Sâmbăta

   De 4 săptămâni cele mai nesuferite nopţi sunt cele de sâmbătă, orice aş face, oriunde aş merge şi oricât m-aş distra... Le declar oficial cele mai enervante nopţi!

   Pentru că sâmbăta e unica noapte în care aş putea să îl am lângă mine până aproape dimineaţă şi, de o lună, asta nu se mai întâmplă.

   Pentru că sâmbăta mă suna uneori la 3.00 AM şi vorbeam până la 5.00 şi, de o lună, ceva s-a schimbat.

   Nu ştiu ce l-a făcut să nu mai vină sau să nu mai sune, nu ştiu ce îi răpeşte timpul sau cine, nici nu îmi doresc să ştiu, doar că mă irită maxim că nu îl pot avea pentru mine în singurele nopţi în care acest lucru ar fi posibil, că aştept să sune telefonul şi nu se aude decât o linişte asurzitoare, că nu pot dormi până dimineaţa din cauză că mă gândesc la el, că uneori adorm şi visez că e lângă mine şi când mă trezesc se risipeşte totul...

   Sunt îndrăgostită şi ştiu că e o investiţie sentimentală inutilă, pentru mine...nu va avea vreun final vreodată sau, dacă va avea, nu va fi cel pe care mi-l doresc, dar nu mă pot abţine şi nu vreau să o fac. Mă face să simt că trăiesc, mă ţine conectată...

   Uneori mi-aş dori să poată simţi măcar o fărâmă din ce e în inima mea, să poată să înţeleagă, dar probabil e mai bine că nu e posibil.

   A plecat de aproximativ o oră de la mine şi sunt din nou tulburată. Aş vrea să pot să nu îi ador fiecare mişcare, fiecare cuvânt, fiecare privire, dar pasiunea mea pentru el e mult prea puternică, mai puternică decât raţiunea...