Cantec deplin

N-ai dezmierda de n-ai şti să blestemi.
Surâd numai acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi
cu fruntea jos, în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
e că mureai în lacrima de-aseară.


Absolut superbe versurile lui RADU GYR...

Feminitate rătăcită!

Nu sunt o frumuseţe răpitoare, dar întotdeauna am ştiut să mă fac plăcută...Sunt destul de isteaţă încât să ştiu cum să mă port în orice situaţie: ştiu cum să fiu sexy, chiar dacă nu sunt îmbrăcată în vreo rochie ameţitoare, ştiu când să vorbesc sau când să tac, în funcţie de situaţie, ştiu când să zâmbesc şi când să fiu serioasă. Am crezut întotdeauna despre mine că fac deliciul bărbaţilor care mă au, că îi pot înnebuni şi îi pot face să mă dorească cum nu au mai dorit pe altcineva. Am luptat mereu pentru ceea ce mi-am dorit şi întotdeauna am obţinut!
M-am definit Femeie, însa aseară am fost “acuzată” de nefeminitate...Catalogată ca fiind prea rece, rigidă, aproape robotică.
Neaşteptat şi şocant! Recunosc că atunci când sunt cu el mi se activeaza inconştient (sau poate nu) un scut, imperceptibil, şi că mă transform, că nu pot fi eu in totalitate. Uneori, mă port prosteşte, nu sunt în stare de gesturi tandre, mă inhib şi nu pot să rostesc nici măcar nişte cuvinte simple. Pot purta conversaţii pe orice temă atâta timp cât nu e legată de mine, de sentimentele mele, de pasiunea mea pentru el. Când apar întrebările astea intru automat în defensivă.
Mi-e frică, aşa cum niciodată nu mi-a fost, “să nu mă ia valul”! Mi-ai zis că nu e cu nimic greşit să ma las purtată de val şi chiar nu e...nu asta mă sperie, ci faptul că mă poate doborî, după ce îl las să mă ridice pe coama lui. Mi-e teamă să nu cad de acolo, din vârf, şi să mă trezesc din dulcea reverie. Nu vreau să risc să fac ceva, să spun ceva şi să te pierd din nou!
Ai zis că îţi doreşti o noapte, două, mai multe cu mine, dar eşti reţinut din cauză că sunt aşa...Te gândeşti că vei fi dezamăgit, că nu voi fi cum te aştepţi sau...? Și chiar dacă ar fi toate astea, nu văd unde ar fi problema. Nu avem o relaţie, nu suntem implicaţi în vreun fel...Ţie de ce îti este frică de fapt?
Cred, aşa cum şi tu ai spus, că disecăm prea mult totul, că vorbim prea mult şi facem prea puţin. Ne focusăm inutil pe nişte chestii pe care le putem descoperi impreună şi în timp!
Și da, trebuie să îmi recapăt feminitatea şi pe mine, în preajma ta!

Desen

Știi că te ador, nu...?

   Ȋncă o jumătate de noapte petrecută alături de tine...şi încă o jumătate nedormită, după plecarea ta. Doamne, cât poti să mă tulburi, să îmi dai totul peste cap...

   Aceleaşi întrebări care te macină :” Cine eşti tu, ce vrei de la mine?” le rosteşti mereu! Nu ştiu să îţi răspund sau nu vreau încă să o fac...Știu că, momentan, vreau bărbatul din tine, dar nu în totalitate, vreau tot ce e legat de sex, vreau să îmi reamintesc cum era atunci şi să descopăr cum e azi! Nu vreau o relaţie, nu acum, e mult prea devreme...am fost prinsă în relaţii “sufocante” atâţia ani, încât acum îmi doresc să fiu doar eu cu mine...Sună a egoism, dar asta vreau şi nu vreau să te mint. Și cine sunt va trebuie să descoperi singur, pentru că nu aş şti de unde să încep şi ce anume ai vrea să ştii, sunt prea multe de spus, sunt multe pe care nu ai vrea să le ştii...

   Da, am nevoie uneori, aşa cum spui, de un bărbat, dar nu vreau să mă implic mai mult, am nevoie de spaţiu, de aer, să simt că pot face tot ce îmi pofteşte inima, fără să trebuiască să mă schimb în vreun fel, pentru nimeni. Și nu am nevoie de orice bărbat...

   Nu înţelegi de ce vorbim atâtea ore la telefon, dacă nu îmi doresc o relaţie cu tine, dar, dacă stai să te gândeşti o clipă, vei realiza că mereu am făcut asta, de când ne-am cunoscut...Și îmi place să te ascult, îmi place sa îţi aud vocea, îmi place...Dar tu, dacă vorbeşti atât de mult cu mine, să înţeleg că îţi doreşti să fim împreună? Nu cred sau, cel puţin, nu momentan...Poate cu timpul totul va duce către acolo, nu stiu...Amândoi ne temem de câte ceva şi nici unul nu e dispus să rişte. Au fost prea multe între noi, cu ani în urmă, care ne fac în prezent să stăm cu garda ridicată!

   Cred că ai dreptate când spui că ar fi fost mai bine să nu ne fi cunoscut decât acum, pentru că partea aia de trecut, strică puţin...deşi tind să cred că dacă nu exista, nu am mai fi fost aşa. Toate ruperile şi regăsirile, cu toate că ne-am distanţat unul de celălalt, ne-au făcut să realizăm câte ceva: pe mine cât de importantă e prezenţa ta în viaţa mea şi pe tine, nu sunt foarte sigură ce, dar cred că ceea ce eşti acum se datorează şi acelei perioade.

   Oricum te ador, ştii bine, şi asta nu se va schimba indiferent de ce vom alege să facem în viitor!

Lacrimi de coniac...

Astenie de...iarnă :)

Azi mi-am dorit să mă simt iubită, să fiu ţinută în braţe, răsfăţată...am tânjit după iubire şi nu a fost nimeni lângă mine să îmi împlinească visul! Mă întreb de ce, ştiu că sunt oameni care mă iubesc, ştiu că am prieteni cărora nu le sunt indiferentă, ştiu că există cineva, undeva, care m-a adorat şi o va face toată viaţa, indiferent cât de departe ar fi de mine, si...totusi, am fost singură, atât de singură că aproape îmi auzeam sângele cum îmi circula prin vene...
S-a schimbat atât de mult viaţa mea şi eu m-am schimbat...câteodată mă gândesc că nu mai am nimic din ce-am avut, că am pierdut prea multe, că, într-un fel, îmi doresc să le mai am, însă nu în totalitate.
Ȋnainte ieşeam mult, acum parcă m-am izolat în casă. Aveam prieteni cu care mă vedeam frecvent...acum, cu mulţi dintre ei socializez doar virtual, cu unii nu mă mai întâlnesc decât din întâmplare, unii nici măcar nu îmi mai sunt prieteni...
La firma pe care o am cu fostul soţ am început să merg doar dacă e absolut necesar, de groază că nu putem purta o conversaţie civilizată...Ciudat, suntem cei mai buni prieteni când ieşim la o cafea, când vorbim la telefon, când mergem la cumpărături împreună, însă la muncă parcă suntem curentaţi amândoi.
Stau prea mult în casă, prea mult la calculator, prea mult pe internet, prea multe ţigări şi nu îmi place deloc, am prea puţine activităţi şi asta mă face să înnebunesc...Mă deprimă şi vremea, deşi niciodată nu mi-a displăcut iarna, poate doar faptul că se întunecă prea devreme. Speram să vină primăvara mai repede, dar a nins din nou...
Trebuie neapărat să mă reorganizez, să îmi pun viaţa în ordine şi să reîncep să fac lucruri...
Și vreau să iubesc şi să fiu iubită, am nevoie de asta acum!!!

Portret