Fără titlu

  Mi-e ciudă că nu am timp să scriu, sunt atâtea frânturi de clipe, de gânduri, de dorinţe pe care mi-aş dori să le aştern aici şi nu am când, mă iau cu altele şi nu reuşesc să mai fac loc şi scrisului...

Sufletului meu...

Un citat care îmi e tare drag şi îmi face sufletul să vibreze într-un mod ciudat, cum puţine lucruri mă fac:

 „Ţi-aş da în dar lumea întreagă, dar te-ar copleşi… N-ai şti să alegi răul de bine, minciuna de adevăr, frumosul de tot ce-i urât şi murdar ... Și ai îmbătrâni înainte de vreme. Ai fi un copil cu părul alb, cu mâna întinsă a deznădejde şi ochii larg deschişi a mirare şi început...
  Ţi-aş aşeza pe pernă, în fiecare dimineaţă, soarele de pe cer, dar asta ar însemna să nu te iubesc... pentru că fluturii îşi ard aripile. Numai înţelepţii ştiu că lumina orbeşte, ca din lumină se trage întunericul, dacă privind la ea mergi înapoi...
  Ţi-aş da bogăţiile şi tot aurul din lume, dar tot sărac ai rămâne, pentru că încă nu-ţi ştii preţul şi negustorii de iluzii ţi-ar risipi în vânt averea...
  Și atunci, atunci…. Ȋţi dăruiesc gândurile mele, prin ani adunate, multe şi grele!
Ȋnveleşte-te cu ele, îţi vor ţine cald şi nu vor lăsa străinii să intre, cu mincinoase ademeniri, dincolo de poarta sufletului tău…
  Și atunci, atunci…. Ȋţi dăruiesc sufletul meu. E mare, cald şi primitor. Ascunde-te în el şi mai copilăreşte o vreme. Joacă-te, dar te rog ai grija şi nu-l răni. Dă-i, din când în când, o lacrimă de fericire şi setea i se va potoli…”

Și acum ce fac?!

După o noapte petrecută cu tine, câteva ore dormite, mai exact 4, şi o zi de plimbare, pe tocuri de 15, sunt extenuată...dar totuşi e o oboseală plăcută.
Dimineaţă încă mai aveam aroma ta, o simţeam impregnată în piele, îmi simţeam trupul încă sub influenţa atingerilor tale. Aş fi vrut să nu mă ridic din pat, dar, deşi erau plăcute senzaţiile care mă invadau, ar fi însemnat să rămân prinsă în amintirea nopţii.
Ȋncep să simt mai mult decât aş vrea şi aveam nevoie să evadez, să fug de ceea ce se cuibărise în sufletul meu... aşa că mi-am luat prietenele din dotare şi am colidat oraşul, am mancat, am baut, am râs mult, ca de obicei, dar , orice am făcut, gândurile mele s-au încăpaţânat să se îndrepte tot către tine.
Ȋn momentul ăsta te urăsc, aşa cum mă urăşti tu cănd te fac să îţi deschizi sufletul, pentru că mă faci să simt atâtea, pentru că mă tulburi, pentru că mă îndrăgostesc de tine...Nu vreau, nu e bine, nu trebuie!
Am mai fugit o dată de asta, nu mai vreau şi acum să procedez la fel, dar nu pot să nu mă întreb : şi acum ce fac?!

Răvăşită

Mirosul tău, îl simt, a rămas impregnat pe pernă...nu-mi vine să mă ridic, nu vreau să strâng patul... şi forma trupului tău a rămas pe aşternut, nu vreau s-o stric...
Mi-e aşa de bine când eşti aici, mi-aş dori să nu trebuiască să pleci...aş vrea să stai, să te redescopăr, să văd bărbatul în care te-ai transformat, să te pot alinta şi să-ţi satisfac poftele. Știu, e imposibil...nici nu ştiu dacă îti doreşti, cred că... nici nu vreau să aflu, mi-e de ajuns aşa cum eşti.
Iar mă gândesc, deşi mi-am propus să nu o mai fac, să las totul să decurgă de la sine, să las timpul să hotărască ce va fi...nu reuşesc, gândurile îmi zboară exact unde nu vreau, înapoi către tine.
Nu reuşesc să adorm, după ce pleci de la mine, decât spre dimineaţă...răvăşită de pasiune, de dorinţă, de dor de tine, de tot...

Vreau sa scriu din nou...

Am şi uitat complet că la un moment dat mă gândisem la un blog unde să-mi păstrez ideile, unde să le înşir si să le despic cum vreau, fără ca cineva să vrea să mă corecteze, fără să dau explicaţii cuiva, să fiu doar eu cu mine... şi cine se va nimeri din greşeală pe aici.

Ȋmi place să scriu, la fel cum îmi place să gătesc, la fel cum îmi place să desenez, dar nimic nu părea să mă mai inspire...Un gol imens, o sarcina pierduta când nu se aştepta nimeni, o despărţire după ani intregi de „lupte”, toate mi-au facut ţăndări o parte din suflet, o parte care, probabil, nu o voi mai recupera vreodata, mi-au răpit bucurii de altădată, mi-au furat dorinţa de a da viaţă gândurilor sub orice formă posibilă...fie că e un desen, fie ceva scris pe o bucata de hârtie găsită, undeva, printr-un sertar, fie un gust divin ieşit dintr-o combinaţie de ingrediente neaşteptate: pasiune, fascinaţie, iubire, ură, slăbiciune, control...

Toate astea dispăruseră, acum încep să simt cum îşi caută, din nou, un loc in inima mea.