Noaptea

   Ȋntotdeauna am adorat noaptea, mai mult decât ziua... Atunci dau totul din mine, atunci iubesc mai intens, atunci gătesc, am timp să îmi pun gândurile în ordine, să visez cu ochii deschişi, atunci scriu sau desenez...

   Și pentru că îmi place atât de mult, sunt total decalată, adorm aproape spre dimineaţa, de ani de zile, şi mă trezesc undeva pe la ora 9.00 AM. Nu sunt foarte multe ore de somn şi câteodată resimt oboseala, dar chiar şi aşa, e o oboseală plăcută şi tot o iubesc.

   Sunt o fire extrem de agitată, mă mişc încontinuu, mereu trebuie să fac ceva, nu stau o clipă şi noaptea îmi dă o energie specială.

   Noaptea îmi place să fiu ţinută în braţe, noaptea îl vreau lângă mine mai mult decât oricând, noaptea vorbesc cu El la telefon, noaptea are o magie a ei, noaptea se cuibăresc în mine ideile după care îmi conduc viaţa, noaptea este, de fapt, ziua mea.

   Noaptea, sunt cea fără măşti, cu care sunt uneori nevoită să îmi acopăr chipul, sufletul şi gândurile! Noaptea sunt eu, cea reală, orice aş face, oriunde şi cu oricine aş fi!

Plictisită

  E sâmbătă noaptea şi El ar fi trebuit să fie acum, aici... şi nu e! Sunt plictisită şi fără vreun chef de a face ceva.

  Aş fi băut nişte Bacardi, am luat sticla, mi-am scos un pahar şi mi-am dat seama ca nu are nici un farmec de una singură, aşa că am pus sticla la loc, fără ca măcar să o încep.

  De ce naiba nu e aici, de ce nu a fost nici aseară, aşa cum a zis?! Nu, nu ar trebui, nici măcar o clipă, să mă gândesc la asta, dar se întâmplă, nu reuşesc să îmi controlez întrebările...

 Aş dormi, dar nu am nici somn...

 Daa, e o noapte stupid de nereuşită!!!

Cu sau fără mască...

  Parfumul lui e peste tot in casă, pe aşternuturi, îl simt oriunde m-aş duce...îmi vine să stau cu capul în pernă şi să rămân aşa ore în şir, adulmecând totul...Am avut o noapte neşteptată, o noapte la care nu visam, o noapte care nu aş fi vrut să se termine...A fost al meu, aici...doar eu şi el şi nu am avut nici cea mai vagă idee că se va întâmpla asta.

  A venit după 9 zile, care mi s-au părut infernale, să mă vadă şi a rămas până dimineaţă! Nu eram pregătită pentru asta, m-a surprins, dar l-am primit cu tot sufletul...

  E ciudat, nu aş fi crezut că va deveni realitate sau, cel puţin, nu curând, dar şi-a dorit să rămână şi să mă simtă lângă el, să mă ţină în braţe şi să adoarmă lângă mine. Am stat trează şi l-am privit cum doarme, i-am ascultat respiraţia, fără să mă mişc, de teamă să nu işi schimbe poziţia şi să îi pierd îmbrăţişarea...

   Am descoperit, pe timpul nopţii, un bărbat pasional, tandru, mai sexual decât mă aşteptam, un bărbat cu slăbiciuni, puţin trist, puţin nefericit, care e iubit de multe femei, dar care nu a găsit dragostea în care să se abandoneze, care să îi îmbete simţurile şi să îi invadeze viaţa. Și mi-aş fi dorit atât de mult să îi pot alunga acea tristeţe, de pe chip, cu o singură atingere...

  A fost o noapte incredibilă pentru mine, derulez fiecare moment iar şi iar şi tot mi se pare ireal!

  Aş putea să mă obişnuiesc cu asemenea nopţi, chiar dacă ştiu că nu sunt şi nu voi fi niciodată singura... îl iubesc atât de mult încât nici nu are vreo importanţă câte femei există în viaţa lui. Am realizat că îl iubesc pe omul din spatele aparenţelor, la fel cum îl iubesc şi când îşi poartă masca, că îl iubesc mai mult decât am iubit pe cineva vreodată şi nimic altceva nu contează!

Sâmbăta

   De 4 săptămâni cele mai nesuferite nopţi sunt cele de sâmbătă, orice aş face, oriunde aş merge şi oricât m-aş distra... Le declar oficial cele mai enervante nopţi!

   Pentru că sâmbăta e unica noapte în care aş putea să îl am lângă mine până aproape dimineaţă şi, de o lună, asta nu se mai întâmplă.

   Pentru că sâmbăta mă suna uneori la 3.00 AM şi vorbeam până la 5.00 şi, de o lună, ceva s-a schimbat.

   Nu ştiu ce l-a făcut să nu mai vină sau să nu mai sune, nu ştiu ce îi răpeşte timpul sau cine, nici nu îmi doresc să ştiu, doar că mă irită maxim că nu îl pot avea pentru mine în singurele nopţi în care acest lucru ar fi posibil, că aştept să sune telefonul şi nu se aude decât o linişte asurzitoare, că nu pot dormi până dimineaţa din cauză că mă gândesc la el, că uneori adorm şi visez că e lângă mine şi când mă trezesc se risipeşte totul...

   Sunt îndrăgostită şi ştiu că e o investiţie sentimentală inutilă, pentru mine...nu va avea vreun final vreodată sau, dacă va avea, nu va fi cel pe care mi-l doresc, dar nu mă pot abţine şi nu vreau să o fac. Mă face să simt că trăiesc, mă ţine conectată...

   Uneori mi-aş dori să poată simţi măcar o fărâmă din ce e în inima mea, să poată să înţeleagă, dar probabil e mai bine că nu e posibil.

   A plecat de aproximativ o oră de la mine şi sunt din nou tulburată. Aş vrea să pot să nu îi ador fiecare mişcare, fiecare cuvânt, fiecare privire, dar pasiunea mea pentru el e mult prea puternică, mai puternică decât raţiunea...

  

Urăsc promisiunile!!!

   Nu îmi place nici să le aud, nici să le fac! 

   Urăsc să promit şi să nu pot să îmi duc la bun sfârsit, din varii motive, ceea ce am spus că voi face, aşa că prefer să le evit!

   Urăsc să mi se promită ceva şi acel ceva să nu se întâmple! Urăsc aşteptarea momentului şi el să nu mai vină!   Urăsc promisiunile, nu le vreau, nu le cer...şi în noaptea asta sunt cu nervii vraişte şi te urăsc pe tine!

Ca un drog!

  A fost o perioadă mai încărcată, am reînceput să merg la firmă, îmi lipsea, aveam nevoie de ceva care să îmi umple timpul şi e absolut necesar să fiu acolo în perioada asta.

 Ȋntr-una din zilele astea am reuşit, cumva, să îmi blochez contul de facebook şi 4 zile la rând am făcut tot felul de încercări de a mi-l debloca, setări peste setări, fără nici un succes... Am zis : “Ok, creez  un cont nou!” M-am pus pe treaba, făcut altă adresă, adăugat aproape toată lista de prieteni, repostat albume de fotografii şi alte prostii, deci o grămadă de timp...ca în a 5 zi să dau un simplu click unei chestii, pe contul vechi, şi să constat că am reuşit să îl fac să funcţioneze. Nu mai zic că m-am umplut şi mai tare de nervi, dar ce să-i faci...sunt minunată şi soooo FB addicted !! :))

 Ȋn rest am ieşit mult cu prietena mea, am fost la striptease masculin pe 8 martie ( unul din cei 3 care au dansat a fost de-a dreptul demenţial, m-a cucerit total) , am colindat cafenele din Iaşi, restaurante, magazine...deci ne-am distrat!

 Am luat o pauză de scris, de blog, o pauză în care îmi propusesem să îmi fac gândurile să zboare în alte părţi, o pauză în care am refuzat să simt ceva, dar nu am făcut decât să mă mint, să îmi amăgesc sufletul că nu sunt îndrăgostită, că nu îl vreau...Nu ştiu ce e în el atât de special,de mă face să îmi pese, nu reuşesc să înţeleg ce mă fascinează aşa de îmi înnebuneşte zilele şi îmi vrăjeşte nopţile.

  Nu mă pot abţine să nu îl sun, nu mă pot opri să nu îl chem, nu îmi pot înfrâna dorul, e ca un drog de care devin mai dependentă cu fiecare secundă...şi de care nu vreau să mă las!!!

Și acum ce fac?!

După o noapte petrecută cu tine, câteva ore dormite, mai exact 4, şi o zi de plimbare, pe tocuri de 15, sunt extenuată...dar totuşi e o oboseală plăcută.
Dimineaţă încă mai aveam aroma ta, o simţeam impregnată în piele, îmi simţeam trupul încă sub influenţa atingerilor tale. Aş fi vrut să nu mă ridic din pat, dar, deşi erau plăcute senzaţiile care mă invadau, ar fi însemnat să rămân prinsă în amintirea nopţii.
Ȋncep să simt mai mult decât aş vrea şi aveam nevoie să evadez, să fug de ceea ce se cuibărise în sufletul meu... aşa că mi-am luat prietenele din dotare şi am colidat oraşul, am mancat, am baut, am râs mult, ca de obicei, dar , orice am făcut, gândurile mele s-au încăpaţânat să se îndrepte tot către tine.
Ȋn momentul ăsta te urăsc, aşa cum mă urăşti tu cănd te fac să îţi deschizi sufletul, pentru că mă faci să simt atâtea, pentru că mă tulburi, pentru că mă îndrăgostesc de tine...Nu vreau, nu e bine, nu trebuie!
Am mai fugit o dată de asta, nu mai vreau şi acum să procedez la fel, dar nu pot să nu mă întreb : şi acum ce fac?!

Știi că te ador, nu...?

   Ȋncă o jumătate de noapte petrecută alături de tine...şi încă o jumătate nedormită, după plecarea ta. Doamne, cât poti să mă tulburi, să îmi dai totul peste cap...

   Aceleaşi întrebări care te macină :” Cine eşti tu, ce vrei de la mine?” le rosteşti mereu! Nu ştiu să îţi răspund sau nu vreau încă să o fac...Știu că, momentan, vreau bărbatul din tine, dar nu în totalitate, vreau tot ce e legat de sex, vreau să îmi reamintesc cum era atunci şi să descopăr cum e azi! Nu vreau o relaţie, nu acum, e mult prea devreme...am fost prinsă în relaţii “sufocante” atâţia ani, încât acum îmi doresc să fiu doar eu cu mine...Sună a egoism, dar asta vreau şi nu vreau să te mint. Și cine sunt va trebuie să descoperi singur, pentru că nu aş şti de unde să încep şi ce anume ai vrea să ştii, sunt prea multe de spus, sunt multe pe care nu ai vrea să le ştii...

   Da, am nevoie uneori, aşa cum spui, de un bărbat, dar nu vreau să mă implic mai mult, am nevoie de spaţiu, de aer, să simt că pot face tot ce îmi pofteşte inima, fără să trebuiască să mă schimb în vreun fel, pentru nimeni. Și nu am nevoie de orice bărbat...

   Nu înţelegi de ce vorbim atâtea ore la telefon, dacă nu îmi doresc o relaţie cu tine, dar, dacă stai să te gândeşti o clipă, vei realiza că mereu am făcut asta, de când ne-am cunoscut...Și îmi place să te ascult, îmi place sa îţi aud vocea, îmi place...Dar tu, dacă vorbeşti atât de mult cu mine, să înţeleg că îţi doreşti să fim împreună? Nu cred sau, cel puţin, nu momentan...Poate cu timpul totul va duce către acolo, nu stiu...Amândoi ne temem de câte ceva şi nici unul nu e dispus să rişte. Au fost prea multe între noi, cu ani în urmă, care ne fac în prezent să stăm cu garda ridicată!

   Cred că ai dreptate când spui că ar fi fost mai bine să nu ne fi cunoscut decât acum, pentru că partea aia de trecut, strică puţin...deşi tind să cred că dacă nu exista, nu am mai fi fost aşa. Toate ruperile şi regăsirile, cu toate că ne-am distanţat unul de celălalt, ne-au făcut să realizăm câte ceva: pe mine cât de importantă e prezenţa ta în viaţa mea şi pe tine, nu sunt foarte sigură ce, dar cred că ceea ce eşti acum se datorează şi acelei perioade.

   Oricum te ador, ştii bine, şi asta nu se va schimba indiferent de ce vom alege să facem în viitor!

Senzaţii

  Priviri adânci şi şoapte frivole...îi făceau să creadă că doar ei există, în acea încăpere, şi să simtă că nimic nu mai conta în afară de momentul acela.

  Fiori care le trezesc simţurile, lumina lunii şi muzica din sufletele lor...

  Se miros, se sărută, se privesc din nou...trupul ei tânjeşte după el, mâinile lui îi mângâie interiorul coapselor...o atinge uşor, e umedă... îl aşteaptă tremurând.

  Ȋi muşcă buzele, o întoarce cu spatele si o pătrunde, o simte unduindu-se, înfiorată, excitată, ameţită de plăcere...Ritmul lui creşte, ea geme, vrea să îl atingă, nu poate... e legată, e sub controlul lui şi îi place, înnebunită după mirosul lor şi durerea...senzitivă. O apucă uşor de păr şi o trage mai adânc în el, e ca un dans numai de ei ştiut...

  Reuşeşte să se dezlege, îl împinge pe pat şi începe să îl sărute, limba ei se plimbă încet pe gătul lui, îl adulmecă, coboară, îi mângâie pietul, mai jos şi mai jos... ajunge unde a visat atât de mult...îi cuprinde penisul cu gura, îl linge de sus până la bază, îl gustă...Ah, gustul lui, ca un elixir, atât de puternic, de dulce, de dorit...

  E peste el, îl primeşte în ea, din nou si din nou, se alintă, se mişcă, îl simte dorind-o, nu ar vrea să se termine nicicând...Nebună după el, pofticioasă, îl chinuie cu atingerile ei, cu priviri de felină, cu dorinţă şi orgasme  cutremurătoare...

  Corpurile lor lipite, înfierbântate, pierdute în plăcere, în fantezie, in extaz, în parfumul nopţilor când se regăsesc...