De ce naiba...? Hai, uimeşte-mă!

    Ai fost la mine, am stat împreună până la 4 dimineaţa, ne-au incitat discuţiile avute, ne-am bucurat unul cu celălalt, am ajuns în pat la un moment dat, unde trupurile noastre, înfierbântate de dorinţe, s-au contopit...au fot tot felul de trăiri sublime, a fost perfect totul si, totusi, de ce nu mă simt aşa...de ce am tot felul de întrebări în minte care îmi macină creierii, de ce nu pot dormi, de ce nu înţeleg...de ce?

   Ok...să recapitulez, pentru că sunt confuză şi poate aşa îmi dau seama ce se petrece:

   Ȋmi spui că te simţi bine cu mine, că te simţi liber, că eşti relaxat când eşti în preajma mea...mă gândesc că sunt nişte chestii bune, că sunt precum o oază pentru tine.

   Ȋmi spui că nu vorbeşti cu nimeni cum şi ce vorbeşti cu mine...înseamnă că poţi fi tu, în preajma mea.

   Ȋmi spui că sunt cea mai periculoasă femeie pe care ai întâlnit-o vreodată...să înţeleg că ţi-e frică în vreun fel de mine? Nu cred că ai de ce să te temi.

   Ȋmi spui că sunt foarte deşteaptă...păi, ţi-ar fi plăcut să fiu vreo tută, cu care să nu ai ce discuta?! Nu cred...

   Ȋmi spui că am un suflet extraordinar...uneori cred că îmi dăunează, dar e singurul care e în posesia mea şi cu ăsta defilez.

   Ȋmi spui că ai comparat cu mine toate femeile, care ti-au intrat în pat, şi că nici una nu a fost la fel...e normal, toţi suntem diferiţi. Poate, fiind prima femeie din viaţa ta, era firesc să le compari, să cauţi la ele ce ţi-am dăruit eu, atunci...si, da, poate, pentru că îmi place, mă pricep la asta.

   Ȋmi spui că sunt diferită, că nu gândesc ca toată lumea...am învăţat, pe parcursul anilor, să văd totul aşa cum este, să nu fiu geloasă, să pot împărţi, să pot face omul care îmi e aproape să nu se simtă constrâns şi atunci când îşi doreşte să apuce alte căi, să nu îl ţin lângă mine, din egoism, doar pentru că eu îmi doresc. Am învăţat să iubesc!

   Ȋmi spui că am ochi frumoşi...ai tăi sunt spectaculoşi!

   Ȋmi spui că discuţiile tale telefonice sunt întotdeauna scurte şi la obiect...atunci cu mine de ce vorbeşti ore în şir?

   Ȋmi spui că a fost o vreme când ai ţinut foarte mult la mine...nu ştiu exact ce înseamnă asta, pentru că eu nu am simţit aşa, dar că ai primit cele mai urăte şuturi în fund din partea mea...da, eram un copil atunci şi, poate, nu am realizat că te rănesc. Ţi-am zis de nenumărate ori cât de mult reget că s-au întâmplat toate lucrurile aşa şi căt a durut să fiu departe de tine, timp de 10 ani, să te văd, în fiecare zi, şi să nu pot să mă apropii, să îţi vorbesc, să te ating...

   Ȋmi spui că dacă s-ar întâmpla din nou acelaşi lucru, ar fi o pierdere grea pentru tine...crede-mă că pentru mine ar fi la fel de îngrozitor. Refuz să mă gândesc că aşa ceva ar mai fi posibil vreodată! 

   Ȋmi spui că nu îţi place siguranţa mea, că te derutează, dar că nu ţi-ar fi plăcut să fiu slabă, vulnerabilă etc...eu zic că e o calitate, dar poate greşesc.

   Ȋti place că sunt îndrăgostită de tine...doar că mie începe să îmi frângă sufletul.

   Ȋti plac atâtea la mine, cu mine, nu vrei să mă pierzi...atunci mă întreb: de ce dracu e imposibil să fim împreună, să avem o relaţie, de ce nu m-ai vrea şi altfel decât acum?

  

   Să fiu a naibii dacă înţeleg ceva, sunt într-o ceaţă totală, dar poate ai să mă luminezi şi pe mine cât mai curând!

   Hai, uimeşte-mă!!!

Feminitate rătăcită!

Nu sunt o frumuseţe răpitoare, dar întotdeauna am ştiut să mă fac plăcută...Sunt destul de isteaţă încât să ştiu cum să mă port în orice situaţie: ştiu cum să fiu sexy, chiar dacă nu sunt îmbrăcată în vreo rochie ameţitoare, ştiu când să vorbesc sau când să tac, în funcţie de situaţie, ştiu când să zâmbesc şi când să fiu serioasă. Am crezut întotdeauna despre mine că fac deliciul bărbaţilor care mă au, că îi pot înnebuni şi îi pot face să mă dorească cum nu au mai dorit pe altcineva. Am luptat mereu pentru ceea ce mi-am dorit şi întotdeauna am obţinut!
M-am definit Femeie, însa aseară am fost “acuzată” de nefeminitate...Catalogată ca fiind prea rece, rigidă, aproape robotică.
Neaşteptat şi şocant! Recunosc că atunci când sunt cu el mi se activeaza inconştient (sau poate nu) un scut, imperceptibil, şi că mă transform, că nu pot fi eu in totalitate. Uneori, mă port prosteşte, nu sunt în stare de gesturi tandre, mă inhib şi nu pot să rostesc nici măcar nişte cuvinte simple. Pot purta conversaţii pe orice temă atâta timp cât nu e legată de mine, de sentimentele mele, de pasiunea mea pentru el. Când apar întrebările astea intru automat în defensivă.
Mi-e frică, aşa cum niciodată nu mi-a fost, “să nu mă ia valul”! Mi-ai zis că nu e cu nimic greşit să ma las purtată de val şi chiar nu e...nu asta mă sperie, ci faptul că mă poate doborî, după ce îl las să mă ridice pe coama lui. Mi-e teamă să nu cad de acolo, din vârf, şi să mă trezesc din dulcea reverie. Nu vreau să risc să fac ceva, să spun ceva şi să te pierd din nou!
Ai zis că îţi doreşti o noapte, două, mai multe cu mine, dar eşti reţinut din cauză că sunt aşa...Te gândeşti că vei fi dezamăgit, că nu voi fi cum te aştepţi sau...? Și chiar dacă ar fi toate astea, nu văd unde ar fi problema. Nu avem o relaţie, nu suntem implicaţi în vreun fel...Ţie de ce îti este frică de fapt?
Cred, aşa cum şi tu ai spus, că disecăm prea mult totul, că vorbim prea mult şi facem prea puţin. Ne focusăm inutil pe nişte chestii pe care le putem descoperi impreună şi în timp!
Și da, trebuie să îmi recapăt feminitatea şi pe mine, în preajma ta!

Prea închişi în noi...

    Nu ştii  ce să crezi despre ce am scris, nu ştii cum sunt şi zici că în trecut eram foarte “rece”. Da, e adrevarat, eram, dar doar pentru că mi-a fost frică să mă apropii mai mult, la fel cum îmi este şi acum...mi-e frică de eşec, mi-e teamă că, dacă îţi spun ceea ce simt cu adevărat, vei pleca. Nu sunt “rece” sunt doar laşă, dar, la un moment dat, voi trece peste toate şi îţi voi arăta ce simt cu adevărat, chiar dacă te voi pierde.

   Bărbaţii se tem de sentimente prea profunde, se tem să nu fie constrânşi în vreun fel, se tem de dezvăluiri şi iubiri prea intense, le e frică să se îndrăgostească ca nu cumva să îşi piardă independenţa...Cu toate astea îmi voi deschide inima să vezi ce se ascunde înăuntrul ei, ce am ţinut ascuns atâţia ani, sperând ca într-o zi să îţi pot dărui tot ce e acolo.

   Dacă vei pleca înseamnă că nu a fost nimic niciodată, dar nu voi mai avea regretele care m-au măcinat în cei zece ani când nu ai fost aici...Voi avea altele probabil, dar, măcar, vei şti cum sunt.

   Ȋti spun mereu că nu ştiu ce eşti, nu înţeleg ce vrei şi asta mă înnebuneşte. Ȋntotdeauna am putut să îmi dau seama de ce e în spatele măştilor, am reuşit să desluşesc un om după puţin timp petrecut împreună. Cu tine e altfel, nu ştiu la ce să mă aştept, nu ştiu dacă vrei ceva sau doar îţi face plăcere compania mea, dacă ţi-e dor de mine doar fizic sau ţi-e dor şi atât...

   Ȋntotdeauna am avut senzaţia ca nu m-ai lăsat să mă apropii prea mult de tine, poate de aici şi “răceala” mea, ştiu ca nu eşti un tip căruia să îi placă dulcegăriile prea mult şi mi-e frică să nu te sperie sentimentele mele, să nu îţi par prea siropoasă...

   M-ai întrebat cum definesc ce a fost în trecut între noi, pentru că tu nu găseşti un răspuns la întrebarea asta...Eu zic pasiune, dar e mai mult de atât, infinit mai mult.

   Poate într-o zi o să ne putem descoperi unul pe celălalt, o să ne putem deschide mai mult, făra a ne teme de ceva, niciunul dintre noi...