La mulţi ani!!!

                                                                          (sursa foto)

  Vă doresc tuturor un an nou mai bun, mai frumos, mai bogat din p.d.v. material, dar si sufletesc, cu multă voie bună, sănătate şi cât mai multe vise îndeplinite!!!

  La mulţi ani!!! Vă pup şi vă îmbrăţişez pe toţi!!!!  :)

                    

                                 

Soldier of love

Vis abandonat...

   Oricât de intensă ar fi dragostea mea, indiferent de ce aş face sau cum aş face, indiferent de cum i-aş vorbi sau cum aş tăcea, dacă aş face sau nu sacrificii, niciodată nu vom fi îndeajuns de buni unul pentru celălalt... Mi-a luat timp să realizez, dar niciodată nu voi fi ceea ce îşi doreşte aşa cum nici El nu va fi vreodată ceea ce visam. Și nu vreau să se schimbe, ar fi altcineva, vreau doar să rămână aşa...fascinant, pasiunea mea, iubirea mea neîmplinită. Și nu vreau să mă schimb...nu i-aş mai fi atât de dragă.

   Ȋncepând din noaptea asta, fac curat printre sentimente, le încui pe toate cele care mi-au invadat sufletul pe neaşteptate, începând din ianuarie, le ascund de mine, de El, nu le mai vreau. E o bătălie pe care nu se merită să o port, e inutilă si nu face decât să rănescă într-un fel sau altul pe unul din noi.

   Renunţ doar la un vis, dar am multe altele pe care să le ating!!! 

Someone like you

Strategii

  Am purtat un război psihologic cu un bărbat (cel care mă iubeşte) , pentru că vroiam să aflu un secret destul de urât, din trecutul lui, şi pe care îl ţinea ascuns în sufletul lui. M-am înarmat cu tot ce am putut, am uzat de toate slăbiciunile lui, i-am “forţat mâna”, am şantajat şi după două zile ...mi-a povestit ce vroiam să aud. Poate nu ar trebui(date fiind strategiile aplicate), dar sunt mândră că am reuşit să îl fac să îşi calce peste orgoliu, să cedeze, că a fost cam ca la skandenberg (cel mai slab e doborât), că l-am subjugat şi mă simt mai puternică decât credeam, a naibii de puternică... Ȋmi place senzaţia asta, mereu mi-a plăcut!

  Mă întreb de ce cu El nu pot să fac la fel, de ce nu aplic strategii din astea, cum fac de fiecare dată când vreau să obţin ceva? De ce El e diferit, de ce cu El vreau să obţin totul fără a mă folosi de tot felul de tertipuri? Mi-ar fi atât de uşor...sau poate nu, poate e mai puternic decât cred!

Pentru El

   Când am realizat că am început să te iubesc, cu ani în urmă, am fugit...mi se parea că e imposibil, că niciodată nu vei putea să mă iubeşti, nu aşa cum vroiam eu. Niciodată nu am reuşit să înţeleg ce ai simţit pentru mine sau dacă ai simţit ceva. Am preferat să fiu o laşă, să te îndepărtez, de frică să nu îmi frângi inima. Credeam că nu aş fi putut îndura...eram un copil naiv, nu ştiam că rănile se vindeca în timp. Desigur, uneori rămân cicatrici, dar poţi supravieţui cu ele.

   Mi se părea, la fel cum cred şi acum, că eşti intangibil!  

   Am crescut, m-am schimbat, m-am maturizat, deşi păstrez în mine o parte din copilul care am fost, şi tot nu am puterea să te ating. Și tot nu înţeleg ce vrei, ce simţi şi tot mi-e frică să mă apropii...

   Mi-e atât de ciudat să observ cum, femeia puternică care sunt, în apropierea ta dispare aproape total, se face mică, ascunsă într-un colţ de inimă şi refuză să iasă, să arate de ce e în stare.

   Nu mai ştiu cine sunt, când eşti aici parcă mă transform şi mă întreb: până când?!

   Vreau ca nopţile mele să fie la fel ca ultima în care ai rămas aici, vreau ca liniştea aceea de pe chipul tău, în timp ce dormeai, să o pot vedea mereu, vreau ca zâmbetul tău să fie primul pe care să îl zăresc dimineaţa, vreau să ştii că te ador, vreau să mă ţii în braţe când adorm, la fel ca atunci, te vreau aici pentru totdeauna...

   Sunt atât de slabă, nesigură, defectă cum nu am fost niciodată! IUBESC!

Necunoscutul

   Omul ăsta e un mister pentru mine! El, căci despre El scriu din nou, e unicul bărbat care face parte din viaţa mea şi pe care nu reuşesc deloc să îl citesc. Ȋl cunosc de 17 ani şi, de fapt, nu ştiu mai nimic despre el.

   Da, există amănunte din astea mărunte: că îi place îngheţata de caramel, că adoră Bacardi-ul Silver şi J&B-ul combinat cu Sprite, uneori bea ceai de mentă, îi plac mult cartofii prăjiţi cu piper şi caşcaval ras deaupra,  mănâncă un anumit fel de pizza... Mai ştiu cu ce se ocupă, îi ştiu maşinile, ştiu unde locuieşte, că e workaholic şi că iubeşte banii.

   Știu că multe femei sunt topite după el pentru că este extrem de frumos, că nu are spirit de aventură, că are inhibiţii cu carul şi câteodată ceva probleme de comunicare, că şi-a început viaţa sexuală cu mine ( ar fi fost chiar culmea să nu ştiu asta :)) ), că asta ne leagă cumva...

   Uneori se fereşte de mine, uneori mă minte, pentru că i-a trecut prin mintea aia a lui că s-ar putea să mă doară anumite chestii. La naiba, mai rău mă doare că nu îmi spune, că se ascunde!

   Deci cunosc detalii care construiesc o parte din El, în schimb, nu reuşesc nicicum să îmi dau seama ce vrea de la mine, să înţeleg cum şi ce simte, nu ştiu ce anume l-ar face fericit, cum şi-ar dori să fim. Nu reuşesc să îi ating sufletul, să intru pentru câteva clipe şi să scot de acolo tot ce e ferecat.

   Am nişte simţuri incredibile în ceea ce priveşte bărbaţii, îmi pot da seama dintr-o privire, dintr-un gest ce vor, ce gândesc, însă, când e vorba despre El, îmi amorţesc total şi nu mai sunt capabile în a-mi da nici cel mai mic indiciu.

   E, parcă, invizibil şi îl privesc, fără a-l putea vedea...

  Cred că, de fapt, asta mă fascinează atât de mult. El, pentru mine, reprezintă necunoscutul!

Noaptea

   Ȋntotdeauna am adorat noaptea, mai mult decât ziua... Atunci dau totul din mine, atunci iubesc mai intens, atunci gătesc, am timp să îmi pun gândurile în ordine, să visez cu ochii deschişi, atunci scriu sau desenez...

   Și pentru că îmi place atât de mult, sunt total decalată, adorm aproape spre dimineaţa, de ani de zile, şi mă trezesc undeva pe la ora 9.00 AM. Nu sunt foarte multe ore de somn şi câteodată resimt oboseala, dar chiar şi aşa, e o oboseală plăcută şi tot o iubesc.

   Sunt o fire extrem de agitată, mă mişc încontinuu, mereu trebuie să fac ceva, nu stau o clipă şi noaptea îmi dă o energie specială.

   Noaptea îmi place să fiu ţinută în braţe, noaptea îl vreau lângă mine mai mult decât oricând, noaptea vorbesc cu El la telefon, noaptea are o magie a ei, noaptea se cuibăresc în mine ideile după care îmi conduc viaţa, noaptea este, de fapt, ziua mea.

   Noaptea, sunt cea fără măşti, cu care sunt uneori nevoită să îmi acopăr chipul, sufletul şi gândurile! Noaptea sunt eu, cea reală, orice aş face, oriunde şi cu oricine aş fi!

Din nou, prima dată!

    A venit în seara asta pe la 9.30, aşa că nervii de sâmbătă s-au şters. Nu m-au interesat nici motive, nici altceva, ci că era aici... A stat o oră şi s-a decis să plece, pentru că îl luase somnul şi risca să adoarmă pe canapeaua mea, ceea ce ar fi fost un pericol maxim :)))

    A plecat şi, în timp ce cobora pe scări, i-am trimis un sms, pe care nu l-a observat decât când a ajuns acasă. M-a sunat în secunda următoare şi în cinci minute era din nou lângă mine. Am reuşit, cu câteva cuvinte, să îl readuc şi să îl fac să uite cât de somn îi era.

   Câteva jocuri intime s-au strecurat printre discuţiile noastre şi, la un moment dat, m-a rugat să îl las să mă privească în timp ce mă masturbez. L-am lăsat... m-a satisfăcut atât de mult privirea şi mimica feţei lui, mai mult decât ar fi făcut-o vreo partidă de sex. A fost incitant să îi văd reacţiile, zâmbetul, să văd omul, care nu am foarte des ocazia, să mi se arate. Și mi-a plăcut că în sfârşit a reuşit să îmi ceară să fac ceva...

   Apoi am aflat că a fost prima dată când a stat să analizeze absolut orice gest, orice geamăt şi orice sclipire din ochii unei femei, care se autosatisface, a fost prima dată şi tot cu mine, la fel cum şi-a început şi viaţa sexuală.

   E fascinant cum, cu doar cu câteva cuvinte sau din câteva gesturi, femeile au capacitatea de a năuci.

Plictisită

  E sâmbătă noaptea şi El ar fi trebuit să fie acum, aici... şi nu e! Sunt plictisită şi fără vreun chef de a face ceva.

  Aş fi băut nişte Bacardi, am luat sticla, mi-am scos un pahar şi mi-am dat seama ca nu are nici un farmec de una singură, aşa că am pus sticla la loc, fără ca măcar să o încep.

  De ce naiba nu e aici, de ce nu a fost nici aseară, aşa cum a zis?! Nu, nu ar trebui, nici măcar o clipă, să mă gândesc la asta, dar se întâmplă, nu reuşesc să îmi controlez întrebările...

 Aş dormi, dar nu am nici somn...

 Daa, e o noapte stupid de nereuşită!!!

Umbră

A trecut 20 iulie şi pentru că abia acum mi-am dat seama de asta, pentru că l-am adorat pe poetul Adrian Păunescu şi o să îi iubesc mereu poeziile :

Eu, umbra pe care

O semeni în sufletul meu,

Cu milă şi tristă mirare,

Voi duce-o cu mine mereu,

Iar într-o zi oarecare

Ȋn care-mi va fi cel mai greu

Voi pune-o în vechi calendare

Duminica trupului meu.

Fiori prin mine umblă

Și nu am trebuinţă

Te rog pe tine umbră

Să redevii fiinţă.

Flămând de iubirea întreagă

Pe vremi cu amurg mohorât

Când zorile noaptea-şi dezleagă

Mă satur c-o umbră şi-atât.

Și sufletul meu te mai roagă

Magnetic catarg doborât

Tu, umbră tăcută şi dragă

Aşează-ţi fularul la gât.

O umbră se-nchide în mine

O umbră prin mine trecu

E-atât de mult rău că e bine

E-atât de mult da că e nu.

Bacovia-şi iese din sine

Și râde în A şi în U

O umbră se-nchide în mine

Și umbra aceea eşti tu.

Enjoy it!

   Pentru că acum am terminat de vorbit la telefon cu El, pentru că totul mi se pare mai frumos de când a reapărut în viaţa mea şi pentru că şi Lui îi place la nebunie piesa asta, la fel de mult pe cât o iubesc eu, m-am gândit să o postez.

Sper să vă placă şi vouă, celor care treceţi pe aici...

O noapte liniştită tuturor!

El, din nou...

   Ȋi rămâne parfumul impregnat pe perna mea, îmi inundă simţurile, îmi ameţeşte sufletul şi mi-e greu să îl am atât de puţin lângă mine...

   Nu am vrut să devenim din nou doi străini şi după ce m-am calmat, nu am putut să mă abţin să nu îl sun, să nu îl doresc. Am trecut peste toate... pasiunea a învins raţiunea!

   A revenit, după aproape o lună, am vorbit, mi-a zis că nu îşi doreşte să mă supere nicicum sau să mă facă să sufăr în vreu fel, tocmai de aceea a crezut că e mai bine să nu ne mai vedem. Nici nu mai conta, deja trecuseră toate, nu mai vroiam explicaţii, îl vroiam doar pe El, aici... Pentru că vocea lui îmi îmblânzeşte nebuniile. Pentru că imaginea zâmbetul lui, ce mi se întipăreşte pe retină, îmi face nopţile albe mai uşor de suportat. Pentru că nu reuşesc să înţeleg ce vrea şi asta mă incită. Pentru că uneori are câte o doză de ticăloşenie dulce şi, în momentele alea, îl ador. Pentru că nu e doar amintirea anilor trecuţi, cum credeam iniţial, ci chiar e pasiune.

  Vine o dată la câteva zile, vorbim la fel de mult la telefon, însă nu am mai avut nici un contact sexual de atunci, nu pentru că aş fi dorit...nu ştiu de ce, dar nu s-a mai întâmplat.

  Am totuşi senzaţia că se teme de ceva, în ceea ce mă priveşte, că îi e frică cumva de mine şi nu reuşesc să decsopăr cauza încă, să înţeleg care sunt motivele...

  Oricum, ceea ce contează, e că îi pot privi chipul preţ de câteva ore şi asta mă face să trec peste orice!

 

Amintiri...

   Azi a fost ziua în care m-au invadat amintirile, au apărut din senin şi m-au lovit din toate părţile... şi dacă tot m-au răscolit, m-am apucat de triat scrisori, poezii, notiţe, jurnale etc. Am recitit parte din ele şi mi-a plăcut tare mult ce am redescoperit prin cutiile alea vechi, în care erau depozitate şi pe care nu le mai deschisesem de foarte mulţi ani...

   Mi-a plăcut felul în care simţeam atunci, mi-am dat seama că acum trăirile sunt diferite, mult mai intense, că am crescut, că m-am schimbat şi că îmi place femeia care am devenit! La naiba, sună ca şi cum aş fi o narcisistă, dar ce să fac dacă mă ador?! :)))

   Am cotrobăit prin unghere ascunse ale sufletului, unghere încuiate. Amintirile ascunse acolo nu sunt dureroase, nicidecum, doar sunt parte din trecut şi îmi place să le uit acolo şi din când în când să le regăsesc şi să îmi bucure simţurile... Nu, nu trăiesc hrănindu-mă cu ele, de asta le şi ţin inchise, dar am nevoie câteodată să le revăd, să nu uit cum am fost!

   Tot recitind am dat peste niste versuri pe care mi le-a scris, in 1997, unul dintre bărbaţii pe care i-am iubit cândva şi  mi-au plăcut şi acum, la fel de mult cum mi-au încălzit sufletul şi atunci.

   Sper să vă placă...

Iartă-mă şi uită-te în ochii mei,

Doar tu din lumea asta mi-ai rămas

Nu vreau nimic: nici bunuri, nici idei,

Ci doar iubirea noastră ceas de ceas.

Eu stau în preajma ta

Și am şi-o umbră

Eu, cel de faţă, n-am ce da

Am doar un chip, un suflet şi o umbră sumbră.

Mă văd pe mine şi gândesc:

Mai sunt copil sau nu?...

Ce a rămas din mine eu privesc,

   Trecutul s-a desprins!

Te uiţi la mine şi mă cercetezi,

Ȋncerci să îmi spui totul din priviri

Și-aş vrea să ştiu dacă visezi?!

Acum mă mir de tine cum te miri...

Și ochii mei adună clipa

Și clipa se transformă-n lacrimi

Eu nu mai sunt ce-am fost cândva,

Mă simt pierdut în patimi.

Descopăr tinereţea mea în dragoste şi în simţiri

Și n-aş putea să las trecutul în priviri,

Dar totuşi las acum să stea

Un trandafir, în calea mea.

Te vezi în ochii mei cuprinşi de griji

Și râzi şi luminezi şi-acum mă mângâi,

Iar eu mă oglindesc în ochii tăi,

Mă văd un suflet care pleacă pe furiş

Din preajma ta, durerea mea, dintâi!

Observ acum că raiul nu e-n cer

Ci e aici, pe lângă tine

Acolo unde pasul meu, acum,

Ȋţi bântuie şi somn şi gând.

  Noapte bună, iubire!

  Noapte bună, noapte!

  Eu nu mai dorm, incep:

  Bună dimineaţa, iubito!

Și iarăşi cred că raiul nu e-n cer,

E jos aici,

Acolo unde pasul tău

Spre mine-aş vrea să se întoarcă-n veci...

   Bună dimineaţa, iubito!

   

  Gata cu amintirile, le bag la loc în cutii, le încui în suflet şi o să le caut altădată! Acum nu le mai vreau! :)

Marcare de teritoriu :))

   Azi-noapte, cu chiu cu vai, după ce m-am sucit pe toate părţile, m-am învelit, m-am dezvelit, m-am ridicat din pat, am mai fumat o ţigară şi tot aşa, am reuşit să adorm pe la 5. Și dacă tot am scris în postarea anterioară că urăsc să fiu trezită, s-a întâmplat din nou...

   Dimineaţă, la 8 fără ceva sună telefonul. Ȋnjur printre dinţi, apăs pe display şi resping apelul (nici nu l-am ridicat de pe masă, astfel încât nici nu ştiam cine mă sunase), adorm instantaneu la loc. La ora 8 din nou, i-au telefonul să văd cine e aşa insistent şi vrea să mă enerveze de dimineaţă. Ȋn următorul moment m-a buşit râsul, mi-au trecut istericalele, tot...

   Era El, agitat, vroia să ştie ce s-a întâmplat în noaptea ce trecuse şi am început să îi povestesc cum o domnişoară cu un simţ al proprietăţii extrem de dezvoltat, găsind un sms trimis de mine către dumnealui (e drept cu oareşce conotaţii sexuale, printre rânduri) a simţit nevoia imperioasă, la 2.37 AM, de a-şi marca şi apăra teritoriul. M-a sunat, s-a recomandat a fi prietena/iubita lui şi a început să pună diverse întrebări.

   Noroc că nu dormeam la ora aia ( că nu o mai spăla nici apa Prutului) şi că era şi vorba despre El, în toată ecuaţia asta, astfel încât am vorbit cât am putut de civilizat, i-am spus că nu mă interesează cine e, ce a găsit şi nici ce crede şi că nu sunt dispusă, dat fiind ora târzie, să port astfel de conversaţii. A înţeles şi nu a mai insistat.

   Ȋn fine, m-am hlizit toată ziua pe motivul telefonului primit, l-am întrebat dacă nu are vreun ochi vânăt sau ceva şi am făcut tot felul de miştouri. El era oarecum jenat că s-a întâmplat aşa ceva şi tot îşi cerea scuze, dar a fost atât de nostim...

   Stau şi mă întreb: oare ce gărgăuni să ai în cap să te apuci să dai astfel de telefoane, ce crezi că rezolvi, ce crezi că afli, nu faci decât să îţi strici relaţia pe care o ai, făcând gesturi de aşa natura. Să îi violezi intimitatea omului, să îi umbli printre mesaje, să îi ceri socoteală, în condiţiile în care îl cunoşti abia de câteva săptămâni?! Copilării...

   Ce să zic, a fost amuzant pentru mine, am reuşit cumva să îl fac şi pe El să râdă şi să nu mai fie îngrijorat, dar e clar că nu i-a fost tocmai ok...

La mulţi ani, nouă!

   Urăsc să fiu trezită de cineva, indiferent de oră, dar în special dimineaţa e un adevărat coşmar, devin de-a dreptul isterică. Trebuie să mă trezesc singură, fără să fiu sunată, fără să strige sau să tragă cineva de mine... să fiu lăsată să îmi beau cafeaua şi să fumez o ţigară în linişte şi abia apoi sunt deschisă în a purta un dialog, abia după tot ritualul ăsta încep să funcţionez în parametri normali.

   Pe 15 iulie s-au împlinit ceva ani de la căsătoria mea cu fostul soţ şi, ca de fiecare dată, m-a sunat la prima oră ( deşi ştie cum reacţionez) să îmi ureze “La mulţi ani!” . I-am spus “asemenea şi ţie” scrâşnind din dinţi, apoi ca o fiară ce sunt am început să vociferez vrute şi nevrute la telefon. M-a lăsat să îmi termin repertoriul, a început să râdă şi mi-a spus să mă bag la somn din nou. 

  Nu trec câteva minute şi primesc un sms. Iau telefonul (mai că îmi venea să îl izbesc de pereţi) să văd cine şi ce mai vrea de la mine, la ora 8 dimineaţa... Era tot fostul meu soţ care îmi scrisese: “ Te pup înfoiato! La mulţi ani sănătoşi nouă!”  Am bufnit în râs, mi-au trecut şi nervii şi tot când am văzut textul. Și cum să nu mă apuce râsul, suntem divorţaţi, dar tot ne facem urări de fiecare dată: că e ziua căsătoriei, că e ziua când ne-am cunoscut, că e ziua unuia dintre noi, că e ziua în care m-a cerut de nevastă  şi mai amuzant e că ne spunem La mulţi ani şi pe 31 noiembrie, ziua când am divorţat. :)) Și mai şi sărbătorim, ieşim undeva, ori să bem un suc, ori să mâncăm o prăjitură, ori să luăm masa împreună.

  Și pentru mine par câteodată ciudate toate astea: ne cunoştem atât de bine încât nu e nevoie de cuvinte dacă vrem să exprimăm ceva, ştim fiecare ce o să zică celălalt în momentul următor, ştim cum şi ce gândim. Felul în care ne înţelegem şi ne purtăm acum, după ce am trecut prin atâtea împreună...nu credeam că va fi aşa, dar e frumos şi mă bucur nespus că suntem cei mai buni prieteni (asta în momentele când nu ne scoatem ochii unul altuia, că există şi din astea :)) )

 Deci La mulţi ani, nouă, dragul meu fost soţ şi actual cel mai bun amic!

P.S. : Tocmai am fost sunată de prietena/iubita pasiunii mele (de a cărui existenţă nici nu ştiam, doar o bănuiam), care la ora 2.37 AM s-a gândit să mă ia la întrebări, pentru că a găsit un sms de-al meu pe telefonul lui. E amuzant... sunt curioasă ce va avea El de spus legat de toată chestia asta! :))

Oare sunt normală?!

   Am intrat în concediu şi, pentru că în perioada asta nu plec nicăieri în vacanţă, m-am gândit să mă destind, numai că mă cam plictisisem de toate şi nu mai ştiam ce naiba să fac să îmi treacă stările astea...

   Mi-am zis să vizionez “Supernatural”, un serial cu nu mai puţin de 126 de episoade pline de monşti, îngeri, demoni şi alte din astea. Ori am citit prea multe poveşti când eram copil ori sunt o ciudăţenie a naturii, nu de alta dar mă topesc după filme cu vrăjitoare, vampiri, poveşti cu tot felul de minunăţii. Cred că am văzut toate filmele posibile de genul ăsta... Și, prin urmare, am stat "călare" pe laptop vreo 10 zile şi am văzut serialul cap- coadă. Fireşte, nu continuu, au existat şi câteva pauze de ieşit la vreo două concerte, la un grătar, la vreo două- trei terase, un drum până la firmă pentru nişte acte, vreo câteva vizite d-ale lui etc., dar cum aveam timp  şi nu trebuia să fac ceva anume săream ca o nebună să mai văd un episod, două. De asta nu am mai scris nici pe blog, am fost tare ocupată! :))

   Nu am mai citit nici o carte, nu am mai desenat, dar important e că m-am relaxat.

   Acum stau şi mă întreb de ce naiba sunt atât de ahtiată după genul ăsta de filme?! Oare sunt eu prea dereglată, o fi vreo remineşcenţă din copilărie, oare ce-o fi? :))

  Pun şi trailer-ul, deşi filmările au început în 2005 şi s-au finalizat în 2011, dar poate mai interesează şi pe alţii care nu l-au văzut şi sunt pasionaţi...

E blogul meu şi scriu ce vreau

   După ce am postat “Prima dezamăgire a săptămânii” am primit tot felul de reacţii. Unii mi-au “aplaudat” curajul, alţii m-au criticat, m-au catalogat ca fiind ciudată (ăsta e cel mai blând termen dintre toate), că nu se cade să scriu despre cum îi fac sex oral unui bărbat, mi-au zis că am o anumită vârstă şi că ar trebui să mă comport ca atare etc. Să fiu a naibii dacă am înţeles-o pe asta... ce legătură are vârsta mea cu faptul că am scris ce mi s-a întâmplat?!

   Sex facem cu toţii, fie că e oral, anal, normal sau altfel. Ȋmi place să o sug, îmi dă o anumită stare, mă face să simt o altfel de putere asupra bărbatului, decât cea pe care o simt de obicei...

   Unii sunt mai pudici, eu nu, unii se oripilează, eu ador să discut pe subiectul ăsta.

   Recunosc că m-au intrigat unele dintre comentarii, dar fiecare gândeşte cum crede şi face ce crede de cuviinţă cu viaţa lui. Ȋn schimb, eu, când am hotărât să îmi fac blogul ăsta şi să scriu despre mine, am decis că voi nota absolut tot ceea ce îmi doresc şi cum doresc, tot ceea ce mă reprezintă, tot ce înseamnă pasiune pentru mine  şi dacă printre pasiuni se număr sexul oral, de ce să nu scriu... pot să şi strig despre asta, să audă o lume întreagă, dacă aşa îmi vine.

   Cei care îmi sunt apropiaţi ştiu că aşa am fost mereu, directă, sinceră, fără să mă ascund după deget vreodată, că sunt ca o carte deschisă, că aşa îmi doresc să trăiesc, că nu pot, de fapt nu vreau să fiu altfel.

   Poate e bine, poate nu, dar îmi place cum sunt, mă simt bine cu mine, chiar dacă sunt incomodă pentru unii sau în anumite momente, chiar dacă am defecte cu carul, dar tind spre perfecţiune :)) ... Aşa că voi continua să scriu tot ce îmi va trece prin mintea asta pe care o am şi cu care îmi place să defilez!

   Ahh, iar m-a prins ora 4.00 dimineaţa nedormind! Gata, bag somn că adorm pe tastatură...

Idei despre bărbatul “perfect”

   Știuuu, nu am mai scris de ceva timp, dar în toată perioada asta am avut vreo două zile în care am fost întoarsă pe dos, iar în celelalte ajungeam atât de obosită şi stresată acasă, încât nu mai aveam dispoziţia necesară...Reuşeam, cu energia pe care o mai aveam în dotare, şi asta ca să mă mai deconectez, să citesc postările celor pe care îi urmăresc, dar atât...

   Acum, după ce mi-am făcut mea culpa, să revin la subiectul despre care vroiam de fapt să scriu :

   Am fost întrebată acum o săptămână, de către un amic, cum mi-aş dori să fie bărbatul de lângă mine...

   Frumos, deştept, cu bani şi devreme acasă! :)) O fi ăsta idealul meu sau cel pe care îl visez e în vreun anume fel?! Nu m-am gândit la un ideal, de fapt, dar în unele momente din viaţa mea, când eram singură, mi-am pus şi eu intrebarea: oare cum ar trebui să fie ca să fiu pe deplin mulţumită sau poate fi el perfecţiunea întruchipată şi mie tot să nu îmi fie suficient?

   Cred că toate fetiţele visează la un făt frumos pe un cal alb, în copilărie. Toate puştoaicele vor dragostea perfectă, în adolescenţă şi toate femeile, la maturitate, visează la un gen de bărbat, construit de imaginaţia lor. L-am visat şi eu, până când am învăţat că niciodată nu voi întâlni individul din mintea mea, el nu poate exista...Ȋn timp, am învăţat că fiecare are o parte frumoasă, pe care să o pot descoperi şi explora; că fiecare are defecte, care se pot sau nu corecta; că toţi avem o parte mai întunecată în noi, care poate cândva să iasă sau nu la iveală.Am învăţat să accept realitatea şi să fiu cât mai practică, în aşa fel încât să îmi fie bine. Sună puţin a egoism, dar aşa e...

   Dar ca răspuns, despre cum aş dori să fie, am să încerc să expun câteva idei:

Ca aspect fizic:  

   Ȋmi plac mai mult cei cu părul închis la culoare. Poate fi şi uşor grizonat, unora le dă un aer mai senzual... dar am avut şi bărbaţi blonzi, şaten deschis, deci nu e o regulă, e doar o preferinţă.

   L-aş vrea mai înalt decât mine sau cu o înălţime apropiată de a mea.

   Trebuie să aibă ceva care să mă atragă: ochii, zâmbetul, mimica feţei atunci când vorbeşte, felul în care merge, fundul, senzualitatea pe care o emană...

   Ȋntotdeauna mă uit la mâinile bărbaţilor, îmi place să aibă unghiile îngrijite şi degetele frumoase, să nu fie butucănoase, noduroase, etc. Poate sună ciudat, dar asta chiar contează! :)

Ȋn ceea ce priveşte etatea, există nişte limite:

   Poate să fie mai “bătrân” decât mine cam cu 10 ani sau poate avea mai puţin cu vreo maxim 8 ani.

Ȋn rest:

   Nu aş vrea să fie fetiţa mamei (pentru că am întâlnit şi specimene de genul ăsta).

   L-aş vrea Bărbat, l-as vrea puternic (psihic vorbind), să fie direct, să comunice, să fie apt să poarte orice fel de discuţie în orice fel de situaţie.

   Prefer să îmi spună adevărul, indiferent dacă va fi dureros sau nu, pentru că oricum iese la iveală întotdeauna şi cred că sunt destul de matură şi cerebrală să pot suporta.

   Să ştie să fie romantic când trebuie, să ştie să mă ţină lângă el, astfel încât să nu mă plictisesc de relaţie sau să intervină monotonia, că s-a dus naibii totul...

   Să mă lase în pace când am draci( asta în cazul în care nu se pricepe să îi alunge).

   Să nu mă interogheze la fiecare mişcare sau să îmi ceară explicaţii pentru fiecare chestie pe care o zic sau o fac. Asta mă irită maxim! Dacă am ceva de comunicat, o fac şi fără să fiu întrebată, iar dacă nu am spus nimic, înseamnă că nu prezenta nici un fel de importanţă...

    Poate să fie gelos, dar cu măsură, deşi aş prefera să nu...

    Să îmi ofere libertatea de care am nevoie, să nu îmi impună reguli sau să încerce să mă constrângă în vreun fel!

    Să nu încerce să mă schimbe. Asta sunt, dacă mă placi aşa- bine, dacă nu- la revedere!

   Să ştie să mă facă “să zbor” atunci când facem sex, să simtă fiecare vibraţie a mea, să îmi accepte fanteziile, să îmi dea senzaţia că sunt într-un vis magic, când e în mine!!!!

  Cam asta e o parte din bărbatul creat de imaginaţia mea şi pe care ştiu că nu îl voi găsi vreodată...

  Parcă am scris un anunţ la matrimoniale, doar că ceva mai detaliat :))), trebuia să mă mai descriu şi pe mine şi era exact din “filmul” ăla. Dar am fost întrebată şi m-am gândit că e posibil să existe şi alţii care să fie interesaţi de chestia asta şi...de ce să nu postez?!

Jar of hearts

Seară cu cântec

   Da, printre altele, iubesc şi folk-ul!

   Ieri am fost, într-o cafenea micuţă din Iaşi, la un concert susţinut de doi artişti minunaţi: un prieten drag, Liviu Nechita,  a cărui voce şi muzică le ador şi pe care nu îl mai văzusem (face to face) de 14 ani, de când s-a stabilit în Italia şi Marius Matache (zis Mache şi care este, cu siguranţă, ştiut de cunoscători).

   A fost minunată atmosfera, caldă, plină de trăiri pe care aceşti oameni au putut să le transmită prin vocile, pasiunea şi chitările lor.  M-am simţit extraordinar şi mi-aş fi dorit să fi durat o săptămână concertul sau mai mult...

   Mă bucur tare mult că am putut să îl revăd pe Liviu, să îl ascult live din nou, să aflu că începe nişte proiecte în ţară şi că va veni să concerteze mai des...

   Și nu mă pot abţine să nu postez una dintre piesele preferate, care azi-noapte mi-a încălzit sufletul pentru a nu ştiu câta oară...

   Mulţumesc Liviu, mulţumesc Mache pentru un concert superb şi pentru o seară fantastică!

Celelalte dezamăgiri din săptămână

   Am promis că o să le postez şi, deşi am trecut peste ele, o să încerc măcar să fac un rezumat...

   Luni noapte, când eram cu El, a sunat bărbatul care mă iubeşte, i-am zis că am musafiri şi că ne auzim mai târziu. Nu eram nici foarte veselă, aveam şi starea de nervozitate şi i-am răspuns poate un pic prea sec, un pic  prea rece, nu ştiu...cert e că a doua zi, dimineaţă, m-a contactat din nou să mă anunţe că va trebui să discutăm.

  Spre seară a intrat pe mess şi mi-a scris asta:  „iţi urez o viaţă plăcută în continuare, dar fără mine” . WTF???Ce naiba, s-au tâmpit toţi, oare l-a lovit o cărămidă în cap, ce o fi însemnând urarea asta?

  Ȋmi spun să îl iau uşor, o fi de la căldură, cine ştie...şi îl întreb care e problema? Ȋmi răspunde că nu are rost să lungim conversaţia, că e inutilă şi că el s-a hotărât să nu mai aibă nici un fel de contact cu mine, că e mai bine aşa.

  Ok, poate, din anumite puncte de vedere, într-adevăr e mai bine (pentru el în special) , dar măcar să ştiu şi eu motivul deciziei, nu că nu l-aş fi bănuit...Până la urmă reuşesc să scot de la el că l-a deranjat faptul că aveam musafiri, un motiv stupid de altfel, şi că nu vrea să fie „ a cincea roată la căruţă” (asta în condiţiile în care noi nu suntem împreună sau cel puţin eu aşa ştiu). Mi-a venit să râd instantaneu sau mai degrabă să plâng din cauza puerilităţii lui.

...Si ce dacă aveam musafiri/şi ce dacă era o oră târzie/ şi ce dacă nu am avut chef să port o conversaţie telefonică în momentul ăla...nu formăm un cuplu şi, de-ar fi aşa, nu îmi poţi impune cu cine să mă văd, cine să îmi fie prieten şi cine nu, mă accepţi aşa cum sunt sau nu. Dacă vreau eu să mă schimb pentru tine, să fac compromisuri şi să renunţ la anumite chestii din viaţa mea bine, dar să îmi impui să o fac deja e prea mult...

  Am înţeles că l-a durut că eram cu altcineva, l-a durut că i-am spus, dar nu vreau să îi ascund adevărul, pentru că la un moment dat îl poate lovi mai tare.

  Dezamăgirea mea a fost că s-a purtat exact ca un copil, care  nu-şi  mai vroia jucăria preferată, pe motiv că altul i-a atins-o. Parcă era un puşti de 17 ani şi, sincer, îl credeam mai matur, mai cerebral. Discuţia dintre noi a fost lungă şi obositoare. Nu am încercat să îl împac, să îi intorc decizia, doar i-am explicat încă o dată cum stau lucrurile. Ȋntre timp (şi mă refer aici la ziua următoare) şi-a revenit, şi-a dat seama că a fost o prostie, deci totul e la fel ca înainte acum...

  Ahh, uitam ce era mai important!! Din discuţia asta, am mai aflat, după 13 ani, că am fost prima femeie şi din viaţa lui. Asta a fost tare!!! De ce nu mi-a zis până acum? Cum naiba de nu mi-am dat seama atunci? E adevărat că nici eu nu aveam cine ştie ce experienţă la capitolul ăsta, am observat că nu era tocmai expert nici el, dar să fiu prima şi să aflu asta după atâta timp...asta da surpriză!!!

  Mă întreb oare a cui primă femeie am mai fost şi nu ştiu?Cred că îmi voi lua agenda, voi contacta bărbaţii care mi-au trecut prin pat să îi intreb...cine ştie ce minuni mai aflu!:))

  Următoarea dezamăgire a fost să descopăr că fostul meu soţ s-a apucat de gătit şi zic dezamăgire, pentru că în cei aproape 11 ani, cât am fost împreună, nu a fiert nici măcar un ou şi mi-ar fi plăcut să îi văd şi latura asta...Exceptând frigerea cărnii pe grătar, la picnicuri, pe care tot eu o pregăteam în prealabil, nimic nu a trădat că ar avea asemenea veleităţi... Bine, recunosc, a fost amuzant să îl văd în ipostaza asta, dar totuşi m-am întrebat: de ce acum, de ce nu atunci şi de ce nu pentru mine ?!

  După câteva zile, nu mai par aşa supărătoare, dar au fost (destul de...) în momentele în care s-au petrecut! Acum par amuzante, mă fac să zâmbesc, exceptând ceea ce a făcut El!

  El care m-a sunat miercuri, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, am vorbit puţin şi atât. De atunci nici un semn, absolut nici unul (ceea ce e destul de ciudat, având în vedere că vorbeam în fiecare seară, măcar o oră) şi eu nu am de gând să îl caut. Vreau să văd ce se întâmplă dacă nu o fac, cât va sta aşa...Punct.

Prima dezamăgire a săptămânii...

   Ce naiba se întâmplă?! Ori sunt eu prea pretenţioasă ori unii oameni sunt extrem de superficiali. Nu mai înţeleg...

   Am avut un  început de săptămână aiurea total! Am primit tot felul de “lovituri”, de la oamenii de la care nu mă aşteptam, nişte motive stupide, care puteau fi cu uşurinţă evitate...

   Prima dezamăgire şi cea mai urâtă a venit de la El! A fost un şoc pe care, sincer, nu m-aş fi gândit vreodată că o să îl am, nu din partea lui.

  Am crezut că e altfel, că se diferenţiază de ceilalţi bărbaţi, că îi pasă cumva, dar am constatat cu stupoare că e, poate, mult mai ticălos decât mulţi dintre ei. Câteodată am senzaţia că tot ceea ce face e ca o răzbunare pentru şuturile în fund, pe care afirmă că le-a primit de la mine...că vrea să simt şi eu aceleaşi lucruri. Dar, ce D-zeu, eram nişte copii atunci şi eu şi el.

   A venit luni seară, am comandat o pizza, ne era poftă la amândoi, am mâncat, am stat de vorbă...de fapt eu am vorbit (ca de obicei) el a ascultat, pe motiv că e prea obosit să avem un dialog. Chestie pe care iar nu o înţeleg: cum mama naibii la telefon vorbim cu orele şi când suntem faţă în faţă, parcă îşi înghite limba, parcă i-ar fi frică să comunice?! Și-a luat telecomanda şi a început să schimbe canalele, a găsit un film vechi şi prost şi a înţepenit în faţa televizorului, fără să mai scoată vreun cuvânt. Dar oare acasă la el nu putea face asta?

Parcă eram doi pensionari şi, din lipsă de ocupaţie, ne uitam la telenovele...WTF????

  La un moment dat am început să îmi pierd răbdarea, mă luaseră nişte nervi de îmi venea să smulg tv-ul din priză, să arunc telecomanda pe geam şi pe El totodată. A sesizat, ceea ce mă miră la cât de absent era, şi mi-a propus să mergem în bucătărie să fumăm o ţigară. Am zis: “asta e, gata, l-am scos din faţa televizorului, poate îl corup cumva şi facem ceva înteresant, poate chiar o partidă de sex”.

  Fumăm câte o ţigară, eu mă fâţâiam dintr-o parte în alta a încăperii (nu am stare niciodată, trebuie să fac încontinuu ceva...şi asta era soluţia pe care o găsisem atunci, dată fiind imposibilitatea de a-l face să fie acolo). Mă apucă de mână, mă trage înspre El şi începe să mă atingă, îmi ridică rochiţa mov şi scurtă, cu care eram îmbrăcată, începe să mă mângâie, îmi scote bikinii...Totul era perfect, mă îmfierbântasem şi eu, îl simţeam şi pe El cât era de excitat , i-am dat pantalonii jos şi am coborât, gândindu-mă să încep cu un oral. Proastă idee am mai avut... pentru că într-un timp, nu foarte lung, a ejaculat. Mi-am spus “ok, s-a întâmplat, i-a plăcut prea mult, urmează partea a doua, în care ne satisfacem reciproc”, dar nu am terminat de gândit că m-a şi anunţat că trebuie să plece, că e târziu şi a doua zi avea programul încărcat. Și m-a lăsat aşa nesatisfăcută şi şi-a luat zborul...

  Am rămas perplexă în cadrul uşii, fără cuvinte, fără să înţeleg ce s-a întâmplat. Ce naiba, oi fi câştigată la loto şi eu încă nu am aflat?? M-am simţit oribil, folosită, umilită, aproape imposibil de descris, mai ales că niciodată, de când mă ştiu, nu am păţit aşa ceva şi mai ales că El făcuse asta.

  I-am trimis un mesaj, i-am scris cam ce am avut pe suflet şi m-a sunat imediat să mă întrebe de ce m-am supărat. Ori sunt nebună ori nu mai ştiu ce să zic... Cum să îmi pui asemenea întrebare?!

  A zis că îi pare rău şi că, de fapt, nu a vrut să se întâmple aşa, dar orice ar fi spus nu ar fi putut să îmi înlăture dezamăgirea şi starea înfiorătoare pe care le simţeam.

  Și am stat zilele astea, m-am gândit, am întors totul pe toate părţile şi am ajuns la concluzia că nu e cu nimic mai special decât alţii, că e superficial, că nu merită iubirea mea şi că e incapabil să vadă că există şi altceva în afară de el.

  Nu ştiu cât de coerentă am fost, dată fiind ora înaintată la care scriu şi având în vedere că din ultimele 48 de ore am dormit doar 3, dar sper să se fi înţeles ceva din ce am îndrugat aici...

  Asta a fost prima deziluzie din săptămână, mâine sau când o să am puţin timp liber o voi posta pe următoarea şi mă rog să nu mai apară şi altele...:)

Discuţii tabu

   Azi eram la firmă, îmi terminasem aproape toată treaba, mai aveam ceva de făcut, dar neavând dispoziţia necesară m-am gândit să iau o pauză. Am intrat pe net, respectiv contul de fb, să văd cine ce mai zice, care mai e starea prietenilor de-i am în listă.

   Ce să zic, eram cam plictisită, o stare de oboseală mă încerca şi căutam o metodă de a mă relaxa...Un amic era online şi m-am gândit să intru cu el în discuţie. Recunosc că e ceva la el ce mă atrage! Din una în alta, la un moment dat m-a lovit o poftă nebună de a vorbi despre sex şi am început să îi pun tot felul de întrebări de genul: “ cât de deschis eşti în ceea ce priveşte sexul?, ce e pervers în felul în care o faci?, ce îţi place mai mult, fireşte în afară de a ţi se face un oral?, o locaţie neobişnuită?” e.t.c.  Deşi mă aşteptam să avem un dialog...a fost ca un interogatoriu, eu puneam întrebările şi primeam doar nişte răspunsuri, scurte, fără pic de fantezie, fără curiozitatea de a mă întreba  şi el la rândul lui. Poate l-a speriat faptul că sunt atât de directă şi pot fi incomodă uneori, dar mă aşteptam să intre în jocul meu.

  Nu e prima dată când constat că unora nu le place sau nu pot să vorbească despre sex şi, la naiba, discuţiile astea sunt atât de incitante şi uneori pot ţine loc chiar şi de preludii.

  Nu reuşesc să înţeleg de ce unii se inhibă, unii se feresc, unora li se pare ruşinos, când din asemenea discuţii se pot naşte nişte senzaţii extraordinare.

   Acum câteva clipe am vb la telefon cu El şi am vrut îi ştiu părerea, pentru că e unul dintre oamenii care nu discută foarte mult despre subiectul ăsta. Nu a ştiut ce să îmi răspundă...Dezamăgitor!

   Poate mă lămureşte şi pe mine cineva de ce sexul e un subiect tabu pentru mulţi, pentru că eu nu reuşesc să înţeleg...

  

Leapşă

Am primit o leapşă de la  C.L.M. şi să văd cum mă voi descurca, având în vedere că e prima mea leapşă:)

Ȋncepe aşa:

1. Go to the fourth folder in your computer where you store your pictures. (nu trisati!)
2. Pick the fourth picture in that folder.
3. Explain the picture.

4. Tag 4 people to do the same.

Ascunsă de razele soarelui şi de căldura toridă, în imensitatea aia de copac, care se află în curtea palatului Topkapî, din minunatul Istanbul. Sunt îndrăgostită pe viaţă de oraşul ăsta...

Urmează:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai...

 Numele meu e Roxana, însă, de când mă ştiu, lumea mă strigă Roxy, de am ajuns să mă şi prezint aşa...Am 33 de ani, împliniţi în aprilie, dar mă simt ca de 18; am un frate, mai mic cu 11 ani decât mine, pe care îl iubesc mult, am fost căsătorită, iubesc, fumez mult şi... ar mai fi atât de multe de spus, încât mi-ar trebui multe, multe zile de scris, deci mă rezum doar la atât.

2. Ai porecle? Care?
Mama îmi zicea când eram mică Ţuşca-Răţuşca; fostul meu soţ îmi spunea Mo, de la mogâldeaţă, de fapt şi acum mă strigă tot aşa şi unii prieteni mă strigau Roxette.

3. O melodie trista, una perfecta si 3 care iti plac mult.
Tristă: Hello- Lionel Richie

Una perfectă: Perfectă pentru mine şi care mi se potriveşte( zice lumea:)) Upside down- Paloma Faith.
3 care îmi încălzesc sufletul: Sting- Shape of my heart 
Anouk- Nobody’s wife
Adele- Rolling in the deep

4.Ai animal de casa? Care? 
Am o căteluşă pekinez, pe care am primit-o cadou când avea o lună...acum are 11 ani şi se numeşte Mika, pentru că era o chestie mititică şi grăsunică!

5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?
" Ciudăţeniile vieţii"

6. Primul citat care-ti vine in minte. Nu trisa, fara Google!
 "Iubirea nu aduce nici un dar mai generos ca aripile ei..."

7. Desenul animat preferat din copilarie:
"Lady and the tramp"

8. Iti place inghetata?
   Nu prea mă dau în vânt după îngheţată... Când se întâmplă să îmi fie poftă, extrem de rar, prefer să fie de căpşune şi făcută de mine, iar dacă nu am aşa ceva în congelator, îmi cumpăr de pepene galben sau lămâie .

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
     Mai am un nume pe lângă Roxana, pe care nu l-am agreat niciodată prea mult, de aceea nici nu îl menţionez. Mi-ar fi plăcut Carina !

10. Zi-mi un banc!
Nu e banc, dar merge : "Culmea incepatorului: sa faci un blog iar dupa 5 minute sa incepi sa injuri pentru ca nu intra nimeni " :))

Sper că a ieşit ceva din leapşa asta şi o trimit mai departe către:
 Lillee

 Miss Imperfect

 Bianca

 Andreea Toma ,  dacă le va face plăcere să o preia, şi oricărui mai doreşte!!

 O noapte liniştită tuturor!

1 Iunie

La mulţi ani! Să rămâneţi mereu voioşi şi să nu uitaţi să vă bucuraţi de fiecare clipă... să nu uitaţi, din când în când, de copilul din voi!!! :)

Pictura: Children Blowing Bubbles 1868 - Anton Romako

Fără cuvinte...doar cu gândurile mele

Bărbatul care mă iubeşte

  Totul a început când eram în facultate: ajunsesem la un curs, mai devreme cu vreo jumătate de oră, şi mi-am zis să fumez o ţigară până se mai adună colegii. Am scos pachetul şi am constatat că îmi lipseşte bricheta, am scotocit prin geantă crezând că s-a rătăcit pe acolo, dar nu era...

  Am întrebat în stânga, în dreapta, dar am dat numai de nefumători şi mă luaseră nervii.

  Aşteptând să mai apară careva, poate reuşesc să fac rost de un foc, am auzit nişte voci de bărbaţi venind dinspre scări. Au urcat, nu îi cunoşteam personal, ştiam doar că sunt în an cu mine, dar în altă grupă.

  Erau veseli, gălăgioşi şi puşi pe şotii...M-am apropiat de ei şi i-am rugat să mă ajute în grava mea problemă şi au sărit toţi, unii cu miştourile alţii cu brichetele. S-au oprit şi ei la o ţigară şi din una în alta, am ajuns să ne cunoaştem. Au urmat ieşiri la câte o cafenea, în cluburi, mers la cursuri împreună, distracţii...

  Grupul era format din 5 băieţi şi câteva fete, numărul acestora din urmă fiind variabil, pentru că întotdeauna apărea una nouă şi dispărea câte una dintre cele vechi, în funcţie de cuceririle domnilor...:) Stăteau într-un apartament, nu departe de al meu, unde ne adunam şi pierdeam nopţi la rând, era o nebunie acolo, na... ca în anii studenţiei.

  Unul dintre personajele de sex masculin, reprezenta un fel de mister pentru mine, nu era implicat în nici un fel de relaţie, nici nu îsi dorea aşa ceva, era câteodată răutăcios, întotdeauna misogin, mă intriga maxim. Nu era bărbatul visurilor mele, nu mă atrăgea din p.d.v. fizic, în schimb avea un trup extrem de frumos, parcă ar fi fost desprins dintr-o lucrare de-a lui Michelangelo. Mă enerva felul lui de a fi şi faptul că nu reuşeam nici unul, dintre cei din preajmă, să îl înţelegem şi, cum, întotdeauna mă atrage ceea ce nu pot avea, am început un joc al seducţiei.

   Nu a durat mai mult de două săptămâni şi eram împreună, eu continuând să îmi aplic strategiile, el începând să se simtă din ce în ce mai apropiat de mine. Iniţial îmi propusesem să fie ceva de genul “cucereşte şi lasă”, asemeni unui vânător căruia nu îi place prada. Știu că poate părea răutate sau chiar era, dar mă irita modul lui de a fi şi faptul că susţinea cu tărie că el nu va iubi niciodată

  Din jocul ăsta am ajuns într-o relaţie, în care eu mi-am atins scopul, acela de al face să iubească, şi în care m-am implicat emoţional şi eu, până la urmă. Am fost aproape 4 ani împreună, timp în care m-a iubit mai mult decât orice şi mi-a făcut toate mofturile, m-a tratat ca pe o prinţesă, m-a divinizat...

  A fost o relaţie frumoasă, uneori furtunoasă şi nu îmi pare rău, nici măcar o clipă, că s-a întâmplat să fie! Ȋn schimb îmi pare tare rău că i-am sfâşiat sufletul, atunci când am decis să mă despart de el. Nu îl iubeam îndeajuns de mult, nu l-am putut iubi aşa cum o făcea el şi, la un moment dat, am întâlnit altă persoană care mi-a trezit interesul. Puteam să continui aşa, duplicitar, dar nu am vrut să îl mint, nu am vrut să îl înşel, din respect pentru dragostea ce mi-o purta. Ȋntr-un final tot ar fi aflat şi poate ar fi suferit mai rău, aşa că am decis să pun capăt. L-a durut, i-au trebuit ani de zile să treacă peste asta, dar timpul i-a vindecat oarecum rănile.

  Am continuat să ne vedem, ca simpli amici, a plecat în Italia şi s-a stabilit acolo, a existat o perioadă în care nu am mai ştiu nimic de el, dar într-o zi ne-am regăsit şi am realizat că mă iubeşte la fel de mult şi că o va face întotdeauna. Am stat o lună cu el în Roma, a fost frumos, dar nu e îndeajuns pentru mine, ca să mă pot întoarce la el. M-aş minţi singură, l-aş minţi şi pe el  şi nu vreau să îi fac rău încă o dată.

  Uneori mi-e ciudă că se întâmplă aşa, că nu îi pot oferi mai mult decăt amiciţia mea, uneori mă doare iubirea lui, dar se pare că toţi avem câte o dragoste imposibilă.

  E bărbatul care mă iubeşte orice aş face, oricum, oriunde si cu oricine aş fi! E bărbatul a cărui dragoste o refuz pentru a nu îi face mai mult rău!

Să plec?... Rămân!

  Nu am mai scris, nu am mai desenat de multişor, am stat eu cu mine, mi-am analizat viaţa de până acum, mi-am răscolit prin suflet şi iar am căutat răspunsuri...

  Am avut senzaţia, de câteva ori, în perioada asta, că totul se destramă în jurul meu, am realizat că am lăsat de prea multe ori de la mine şi că, tocmai din cauza asta,  am pierdut extrem de multe, că am abandonat unele chestii care nu trebuiau lăsate şi că m-am agăţat de altele care nu îşi aveau sens...

  Am fost un pic deprimată, am avut nevoie de cineva lângă mine şi nu am găsit pe nimeni, ceea ce m-a făcut să îmi pun şi mai multe întrebări: cum am ajuns aici, de ce când adorm, noaptea, sunt singură şi când mă trezesc, dimineaţa, patul e la fel de gol, de ce există o fiinţă care mă adoră şi a cărui dragoste o refuz, de ce iubesc un om imposibil de iubit? Sute de dileme care îmi bântuie mintea, pachete de ţigări fumate pe nerăsuflate, nopţi nedormite şi tot nu reuşesc să găsesc rezolvări...

  El nu mă mai vizitează la fel de des sau dacă o face, e aşa pe fugă, nu îmi mai citeşte blogul pe motiv că m-am schimbat, că am devenit mai rece decât eram şi prea acidă. Eu zic că a realizat, de fapt, că nu sunt ce îşi imagina, că s-a plictisit, că există alte chestii care îl ţin ocupat. Și mai cred că era prins în trecutul care ne lega şi că acum s-a eliberat de el, poate nu în totalitate, dar începe...

  La un moment dat am hotărât, pentru liniştea lui, să nu îl mai sun şi i-am zis că ştie unde mă găseşte, dacă vrea să mă vadă sau să mă audă. Ciudat e că m-a sunat în fiecare seară şi să fiu a naibii dacă înţeleg de ce!

  M-am gândit să plec la Roma, măcar pentru câteva luni, deşi situaţia financiară actuală nu prea îmi permite să evadez pentru o perioadă aşa mare, dar aş găsi eu o soluţie... (acolo e bărbatul care m-a iubit şi care mă va iubi mereu, indiferent de situaţie) sau m-am gândit să rămân aici. Și am întors pe toate părţile argumente pro şi contra şi am decis, că, decât să rănesc sentimentele unui om drag, mai bine rămân, chiar dacă asta înseamnă să nu am pe nimeni momentan, lângă mine. Dacă aş pleca, nu aş putea să îi ofer decât respect şi  prietenie, dar nu iubire, ceea ce l-ar face să sufere, într-un final. Am mai făcut-o o dată şi ştiu că i-au trebuit ani buni să îsi revină, din durere, şi nu aş vrea să se mai întâmple asta, i-ar schilodi sufletul.

  Aşa că, momentan, rămân aici, prinsă între mii de întrebări şi o iubire imposibilă, care la un moment dat îsi vor găsi rezolvarea sau se vor pierde printre altele...

 

P.S.: Mi-e dor de atingerea şi de parfumul lui, îi simt lipsa din ce în ce mai tare!

 

Stepping stone

I remember way back way back when
I said i never wanna see your face again
Cause you were loving yes you're loving somebody else
And I knew oh yes I knew I couldn't control myself
And now they bring you back into my life again
And so I put on a face just like your friend's
But I think you know oh yes you know whats going on
Cause the feelings in me oh yes in me are burning strong
 
But I will never be your stepping stone
Take it all or leave me alone
I will never be your stepping stone
I'm standing upright on my own

You used to call me up from time to time
And it would be so hard for me not to cross the line
The words of love layed on my lips just like a curse
And i knew oh yes i knew they'd only make it worse
And now you have the nerve to play along
Just like the maestro beats in a song
You got your kicks you get your kicks from playing me
And the less you give the more i want so foolishly

Mai bine să nu...

    Cred că, uneori, am visuri prea măreţe, că cer prea mult şi oamenii din jurul meu nu fac faţă provocărilor, că nu-mi pot face faţă mie...că alerg mai repede decât ei şi nu reuşesc să mă ajungă din urmă.

    Și acum:

    El... am sperat că el va fi cumva, dar se pare că nu poate fi şi, cum nu îmi doresc să schimb pe nimeni, la fel cum nu vreau ca cineva să încerce să mă schimbe pe mine, mai bine să nu...

   De la el... am avut aşteptări prea mari şi se pare că nu poate/ nu ştie/ nu vrea să dăruiască şi, decât să fie dezamăgirea mai grea în viitor, mai bine să nu...

   Despre el... aş putea spune că este dragostea vieţii mele, că e raţiunea mea de a trăi, că e totul, însă s-ar putea să exagerez. Ȋl iubesc, e pasiunea mea( din prezent), dar...mai bine să nu...

   Pentru el... aş putea spune că aş fi în stare de orice, chiar să traversez un ocean, dar cum nu ştiu să înot, mai bine să nu...

   Pe el... l-am aşteptat 10 ani să se reîntoarcă în viaţa mea, să îmi fie aproape, să îmi fie prieten, dar cred că la unul din noi, definiţia de “prieten” e ori interpretată greşit ori necunoscută.  Aş dezvolta, dar...mai bine să nu...

   La el... aş alerga prima oară, când aş vrea să râd sau să plâng sau să visez sau...mai bine să nu...

   Cu el...aş vrea să vibrez, să iubesc, să adorm, să mă trezesc, dar ar trebui să ne dorim amândoi, deci...mai bine să nu...

   Către el...mi-aş îndrepta sufletul, gândurile, sentimentele şi i le-aş dărui, să poată simţi măcar o dată, dar s-ar putea să-l doară prea rău şi...mai bine să nu...

   Mă opresc, m-am plictisit de atâtea nu-uri, aş vrea să se transforme toate în “mai bine să...da”!

  P.S.: Ȋncă nu mi-a răspuns la întrebare şi nici nu cred că o va face vreodată...

Hurt

I would keep myself,  I would find a way...

De ce naiba...? Hai, uimeşte-mă!

    Ai fost la mine, am stat împreună până la 4 dimineaţa, ne-au incitat discuţiile avute, ne-am bucurat unul cu celălalt, am ajuns în pat la un moment dat, unde trupurile noastre, înfierbântate de dorinţe, s-au contopit...au fot tot felul de trăiri sublime, a fost perfect totul si, totusi, de ce nu mă simt aşa...de ce am tot felul de întrebări în minte care îmi macină creierii, de ce nu pot dormi, de ce nu înţeleg...de ce?

   Ok...să recapitulez, pentru că sunt confuză şi poate aşa îmi dau seama ce se petrece:

   Ȋmi spui că te simţi bine cu mine, că te simţi liber, că eşti relaxat când eşti în preajma mea...mă gândesc că sunt nişte chestii bune, că sunt precum o oază pentru tine.

   Ȋmi spui că nu vorbeşti cu nimeni cum şi ce vorbeşti cu mine...înseamnă că poţi fi tu, în preajma mea.

   Ȋmi spui că sunt cea mai periculoasă femeie pe care ai întâlnit-o vreodată...să înţeleg că ţi-e frică în vreun fel de mine? Nu cred că ai de ce să te temi.

   Ȋmi spui că sunt foarte deşteaptă...păi, ţi-ar fi plăcut să fiu vreo tută, cu care să nu ai ce discuta?! Nu cred...

   Ȋmi spui că am un suflet extraordinar...uneori cred că îmi dăunează, dar e singurul care e în posesia mea şi cu ăsta defilez.

   Ȋmi spui că ai comparat cu mine toate femeile, care ti-au intrat în pat, şi că nici una nu a fost la fel...e normal, toţi suntem diferiţi. Poate, fiind prima femeie din viaţa ta, era firesc să le compari, să cauţi la ele ce ţi-am dăruit eu, atunci...si, da, poate, pentru că îmi place, mă pricep la asta.

   Ȋmi spui că sunt diferită, că nu gândesc ca toată lumea...am învăţat, pe parcursul anilor, să văd totul aşa cum este, să nu fiu geloasă, să pot împărţi, să pot face omul care îmi e aproape să nu se simtă constrâns şi atunci când îşi doreşte să apuce alte căi, să nu îl ţin lângă mine, din egoism, doar pentru că eu îmi doresc. Am învăţat să iubesc!

   Ȋmi spui că am ochi frumoşi...ai tăi sunt spectaculoşi!

   Ȋmi spui că discuţiile tale telefonice sunt întotdeauna scurte şi la obiect...atunci cu mine de ce vorbeşti ore în şir?

   Ȋmi spui că a fost o vreme când ai ţinut foarte mult la mine...nu ştiu exact ce înseamnă asta, pentru că eu nu am simţit aşa, dar că ai primit cele mai urăte şuturi în fund din partea mea...da, eram un copil atunci şi, poate, nu am realizat că te rănesc. Ţi-am zis de nenumărate ori cât de mult reget că s-au întâmplat toate lucrurile aşa şi căt a durut să fiu departe de tine, timp de 10 ani, să te văd, în fiecare zi, şi să nu pot să mă apropii, să îţi vorbesc, să te ating...

   Ȋmi spui că dacă s-ar întâmpla din nou acelaşi lucru, ar fi o pierdere grea pentru tine...crede-mă că pentru mine ar fi la fel de îngrozitor. Refuz să mă gândesc că aşa ceva ar mai fi posibil vreodată! 

   Ȋmi spui că nu îţi place siguranţa mea, că te derutează, dar că nu ţi-ar fi plăcut să fiu slabă, vulnerabilă etc...eu zic că e o calitate, dar poate greşesc.

   Ȋti place că sunt îndrăgostită de tine...doar că mie începe să îmi frângă sufletul.

   Ȋti plac atâtea la mine, cu mine, nu vrei să mă pierzi...atunci mă întreb: de ce dracu e imposibil să fim împreună, să avem o relaţie, de ce nu m-ai vrea şi altfel decât acum?

  

   Să fiu a naibii dacă înţeleg ceva, sunt într-o ceaţă totală, dar poate ai să mă luminezi şi pe mine cât mai curând!

   Hai, uimeşte-mă!!!

Sărbători fericite!!

Un Paşte Fericit şi plin de lumină, bucurie şi iubire, alături de cei dragi!

Rolling in the deep

Labirint

   Mi s-a zis, acum câteva zile, că par pierdută, că par a nu şti ce vreau şi încotro să o apuc...Am stat şi m-am gândit şi cred că, printre sentimente, printre cei pe care i-am pus mai presus de mine, prin iubirea imposibilă pe care o port în suflet, printre eşecuri, frustrări şi multe altele , pe undeva, chiar m-am rătăcit!

   Am uitat să mă gândesc la mine, să mă pun în prim plan, să mă alint, să mă bucur din chestiile mărunte care fac viaţa frumoasă, să fiu eu cu mine. Trăiesc de ceva timp pentru alţii şi prin alţii şi cred că ar trebui să mă reanalizez, să mă privesc, să pun lucrurile la locul lor şi să încerc să regăsesc femeia veselă, femeia puternică, femeia plină de viaţă care există în interiorul meu!

   Nu va fi uşor, dar va trebui să ies din labirintul ăsta, în care am intrat la un moment dat, şi al cărui capăt nu îl zăresc deocamdată. Ȋnsă cea mai întortocheată parte a acestui labirint e aceea în care se află el, cel pe care îl iubesc...şi, pentru că ar însemna să îl scot din viaţa mea ca să pot scăpa, acolo vreau să rămân prinsă, acolo nu voi căuta încă ieşirea...

Alegria

Cu sau fără mască...

  Parfumul lui e peste tot in casă, pe aşternuturi, îl simt oriunde m-aş duce...îmi vine să stau cu capul în pernă şi să rămân aşa ore în şir, adulmecând totul...Am avut o noapte neşteptată, o noapte la care nu visam, o noapte care nu aş fi vrut să se termine...A fost al meu, aici...doar eu şi el şi nu am avut nici cea mai vagă idee că se va întâmpla asta.

  A venit după 9 zile, care mi s-au părut infernale, să mă vadă şi a rămas până dimineaţă! Nu eram pregătită pentru asta, m-a surprins, dar l-am primit cu tot sufletul...

  E ciudat, nu aş fi crezut că va deveni realitate sau, cel puţin, nu curând, dar şi-a dorit să rămână şi să mă simtă lângă el, să mă ţină în braţe şi să adoarmă lângă mine. Am stat trează şi l-am privit cum doarme, i-am ascultat respiraţia, fără să mă mişc, de teamă să nu işi schimbe poziţia şi să îi pierd îmbrăţişarea...

   Am descoperit, pe timpul nopţii, un bărbat pasional, tandru, mai sexual decât mă aşteptam, un bărbat cu slăbiciuni, puţin trist, puţin nefericit, care e iubit de multe femei, dar care nu a găsit dragostea în care să se abandoneze, care să îi îmbete simţurile şi să îi invadeze viaţa. Și mi-aş fi dorit atât de mult să îi pot alunga acea tristeţe, de pe chip, cu o singură atingere...

  A fost o noapte incredibilă pentru mine, derulez fiecare moment iar şi iar şi tot mi se pare ireal!

  Aş putea să mă obişnuiesc cu asemenea nopţi, chiar dacă ştiu că nu sunt şi nu voi fi niciodată singura... îl iubesc atât de mult încât nici nu are vreo importanţă câte femei există în viaţa lui. Am realizat că îl iubesc pe omul din spatele aparenţelor, la fel cum îl iubesc şi când îşi poartă masca, că îl iubesc mai mult decât am iubit pe cineva vreodată şi nimic altceva nu contează!

Happy b-day to me!!!

  Azi a fost ziua mea, de fapt ieri, că e trecut deja de 00.00...Am împlinit 33 de ani, dar am un suflet de 18 şi cu toate astea, dimineaţă, m-am trezit indispusă total! Fără nici un fel de chef de a vedea pe cineva, fără nici un chef de petreceri, urând vremea asta ploioasă, care nu mai pleacă să facă loc soarelui de primăvară, pe care îl iubesc atât de mult...

  Mi-am dat seama că multă lume mă îndrăgeşte, deşi, într-o oarecare măsură ştiam, că mulţi dintre cei care credeam că m-au uitat, azi mi-au demonstrat contrariul, că sunt mulţi oameni în jurul meu care mă apreciază, chiar dacă sunt imposibilă uneori şi lucrurile astea m-au făcut să mă simt iubită!

  Și totuşi am fost tristă, nu m-am putut bucura pe deplin de ziua asta, pentru că singurul om pe care l-aş fi vrut alături de mine, nu a fost aici ( din anumite motive, întemeiate într-un fel) dar nu a fost... Știam că nu va veni, dar chiar mi-aş fi dorit să îl văd, măcar şi pentru câteva clipe... Mi-ar fi fost îndeajuns încât să mă facă fericită.

  N-a fost să fie, doar că în loc să radiez, acum simt doar o durere în suflet! Va trece şi asta, la fel cum trec toate...

  Oricum le mulţumesc din inimă celor care nu au uitat de mine şi chiar mi-au mai înseninat, un pic, ziua!

Black velvet

Sâmbăta

   De 4 săptămâni cele mai nesuferite nopţi sunt cele de sâmbătă, orice aş face, oriunde aş merge şi oricât m-aş distra... Le declar oficial cele mai enervante nopţi!

   Pentru că sâmbăta e unica noapte în care aş putea să îl am lângă mine până aproape dimineaţă şi, de o lună, asta nu se mai întâmplă.

   Pentru că sâmbăta mă suna uneori la 3.00 AM şi vorbeam până la 5.00 şi, de o lună, ceva s-a schimbat.

   Nu ştiu ce l-a făcut să nu mai vină sau să nu mai sune, nu ştiu ce îi răpeşte timpul sau cine, nici nu îmi doresc să ştiu, doar că mă irită maxim că nu îl pot avea pentru mine în singurele nopţi în care acest lucru ar fi posibil, că aştept să sune telefonul şi nu se aude decât o linişte asurzitoare, că nu pot dormi până dimineaţa din cauză că mă gândesc la el, că uneori adorm şi visez că e lângă mine şi când mă trezesc se risipeşte totul...

   Sunt îndrăgostită şi ştiu că e o investiţie sentimentală inutilă, pentru mine...nu va avea vreun final vreodată sau, dacă va avea, nu va fi cel pe care mi-l doresc, dar nu mă pot abţine şi nu vreau să o fac. Mă face să simt că trăiesc, mă ţine conectată...

   Uneori mi-aş dori să poată simţi măcar o fărâmă din ce e în inima mea, să poată să înţeleagă, dar probabil e mai bine că nu e posibil.

   A plecat de aproximativ o oră de la mine şi sunt din nou tulburată. Aş vrea să pot să nu îi ador fiecare mişcare, fiecare cuvânt, fiecare privire, dar pasiunea mea pentru el e mult prea puternică, mai puternică decât raţiunea...

  

For bitter or worse

I love her!!! :)

Mi-e dor de...

  Mi-e dor de mare! Aproape am, în nări, mirosul de nisipul fierbinte, combinat cu cel de alge şi tare aş vrea să fiu acolo şi să îi ating valurile cu privirea, în linişte, ore în şir, fără ca nimeni să mă întrerupă, fără ca nimeni să îmi pună vreo întrebare sau să îmi ceară un sfat...

  Mi-e dor de iubire! Aproape îi pot gusta dulceaţa, nebunia şi tristeţea pe care le aduce cu ea şi, dacă până acum nu o vroiam în viaţa mea, acum o doresc cu toată fiinţa...să mă poarte prin mii de trăiri... să mă facă să râd, să mă facă să plâng, să mă facă să mă abandonez printre sentimente.

  Mi-e dor să nu mai dorm singură, noapte de noapte! Aproape îi pot simţi parfumul, îmi trezeşte poftele... şi mi-aş dori să vină, să mă cuprindă, să se lipescă de trupul meu şi să adorm sub îmbrăţişarea lui, amorţită de plăcerea orgasmelor.

  Mi-e dor de el! Să îl gust, să îl ating, să îl privesc, să mă tulbure, să mă îndragostesc şi mai tare...Deşi a plecat doar de o oră de la mine, îi simt din nou lipsa, l-aş fi dorit aici acum... şi mâine şi mereu!