A trecut 20 iulie şi pentru că abia acum mi-am dat seama de asta, pentru că l-am adorat pe poetul Adrian Păunescu şi o să îi iubesc mereu poeziile :
Eu, umbra pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă şi tristă mirare,
Voi duce-o cu mine mereu,
Iar într-o zi oarecare
Ȋn care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu.
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă.
Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur c-o umbră şi-atât.
Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborât
Tu, umbră tăcută şi dragă
Aşează-ţi fularul la gât.
O umbră se-nchide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atât de mult rău că e bine
E-atât de mult da că e nu.
Bacovia-şi iese din sine
Și râde în A şi în U
O umbră se-nchide în mine
Și umbra aceea eşti tu.
