Azi a fost ziua mea, de fapt ieri, că e trecut deja de 00.00...Am împlinit 33 de ani, dar am un suflet de 18 şi cu toate astea, dimineaţă, m-am trezit indispusă total! Fără nici un fel de chef de a vedea pe cineva, fără nici un chef de petreceri, urând vremea asta ploioasă, care nu mai pleacă să facă loc soarelui de primăvară, pe care îl iubesc atât de mult...
Mi-am dat seama că multă lume mă îndrăgeşte, deşi, într-o oarecare măsură ştiam, că mulţi dintre cei care credeam că m-au uitat, azi mi-au demonstrat contrariul, că sunt mulţi oameni în jurul meu care mă apreciază, chiar dacă sunt imposibilă uneori şi lucrurile astea m-au făcut să mă simt iubită!
Și totuşi am fost tristă, nu m-am putut bucura pe deplin de ziua asta, pentru că singurul om pe care l-aş fi vrut alături de mine, nu a fost aici ( din anumite motive, întemeiate într-un fel) dar nu a fost... Știam că nu va veni, dar chiar mi-aş fi dorit să îl văd, măcar şi pentru câteva clipe... Mi-ar fi fost îndeajuns încât să mă facă fericită.
N-a fost să fie, doar că în loc să radiez, acum simt doar o durere în suflet! Va trece şi asta, la fel cum trec toate...
Oricum le mulţumesc din inimă celor care nu au uitat de mine şi chiar mi-au mai înseninat, un pic, ziua!
Un strain iti ureaza la multi ani, chiar daca si cu intarziere. When the going gets though, the tough keep going! Un 33 cu noroc sa fie :D
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru urare!:)
RăspundețiȘtergereRoxy nu are rost sa fi tristuca mai ales daca te gandesti ce bucurie ai fost cand ai venit pe lume ..iar daca te-ai nascut inseamna ca e cu un scop bun si sunt sigura de asta . Sa stii k nu multi/multe au curajul sa vorbesca despre ce simt si cum gandesc si te apreciez pentru asta desii nu te cunoscut de mult .Nu sunt vorbe in vand dar nu suport sa vad oameni tristi in jurul meu ...imi place mereu sa fac pe altul sa rada pentru ca la randul meu sunt facuta sa rad ...deci iti urez desii cu intarziere un sincer La multi ani :* iar legat de print el va veni intr-o zi cand ca nu-l vezi astepta si iti va face o mare surpriza >:D<
RăspundețiȘtergereLa multi ani cu intarziere si fa tu vremea. Cumpara un bec portocaliu si unul galben si lasa lumina "solara" sa iti insenineze camera. Serios!
RăspundețiȘtergereMultumesc Elsa si pentru urare si pentru sfat! Am sa incerc chestia cu becurile, chiar sunt curioasa daca va avea vreun efect:)
RăspundețiȘtergereAlina, sunt convinsa ca toti am venit cu un scop pe lume si, asemeni tie, nu imi place sa vad oameni tristi in jurul meu... Chiar am incercat, ieri, sa imi schimb starea, dar nu prea mi-a iesit:), insa a trecut...azi e alta zi si tristetea s-a evaporat, probabil, in timpul noptii:). Iti multumesc pentru cuvintele tale, pentru apreciere si, nu in ultimul rand, pentru urare!
Din pacate asa e ca nu putem fi mereu cu zambetul pe buze mai ales cand in jurul nostru mereu sunt oameni tristi :P dar totusi imi place sa cred ca mereu ziua ce urmeaza va aduce si ceva bun ...stii tu faza aia cu " dupa ploaie rasare si soare" deci ceva in genu e si in viata ....iar eu cred si stiu cu siguranta ca roata se invarte ...si la o adica daca nu am fi niciodata tristi nu cred ca ne-am mai putea bucura vreodata de ceva anume ca nu vom stii cum :) cand e prea mult bine nu e sanatos :D
RăspundețiȘtergere