miercuri, 18 mai 2011

Bărbatul care mă iubeşte

  Totul a început când eram în facultate: ajunsesem la un curs, mai devreme cu vreo jumătate de oră, şi mi-am zis să fumez o ţigară până se mai adună colegii. Am scos pachetul şi am constatat că îmi lipseşte bricheta, am scotocit prin geantă crezând că s-a rătăcit pe acolo, dar nu era...
  Am întrebat în stânga, în dreapta, dar am dat numai de nefumători şi mă luaseră nervii.
  Aşteptând să mai apară careva, poate reuşesc să fac rost de un foc, am auzit nişte voci de bărbaţi venind dinspre scări. Au urcat, nu îi cunoşteam personal, ştiam doar că sunt în an cu mine, dar în altă grupă.
  Erau veseli, gălăgioşi şi puşi pe şotii...M-am apropiat de ei şi i-am rugat să mă ajute în grava mea problemă şi au sărit toţi, unii cu miştourile alţii cu brichetele. S-au oprit şi ei la o ţigară şi din una în alta, am ajuns să ne cunoaştem. Au urmat ieşiri la câte o cafenea, în cluburi, mers la cursuri împreună, distracţii...
  Grupul era format din 5 băieţi şi câteva fete, numărul acestora din urmă fiind variabil, pentru că întotdeauna apărea una nouă şi dispărea câte una dintre cele vechi, în funcţie de cuceririle domnilor...:) Stăteau într-un apartament, nu departe de al meu, unde ne adunam şi pierdeam nopţi la rând, era o nebunie acolo, na... ca în anii studenţiei.
  Unul dintre personajele de sex masculin, reprezenta un fel de mister pentru mine, nu era implicat în nici un fel de relaţie, nici nu îsi dorea aşa ceva, era câteodată răutăcios, întotdeauna misogin, mă intriga maxim. Nu era bărbatul visurilor mele, nu mă atrăgea din p.d.v. fizic, în schimb avea un trup extrem de frumos, parcă ar fi fost desprins dintr-o lucrare de-a lui Michelangelo. Mă enerva felul lui de a fi şi faptul că nu reuşeam nici unul, dintre cei din preajmă, să îl înţelegem şi, cum, întotdeauna mă atrage ceea ce nu pot avea, am început un joc al seducţiei.
   Nu a durat mai mult de două săptămâni şi eram împreună, eu continuând să îmi aplic strategiile, el începând să se simtă din ce în ce mai apropiat de mine. Iniţial îmi propusesem să fie ceva de genul “cucereşte şi lasă”, asemeni unui vânător căruia nu îi place prada. Știu că poate părea răutate sau chiar era, dar mă irita modul lui de a fi şi faptul că susţinea cu tărie că el nu va iubi niciodată
  Din jocul ăsta am ajuns într-o relaţie, în care eu mi-am atins scopul, acela de al face să iubească, şi în care m-am implicat emoţional şi eu, până la urmă. Am fost aproape 4 ani împreună, timp în care m-a iubit mai mult decât orice şi mi-a făcut toate mofturile, m-a tratat ca pe o prinţesă, m-a divinizat...
  A fost o relaţie frumoasă, uneori furtunoasă şi nu îmi pare rău, nici măcar o clipă, că s-a întâmplat să fie! Ȋn schimb îmi pare tare rău că i-am sfâşiat sufletul, atunci când am decis să mă despart de el. Nu îl iubeam îndeajuns de mult, nu l-am putut iubi aşa cum o făcea el şi, la un moment dat, am întâlnit altă persoană care mi-a trezit interesul. Puteam să continui aşa, duplicitar, dar nu am vrut să îl mint, nu am vrut să îl înşel, din respect pentru dragostea ce mi-o purta. Ȋntr-un final tot ar fi aflat şi poate ar fi suferit mai rău, aşa că am decis să pun capăt. L-a durut, i-au trebuit ani de zile să treacă peste asta, dar timpul i-a vindecat oarecum rănile.
  Am continuat să ne vedem, ca simpli amici, a plecat în Italia şi s-a stabilit acolo, a existat o perioadă în care nu am mai ştiu nimic de el, dar într-o zi ne-am regăsit şi am realizat că mă iubeşte la fel de mult şi că o va face întotdeauna. Am stat o lună cu el în Roma, a fost frumos, dar nu e îndeajuns pentru mine, ca să mă pot întoarce la el. M-aş minţi singură, l-aş minţi şi pe el  şi nu vreau să îi fac rău încă o dată.
  Uneori mi-e ciudă că se întâmplă aşa, că nu îi pot oferi mai mult decăt amiciţia mea, uneori mă doare iubirea lui, dar se pare că toţi avem câte o dragoste imposibilă.
  E bărbatul care mă iubeşte orice aş face, oricum, oriunde si cu oricine aş fi! E bărbatul a cărui dragoste o refuz pentru a nu îi face mai mult rău!

14 comentarii:

  1. Very beautiful deserves bravo..:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc ca mi-ai modificat adresa blogului. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Lillee: Cu mare drag! Am încercat să schimb şi bannerul,însă cel nou nu funcţionează. L-am lăsat pe cel vechi, momentan, până îl vei modifica...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. On topic: mi se pare ca ai "jucat" corect, ceea ce denota ca esti dreapta. Insa... ar trebui sa te mai gandesti, parerea mea.

    P.s. Am modificat si bannerul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai dreptate, si ai fost foarte curajoasa din punctul meu de vedere, insa nu mi dau seama daca ai facut-o pentru el, sau pentru tine, daca ai facut-o cu adevarat pentru el inseamna ca poate si tu il iubesti si nu-ti dai seama:) Zic si eu:) nu trebuie sa fie neaparat adevarat:)
    Te pup, o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Lillee: încă stau pe gânduri, nu sunt decisă 100% ce voi face...mai aştept puţin înainte de a lua o hotărâre...:)

    RăspundețiȘtergere
  7. @C.L.M.:am făcut-o şi pentru el şi pentru mine! şi...sigur că îl iubesc, e amicul meu de ani de zile, am avut o relaţie împreună, mi-e drag, însă iubirea ce i-o port nu e cea pe care el şi-ar dori-o...O zi frumoasă şi ţie!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ai încercat măcar vreodată să nu îţi mai spui " nu îl iubesc îndeajuns" ? Ar trebui să încerci doar de dragul de a muşca din necunoscut. Uneori e bine să fii puţin , nu mult , egoistă. Oricum felicitări pentru că faci ceea ce eu nu aş face , te gândeşti mai mult la alţii decât la tine !

    RăspundețiȘtergere
  9. nu ii poti porunii inimii.. daca nu ai putut iubi, nu a fost sa fie si atat

    RăspundețiȘtergere
  10. Aww:)Of lasa ca ai sa gasesti pe cineva care iti va impartasi iubirea>:D< te pup dulce>:D< Multumesc pentru comentariu':*

    RăspundețiȘtergere
  11. @Mademoiselle: Tocmai că am încercat, 3 ani, cât am fost împreună, şi am fost şi egoistă, dar nu am putut continua aşa...m-aş fi minţit şi pe mine, dar mai ales pe el.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Nymphetamine: Aşa e, cu inima nu te pui!:))

    RăspundețiȘtergere
  13. @C.L.M.: Oferte există :)... şi sunt convinsă că, dintre ele, aş găsi pe cineva cu care să îmi împart iubirea, doar că eu mă încăpăţânez să îl vreau pe el!!:))Cu drag!:*

    RăspundețiȘtergere
  14. Un comentariu pt o poveste din 2011:

    Nu inteleg ceea ce cauti tu? Tu spui ca ''am întâlnit altă persoană care mi-a trezit interesul'', aici vorbesti de iubire? Nu cred ca e vorba de iubire.

    Iubirea nu inseamna atractie, bani... Inseamna fericire in preajma celuilalt. Inseamna a te bucura de omul de langa tine cu toate problemele si greselile lui, iar aceste lucruri nici sa nu conteze pt tine (pt ca il iubesti asa cum e, asta e iubire).

    Iubirea e aceeasi, nu poti iubi mai mult sau mai putin, pur si simplu iubesti.

    Cel care te-a iubit si care te iubeste, pt el e de ajuns sa ii fii alaturi, asta e iubire neconditionata (si rar gasesti o astfel de iubire), indiferent ceea ce tu faci el te iubeste.

    Va intelege-ti, va potriviti, daca tu simti ca vrei sa ai grija de el, vrei sa il sprijini, atunci ai toate motivele sa ii fii alaturi. Si asta inseamana ca il iubesti.

    (e doar o parere, trateaz-o ca atare, nu stiu ce fel de relatie a existat intre voi)

    un citat care mi-a placut : you lost the moon while counting the stars

    RăspundețiȘtergere

Totalul afișărilor de pagină