e că m-a sunat în fiecare seară şi să fiu a naibii dacă înţeleg de ce!

  M-am gândit să plec la Roma, măcar pentru câteva luni, deşi situaţia financiară actuală nu prea îmi permite să evadez pentru o perioadă aşa mare, dar aş găsi eu o soluţie... (acolo e bărbatul care m-a iubit şi care mă va iubi mereu, indiferent de situaţie) sau m-am gândit să rămân aici. Și am întors pe toate părţile argumente pro şi contra şi am decis, că, decât să rănesc sentimentele unui om drag, mai bine rămân, chiar dacă asta înseamnă să nu am pe nimeni momentan, lângă mine. Dacă aş pleca, nu aş putea să îi ofer decât respect şi  prietenie, dar nu iubire, ceea ce l-ar face să sufere, într-un final. Am mai făcut-o o dată şi ştiu că i-au trebuit ani buni să îsi revină, din durere, şi nu aş vrea să se mai întâmple asta, i-ar schilodi sufletul.

  Aşa că, momentan, rămân aici, prinsă între mii de întrebări şi o iubire imposibilă, care la un moment dat îsi vor găsi rezolvarea sau se vor pierde printre altele...

 

P.S.: Mi-e dor de atingerea şi de parfumul lui, îi simt lipsa din ce în ce mai tare!

 

Mai bine să nu...

    Cred că, uneori, am visuri prea măreţe, că cer prea mult şi oamenii din jurul meu nu fac faţă provocărilor, că nu-mi pot face faţă mie...că alerg mai repede decât ei şi nu reuşesc să mă ajungă din urmă.

    Și acum:

    El... am sperat că el va fi cumva, dar se pare că nu poate fi şi, cum nu îmi doresc să schimb pe nimeni, la fel cum nu vreau ca cineva să încerce să mă schimbe pe mine, mai bine să nu...

   De la el... am avut aşteptări prea mari şi se pare că nu poate/ nu ştie/ nu vrea să dăruiască şi, decât să fie dezamăgirea mai grea în viitor, mai bine să nu...

   Despre el... aş putea spune că este dragostea vieţii mele, că e raţiunea mea de a trăi, că e totul, însă s-ar putea să exagerez. Ȋl iubesc, e pasiunea mea( din prezent), dar...mai bine să nu...

   Pentru el... aş putea spune că aş fi în stare de orice, chiar să traversez un ocean, dar cum nu ştiu să înot, mai bine să nu...

   Pe el... l-am aşteptat 10 ani să se reîntoarcă în viaţa mea, să îmi fie aproape, să îmi fie prieten, dar cred că la unul din noi, definiţia de “prieten” e ori interpretată greşit ori necunoscută.  Aş dezvolta, dar...mai bine să nu...

   La el... aş alerga prima oară, când aş vrea să râd sau să plâng sau să visez sau...mai bine să nu...

   Cu el...aş vrea să vibrez, să iubesc, să adorm, să mă trezesc, dar ar trebui să ne dorim amândoi, deci...mai bine să nu...

   Către el...mi-aş îndrepta sufletul, gândurile, sentimentele şi i le-aş dărui, să poată simţi măcar o dată, dar s-ar putea să-l doară prea rău şi...mai bine să nu...

   Mă opresc, m-am plictisit de atâtea nu-uri, aş vrea să se transforme toate în “mai bine să...da”!

  P.S.: Ȋncă nu mi-a răspuns la întrebare şi nici nu cred că o va face vreodată...

Labirint

   Mi s-a zis, acum câteva zile, că par pierdută, că par a nu şti ce vreau şi încotro să o apuc...Am stat şi m-am gândit şi cred că, printre sentimente, printre cei pe care i-am pus mai presus de mine, prin iubirea imposibilă pe care o port în suflet, printre eşecuri, frustrări şi multe altele , pe undeva, chiar m-am rătăcit!

   Am uitat să mă gândesc la mine, să mă pun în prim plan, să mă alint, să mă bucur din chestiile mărunte care fac viaţa frumoasă, să fiu eu cu mine. Trăiesc de ceva timp pentru alţii şi prin alţii şi cred că ar trebui să mă reanalizez, să mă privesc, să pun lucrurile la locul lor şi să încerc să regăsesc femeia veselă, femeia puternică, femeia plină de viaţă care există în interiorul meu!

   Nu va fi uşor, dar va trebui să ies din labirintul ăsta, în care am intrat la un moment dat, şi al cărui capăt nu îl zăresc deocamdată. Ȋnsă cea mai întortocheată parte a acestui labirint e aceea în care se află el, cel pe care îl iubesc...şi, pentru că ar însemna să îl scot din viaţa mea ca să pot scăpa, acolo vreau să rămân prinsă, acolo nu voi căuta încă ieşirea...

Happy b-day to me!!!

  Azi a fost ziua mea, de fapt ieri, că e trecut deja de 00.00...Am împlinit 33 de ani, dar am un suflet de 18 şi cu toate astea, dimineaţă, m-am trezit indispusă total! Fără nici un fel de chef de a vedea pe cineva, fără nici un chef de petreceri, urând vremea asta ploioasă, care nu mai pleacă să facă loc soarelui de primăvară, pe care îl iubesc atât de mult...

  Mi-am dat seama că multă lume mă îndrăgeşte, deşi, într-o oarecare măsură ştiam, că mulţi dintre cei care credeam că m-au uitat, azi mi-au demonstrat contrariul, că sunt mulţi oameni în jurul meu care mă apreciază, chiar dacă sunt imposibilă uneori şi lucrurile astea m-au făcut să mă simt iubită!

  Și totuşi am fost tristă, nu m-am putut bucura pe deplin de ziua asta, pentru că singurul om pe care l-aş fi vrut alături de mine, nu a fost aici ( din anumite motive, întemeiate într-un fel) dar nu a fost... Știam că nu va veni, dar chiar mi-aş fi dorit să îl văd, măcar şi pentru câteva clipe... Mi-ar fi fost îndeajuns încât să mă facă fericită.

  N-a fost să fie, doar că în loc să radiez, acum simt doar o durere în suflet! Va trece şi asta, la fel cum trec toate...

  Oricum le mulţumesc din inimă celor care nu au uitat de mine şi chiar mi-au mai înseninat, un pic, ziua!

Sâmbăta

   De 4 săptămâni cele mai nesuferite nopţi sunt cele de sâmbătă, orice aş face, oriunde aş merge şi oricât m-aş distra... Le declar oficial cele mai enervante nopţi!

   Pentru că sâmbăta e unica noapte în care aş putea să îl am lângă mine până aproape dimineaţă şi, de o lună, asta nu se mai întâmplă.

   Pentru că sâmbăta mă suna uneori la 3.00 AM şi vorbeam până la 5.00 şi, de o lună, ceva s-a schimbat.

   Nu ştiu ce l-a făcut să nu mai vină sau să nu mai sune, nu ştiu ce îi răpeşte timpul sau cine, nici nu îmi doresc să ştiu, doar că mă irită maxim că nu îl pot avea pentru mine în singurele nopţi în care acest lucru ar fi posibil, că aştept să sune telefonul şi nu se aude decât o linişte asurzitoare, că nu pot dormi până dimineaţa din cauză că mă gândesc la el, că uneori adorm şi visez că e lângă mine şi când mă trezesc se risipeşte totul...

   Sunt îndrăgostită şi ştiu că e o investiţie sentimentală inutilă, pentru mine...nu va avea vreun final vreodată sau, dacă va avea, nu va fi cel pe care mi-l doresc, dar nu mă pot abţine şi nu vreau să o fac. Mă face să simt că trăiesc, mă ţine conectată...

   Uneori mi-aş dori să poată simţi măcar o fărâmă din ce e în inima mea, să poată să înţeleagă, dar probabil e mai bine că nu e posibil.

   A plecat de aproximativ o oră de la mine şi sunt din nou tulburată. Aş vrea să pot să nu îi ador fiecare mişcare, fiecare cuvânt, fiecare privire, dar pasiunea mea pentru el e mult prea puternică, mai puternică decât raţiunea...

  

Mi-e dor de...

  Mi-e dor de mare! Aproape am, în nări, mirosul de nisipul fierbinte, combinat cu cel de alge şi tare aş vrea să fiu acolo şi să îi ating valurile cu privirea, în linişte, ore în şir, fără ca nimeni să mă întrerupă, fără ca nimeni să îmi pună vreo întrebare sau să îmi ceară un sfat...

  Mi-e dor de iubire! Aproape îi pot gusta dulceaţa, nebunia şi tristeţea pe care le aduce cu ea şi, dacă până acum nu o vroiam în viaţa mea, acum o doresc cu toată fiinţa...să mă poarte prin mii de trăiri... să mă facă să râd, să mă facă să plâng, să mă facă să mă abandonez printre sentimente.

  Mi-e dor să nu mai dorm singură, noapte de noapte! Aproape îi pot simţi parfumul, îmi trezeşte poftele... şi mi-aş dori să vină, să mă cuprindă, să se lipescă de trupul meu şi să adorm sub îmbrăţişarea lui, amorţită de plăcerea orgasmelor.

  Mi-e dor de el! Să îl gust, să îl ating, să îl privesc, să mă tulbure, să mă îndragostesc şi mai tare...Deşi a plecat doar de o oră de la mine, îi simt din nou lipsa, l-aş fi dorit aici acum... şi mâine şi mereu!

Urăsc promisiunile!!!

   Nu îmi place nici să le aud, nici să le fac! 

   Urăsc să promit şi să nu pot să îmi duc la bun sfârsit, din varii motive, ceea ce am spus că voi face, aşa că prefer să le evit!

   Urăsc să mi se promită ceva şi acel ceva să nu se întâmple! Urăsc aşteptarea momentului şi el să nu mai vină!   Urăsc promisiunile, nu le vreau, nu le cer...şi în noaptea asta sunt cu nervii vraişte şi te urăsc pe tine!

Ca un drog!

  A fost o perioadă mai încărcată, am reînceput să merg la firmă, îmi lipsea, aveam nevoie de ceva care să îmi umple timpul şi e absolut necesar să fiu acolo în perioada asta.

 Ȋntr-una din zilele astea am reuşit, cumva, să îmi blochez contul de facebook şi 4 zile la rând am făcut tot felul de încercări de a mi-l debloca, setări peste setări, fără nici un succes... Am zis : “Ok, creez  un cont nou!” M-am pus pe treaba, făcut altă adresă, adăugat aproape toată lista de prieteni, repostat albume de fotografii şi alte prostii, deci o grămadă de timp...ca în a 5 zi să dau un simplu click unei chestii, pe contul vechi, şi să constat că am reuşit să îl fac să funcţioneze. Nu mai zic că m-am umplut şi mai tare de nervi, dar ce să-i faci...sunt minunată şi soooo FB addicted !! :))

 Ȋn rest am ieşit mult cu prietena mea, am fost la striptease masculin pe 8 martie ( unul din cei 3 care au dansat a fost de-a dreptul demenţial, m-a cucerit total) , am colindat cafenele din Iaşi, restaurante, magazine...deci ne-am distrat!

 Am luat o pauză de scris, de blog, o pauză în care îmi propusesem să îmi fac gândurile să zboare în alte părţi, o pauză în care am refuzat să simt ceva, dar nu am făcut decât să mă mint, să îmi amăgesc sufletul că nu sunt îndrăgostită, că nu îl vreau...Nu ştiu ce e în el atât de special,de mă face să îmi pese, nu reuşesc să înţeleg ce mă fascinează aşa de îmi înnebuneşte zilele şi îmi vrăjeşte nopţile.

  Nu mă pot abţine să nu îl sun, nu mă pot opri să nu îl chem, nu îmi pot înfrâna dorul, e ca un drog de care devin mai dependentă cu fiecare secundă...şi de care nu vreau să mă las!!!