Necunoscutul

   Omul ăsta e un mister pentru mine! El, căci despre El scriu din nou, e unicul bărbat care face parte din viaţa mea şi pe care nu reuşesc deloc să îl citesc. Ȋl cunosc de 17 ani şi, de fapt, nu ştiu mai nimic despre el.

   Da, există amănunte din astea mărunte: că îi place îngheţata de caramel, că adoră Bacardi-ul Silver şi J&B-ul combinat cu Sprite, uneori bea ceai de mentă, îi plac mult cartofii prăjiţi cu piper şi caşcaval ras deaupra,  mănâncă un anumit fel de pizza... Mai ştiu cu ce se ocupă, îi ştiu maşinile, ştiu unde locuieşte, că e workaholic şi că iubeşte banii.

   Știu că multe femei sunt topite după el pentru că este extrem de frumos, că nu are spirit de aventură, că are inhibiţii cu carul şi câteodată ceva probleme de comunicare, că şi-a început viaţa sexuală cu mine ( ar fi fost chiar culmea să nu ştiu asta :)) ), că asta ne leagă cumva...

   Uneori se fereşte de mine, uneori mă minte, pentru că i-a trecut prin mintea aia a lui că s-ar putea să mă doară anumite chestii. La naiba, mai rău mă doare că nu îmi spune, că se ascunde!

   Deci cunosc detalii care construiesc o parte din El, în schimb, nu reuşesc nicicum să îmi dau seama ce vrea de la mine, să înţeleg cum şi ce simte, nu ştiu ce anume l-ar face fericit, cum şi-ar dori să fim. Nu reuşesc să îi ating sufletul, să intru pentru câteva clipe şi să scot de acolo tot ce e ferecat.

   Am nişte simţuri incredibile în ceea ce priveşte bărbaţii, îmi pot da seama dintr-o privire, dintr-un gest ce vor, ce gândesc, însă, când e vorba despre El, îmi amorţesc total şi nu mai sunt capabile în a-mi da nici cel mai mic indiciu.

   E, parcă, invizibil şi îl privesc, fără a-l putea vedea...

  Cred că, de fapt, asta mă fascinează atât de mult. El, pentru mine, reprezintă necunoscutul!

Noaptea

   Ȋntotdeauna am adorat noaptea, mai mult decât ziua... Atunci dau totul din mine, atunci iubesc mai intens, atunci gătesc, am timp să îmi pun gândurile în ordine, să visez cu ochii deschişi, atunci scriu sau desenez...

   Și pentru că îmi place atât de mult, sunt total decalată, adorm aproape spre dimineaţa, de ani de zile, şi mă trezesc undeva pe la ora 9.00 AM. Nu sunt foarte multe ore de somn şi câteodată resimt oboseala, dar chiar şi aşa, e o oboseală plăcută şi tot o iubesc.

   Sunt o fire extrem de agitată, mă mişc încontinuu, mereu trebuie să fac ceva, nu stau o clipă şi noaptea îmi dă o energie specială.

   Noaptea îmi place să fiu ţinută în braţe, noaptea îl vreau lângă mine mai mult decât oricând, noaptea vorbesc cu El la telefon, noaptea are o magie a ei, noaptea se cuibăresc în mine ideile după care îmi conduc viaţa, noaptea este, de fapt, ziua mea.

   Noaptea, sunt cea fără măşti, cu care sunt uneori nevoită să îmi acopăr chipul, sufletul şi gândurile! Noaptea sunt eu, cea reală, orice aş face, oriunde şi cu oricine aş fi!

Din nou, prima dată!

    A venit în seara asta pe la 9.30, aşa că nervii de sâmbătă s-au şters. Nu m-au interesat nici motive, nici altceva, ci că era aici... A stat o oră şi s-a decis să plece, pentru că îl luase somnul şi risca să adoarmă pe canapeaua mea, ceea ce ar fi fost un pericol maxim :)))

    A plecat şi, în timp ce cobora pe scări, i-am trimis un sms, pe care nu l-a observat decât când a ajuns acasă. M-a sunat în secunda următoare şi în cinci minute era din nou lângă mine. Am reuşit, cu câteva cuvinte, să îl readuc şi să îl fac să uite cât de somn îi era.

   Câteva jocuri intime s-au strecurat printre discuţiile noastre şi, la un moment dat, m-a rugat să îl las să mă privească în timp ce mă masturbez. L-am lăsat... m-a satisfăcut atât de mult privirea şi mimica feţei lui, mai mult decât ar fi făcut-o vreo partidă de sex. A fost incitant să îi văd reacţiile, zâmbetul, să văd omul, care nu am foarte des ocazia, să mi se arate. Și mi-a plăcut că în sfârşit a reuşit să îmi ceară să fac ceva...

   Apoi am aflat că a fost prima dată când a stat să analizeze absolut orice gest, orice geamăt şi orice sclipire din ochii unei femei, care se autosatisface, a fost prima dată şi tot cu mine, la fel cum şi-a început şi viaţa sexuală.

   E fascinant cum, cu doar cu câteva cuvinte sau din câteva gesturi, femeile au capacitatea de a năuci.

Plictisită

  E sâmbătă noaptea şi El ar fi trebuit să fie acum, aici... şi nu e! Sunt plictisită şi fără vreun chef de a face ceva.

  Aş fi băut nişte Bacardi, am luat sticla, mi-am scos un pahar şi mi-am dat seama ca nu are nici un farmec de una singură, aşa că am pus sticla la loc, fără ca măcar să o încep.

  De ce naiba nu e aici, de ce nu a fost nici aseară, aşa cum a zis?! Nu, nu ar trebui, nici măcar o clipă, să mă gândesc la asta, dar se întâmplă, nu reuşesc să îmi controlez întrebările...

 Aş dormi, dar nu am nici somn...

 Daa, e o noapte stupid de nereuşită!!!

Umbră

A trecut 20 iulie şi pentru că abia acum mi-am dat seama de asta, pentru că l-am adorat pe poetul Adrian Păunescu şi o să îi iubesc mereu poeziile :

Eu, umbra pe care

O semeni în sufletul meu,

Cu milă şi tristă mirare,

Voi duce-o cu mine mereu,

Iar într-o zi oarecare

Ȋn care-mi va fi cel mai greu

Voi pune-o în vechi calendare

Duminica trupului meu.

Fiori prin mine umblă

Și nu am trebuinţă

Te rog pe tine umbră

Să redevii fiinţă.

Flămând de iubirea întreagă

Pe vremi cu amurg mohorât

Când zorile noaptea-şi dezleagă

Mă satur c-o umbră şi-atât.

Și sufletul meu te mai roagă

Magnetic catarg doborât

Tu, umbră tăcută şi dragă

Aşează-ţi fularul la gât.

O umbră se-nchide în mine

O umbră prin mine trecu

E-atât de mult rău că e bine

E-atât de mult da că e nu.

Bacovia-şi iese din sine

Și râde în A şi în U

O umbră se-nchide în mine

Și umbra aceea eşti tu.

Enjoy it!

   Pentru că acum am terminat de vorbit la telefon cu El, pentru că totul mi se pare mai frumos de când a reapărut în viaţa mea şi pentru că şi Lui îi place la nebunie piesa asta, la fel de mult pe cât o iubesc eu, m-am gândit să o postez.

Sper să vă placă şi vouă, celor care treceţi pe aici...

O noapte liniştită tuturor!

El, din nou...

   Ȋi rămâne parfumul impregnat pe perna mea, îmi inundă simţurile, îmi ameţeşte sufletul şi mi-e greu să îl am atât de puţin lângă mine...

   Nu am vrut să devenim din nou doi străini şi după ce m-am calmat, nu am putut să mă abţin să nu îl sun, să nu îl doresc. Am trecut peste toate... pasiunea a învins raţiunea!

   A revenit, după aproape o lună, am vorbit, mi-a zis că nu îşi doreşte să mă supere nicicum sau să mă facă să sufăr în vreu fel, tocmai de aceea a crezut că e mai bine să nu ne mai vedem. Nici nu mai conta, deja trecuseră toate, nu mai vroiam explicaţii, îl vroiam doar pe El, aici... Pentru că vocea lui îmi îmblânzeşte nebuniile. Pentru că imaginea zâmbetul lui, ce mi se întipăreşte pe retină, îmi face nopţile albe mai uşor de suportat. Pentru că nu reuşesc să înţeleg ce vrea şi asta mă incită. Pentru că uneori are câte o doză de ticăloşenie dulce şi, în momentele alea, îl ador. Pentru că nu e doar amintirea anilor trecuţi, cum credeam iniţial, ci chiar e pasiune.

  Vine o dată la câteva zile, vorbim la fel de mult la telefon, însă nu am mai avut nici un contact sexual de atunci, nu pentru că aş fi dorit...nu ştiu de ce, dar nu s-a mai întâmplat.

  Am totuşi senzaţia că se teme de ceva, în ceea ce mă priveşte, că îi e frică cumva de mine şi nu reuşesc să decsopăr cauza încă, să înţeleg care sunt motivele...

  Oricum, ceea ce contează, e că îi pot privi chipul preţ de câteva ore şi asta mă face să trec peste orice!

 

Amintiri...

   Azi a fost ziua în care m-au invadat amintirile, au apărut din senin şi m-au lovit din toate părţile... şi dacă tot m-au răscolit, m-am apucat de triat scrisori, poezii, notiţe, jurnale etc. Am recitit parte din ele şi mi-a plăcut tare mult ce am redescoperit prin cutiile alea vechi, în care erau depozitate şi pe care nu le mai deschisesem de foarte mulţi ani...

   Mi-a plăcut felul în care simţeam atunci, mi-am dat seama că acum trăirile sunt diferite, mult mai intense, că am crescut, că m-am schimbat şi că îmi place femeia care am devenit! La naiba, sună ca şi cum aş fi o narcisistă, dar ce să fac dacă mă ador?! :)))

   Am cotrobăit prin unghere ascunse ale sufletului, unghere încuiate. Amintirile ascunse acolo nu sunt dureroase, nicidecum, doar sunt parte din trecut şi îmi place să le uit acolo şi din când în când să le regăsesc şi să îmi bucure simţurile... Nu, nu trăiesc hrănindu-mă cu ele, de asta le şi ţin inchise, dar am nevoie câteodată să le revăd, să nu uit cum am fost!

   Tot recitind am dat peste niste versuri pe care mi le-a scris, in 1997, unul dintre bărbaţii pe care i-am iubit cândva şi  mi-au plăcut şi acum, la fel de mult cum mi-au încălzit sufletul şi atunci.

   Sper să vă placă...

Iartă-mă şi uită-te în ochii mei,

Doar tu din lumea asta mi-ai rămas

Nu vreau nimic: nici bunuri, nici idei,

Ci doar iubirea noastră ceas de ceas.

Eu stau în preajma ta

Și am şi-o umbră

Eu, cel de faţă, n-am ce da

Am doar un chip, un suflet şi o umbră sumbră.

Mă văd pe mine şi gândesc:

Mai sunt copil sau nu?...

Ce a rămas din mine eu privesc,

   Trecutul s-a desprins!

Te uiţi la mine şi mă cercetezi,

Ȋncerci să îmi spui totul din priviri

Și-aş vrea să ştiu dacă visezi?!

Acum mă mir de tine cum te miri...

Și ochii mei adună clipa

Și clipa se transformă-n lacrimi

Eu nu mai sunt ce-am fost cândva,

Mă simt pierdut în patimi.

Descopăr tinereţea mea în dragoste şi în simţiri

Și n-aş putea să las trecutul în priviri,

Dar totuşi las acum să stea

Un trandafir, în calea mea.

Te vezi în ochii mei cuprinşi de griji

Și râzi şi luminezi şi-acum mă mângâi,

Iar eu mă oglindesc în ochii tăi,

Mă văd un suflet care pleacă pe furiş

Din preajma ta, durerea mea, dintâi!

Observ acum că raiul nu e-n cer

Ci e aici, pe lângă tine

Acolo unde pasul meu, acum,

Ȋţi bântuie şi somn şi gând.

  Noapte bună, iubire!

  Noapte bună, noapte!

  Eu nu mai dorm, incep:

  Bună dimineaţa, iubito!

Și iarăşi cred că raiul nu e-n cer,

E jos aici,

Acolo unde pasul tău

Spre mine-aş vrea să se întoarcă-n veci...

   Bună dimineaţa, iubito!

   

  Gata cu amintirile, le bag la loc în cutii, le încui în suflet şi o să le caut altădată! Acum nu le mai vreau! :)

Marcare de teritoriu :))

   Azi-noapte, cu chiu cu vai, după ce m-am sucit pe toate părţile, m-am învelit, m-am dezvelit, m-am ridicat din pat, am mai fumat o ţigară şi tot aşa, am reuşit să adorm pe la 5. Și dacă tot am scris în postarea anterioară că urăsc să fiu trezită, s-a întâmplat din nou...

   Dimineaţă, la 8 fără ceva sună telefonul. Ȋnjur printre dinţi, apăs pe display şi resping apelul (nici nu l-am ridicat de pe masă, astfel încât nici nu ştiam cine mă sunase), adorm instantaneu la loc. La ora 8 din nou, i-au telefonul să văd cine e aşa insistent şi vrea să mă enerveze de dimineaţă. Ȋn următorul moment m-a buşit râsul, mi-au trecut istericalele, tot...

   Era El, agitat, vroia să ştie ce s-a întâmplat în noaptea ce trecuse şi am început să îi povestesc cum o domnişoară cu un simţ al proprietăţii extrem de dezvoltat, găsind un sms trimis de mine către dumnealui (e drept cu oareşce conotaţii sexuale, printre rânduri) a simţit nevoia imperioasă, la 2.37 AM, de a-şi marca şi apăra teritoriul. M-a sunat, s-a recomandat a fi prietena/iubita lui şi a început să pună diverse întrebări.

   Noroc că nu dormeam la ora aia ( că nu o mai spăla nici apa Prutului) şi că era şi vorba despre El, în toată ecuaţia asta, astfel încât am vorbit cât am putut de civilizat, i-am spus că nu mă interesează cine e, ce a găsit şi nici ce crede şi că nu sunt dispusă, dat fiind ora târzie, să port astfel de conversaţii. A înţeles şi nu a mai insistat.

   Ȋn fine, m-am hlizit toată ziua pe motivul telefonului primit, l-am întrebat dacă nu are vreun ochi vânăt sau ceva şi am făcut tot felul de miştouri. El era oarecum jenat că s-a întâmplat aşa ceva şi tot îşi cerea scuze, dar a fost atât de nostim...

   Stau şi mă întreb: oare ce gărgăuni să ai în cap să te apuci să dai astfel de telefoane, ce crezi că rezolvi, ce crezi că afli, nu faci decât să îţi strici relaţia pe care o ai, făcând gesturi de aşa natura. Să îi violezi intimitatea omului, să îi umbli printre mesaje, să îi ceri socoteală, în condiţiile în care îl cunoşti abia de câteva săptămâni?! Copilării...

   Ce să zic, a fost amuzant pentru mine, am reuşit cumva să îl fac şi pe El să râdă şi să nu mai fie îngrijorat, dar e clar că nu i-a fost tocmai ok...

La mulţi ani, nouă!

   Urăsc să fiu trezită de cineva, indiferent de oră, dar în special dimineaţa e un adevărat coşmar, devin de-a dreptul isterică. Trebuie să mă trezesc singură, fără să fiu sunată, fără să strige sau să tragă cineva de mine... să fiu lăsată să îmi beau cafeaua şi să fumez o ţigară în linişte şi abia apoi sunt deschisă în a purta un dialog, abia după tot ritualul ăsta încep să funcţionez în parametri normali.

   Pe 15 iulie s-au împlinit ceva ani de la căsătoria mea cu fostul soţ şi, ca de fiecare dată, m-a sunat la prima oră ( deşi ştie cum reacţionez) să îmi ureze “La mulţi ani!” . I-am spus “asemenea şi ţie” scrâşnind din dinţi, apoi ca o fiară ce sunt am început să vociferez vrute şi nevrute la telefon. M-a lăsat să îmi termin repertoriul, a început să râdă şi mi-a spus să mă bag la somn din nou. 

  Nu trec câteva minute şi primesc un sms. Iau telefonul (mai că îmi venea să îl izbesc de pereţi) să văd cine şi ce mai vrea de la mine, la ora 8 dimineaţa... Era tot fostul meu soţ care îmi scrisese: “ Te pup înfoiato! La mulţi ani sănătoşi nouă!”  Am bufnit în râs, mi-au trecut şi nervii şi tot când am văzut textul. Și cum să nu mă apuce râsul, suntem divorţaţi, dar tot ne facem urări de fiecare dată: că e ziua căsătoriei, că e ziua când ne-am cunoscut, că e ziua unuia dintre noi, că e ziua în care m-a cerut de nevastă  şi mai amuzant e că ne spunem La mulţi ani şi pe 31 noiembrie, ziua când am divorţat. :)) Și mai şi sărbătorim, ieşim undeva, ori să bem un suc, ori să mâncăm o prăjitură, ori să luăm masa împreună.

  Și pentru mine par câteodată ciudate toate astea: ne cunoştem atât de bine încât nu e nevoie de cuvinte dacă vrem să exprimăm ceva, ştim fiecare ce o să zică celălalt în momentul următor, ştim cum şi ce gândim. Felul în care ne înţelegem şi ne purtăm acum, după ce am trecut prin atâtea împreună...nu credeam că va fi aşa, dar e frumos şi mă bucur nespus că suntem cei mai buni prieteni (asta în momentele când nu ne scoatem ochii unul altuia, că există şi din astea :)) )

 Deci La mulţi ani, nouă, dragul meu fost soţ şi actual cel mai bun amic!

P.S. : Tocmai am fost sunată de prietena/iubita pasiunii mele (de a cărui existenţă nici nu ştiam, doar o bănuiam), care la ora 2.37 AM s-a gândit să mă ia la întrebări, pentru că a găsit un sms de-al meu pe telefonul lui. E amuzant... sunt curioasă ce va avea El de spus legat de toată chestia asta! :))

Oare sunt normală?!

   Am intrat în concediu şi, pentru că în perioada asta nu plec nicăieri în vacanţă, m-am gândit să mă destind, numai că mă cam plictisisem de toate şi nu mai ştiam ce naiba să fac să îmi treacă stările astea...

   Mi-am zis să vizionez “Supernatural”, un serial cu nu mai puţin de 126 de episoade pline de monşti, îngeri, demoni şi alte din astea. Ori am citit prea multe poveşti când eram copil ori sunt o ciudăţenie a naturii, nu de alta dar mă topesc după filme cu vrăjitoare, vampiri, poveşti cu tot felul de minunăţii. Cred că am văzut toate filmele posibile de genul ăsta... Și, prin urmare, am stat "călare" pe laptop vreo 10 zile şi am văzut serialul cap- coadă. Fireşte, nu continuu, au existat şi câteva pauze de ieşit la vreo două concerte, la un grătar, la vreo două- trei terase, un drum până la firmă pentru nişte acte, vreo câteva vizite d-ale lui etc., dar cum aveam timp  şi nu trebuia să fac ceva anume săream ca o nebună să mai văd un episod, două. De asta nu am mai scris nici pe blog, am fost tare ocupată! :))

   Nu am mai citit nici o carte, nu am mai desenat, dar important e că m-am relaxat.

   Acum stau şi mă întreb de ce naiba sunt atât de ahtiată după genul ăsta de filme?! Oare sunt eu prea dereglată, o fi vreo remineşcenţă din copilărie, oare ce-o fi? :))

  Pun şi trailer-ul, deşi filmările au început în 2005 şi s-au finalizat în 2011, dar poate mai interesează şi pe alţii care nu l-au văzut şi sunt pasionaţi...

E blogul meu şi scriu ce vreau

   După ce am postat “Prima dezamăgire a săptămânii” am primit tot felul de reacţii. Unii mi-au “aplaudat” curajul, alţii m-au criticat, m-au catalogat ca fiind ciudată (ăsta e cel mai blând termen dintre toate), că nu se cade să scriu despre cum îi fac sex oral unui bărbat, mi-au zis că am o anumită vârstă şi că ar trebui să mă comport ca atare etc. Să fiu a naibii dacă am înţeles-o pe asta... ce legătură are vârsta mea cu faptul că am scris ce mi s-a întâmplat?!

   Sex facem cu toţii, fie că e oral, anal, normal sau altfel. Ȋmi place să o sug, îmi dă o anumită stare, mă face să simt o altfel de putere asupra bărbatului, decât cea pe care o simt de obicei...

   Unii sunt mai pudici, eu nu, unii se oripilează, eu ador să discut pe subiectul ăsta.

   Recunosc că m-au intrigat unele dintre comentarii, dar fiecare gândeşte cum crede şi face ce crede de cuviinţă cu viaţa lui. Ȋn schimb, eu, când am hotărât să îmi fac blogul ăsta şi să scriu despre mine, am decis că voi nota absolut tot ceea ce îmi doresc şi cum doresc, tot ceea ce mă reprezintă, tot ce înseamnă pasiune pentru mine  şi dacă printre pasiuni se număr sexul oral, de ce să nu scriu... pot să şi strig despre asta, să audă o lume întreagă, dacă aşa îmi vine.

   Cei care îmi sunt apropiaţi ştiu că aşa am fost mereu, directă, sinceră, fără să mă ascund după deget vreodată, că sunt ca o carte deschisă, că aşa îmi doresc să trăiesc, că nu pot, de fapt nu vreau să fiu altfel.

   Poate e bine, poate nu, dar îmi place cum sunt, mă simt bine cu mine, chiar dacă sunt incomodă pentru unii sau în anumite momente, chiar dacă am defecte cu carul, dar tind spre perfecţiune :)) ... Aşa că voi continua să scriu tot ce îmi va trece prin mintea asta pe care o am şi cu care îmi place să defilez!

   Ahh, iar m-a prins ora 4.00 dimineaţa nedormind! Gata, bag somn că adorm pe tastatură...