Idei despre bărbatul “perfect”

   Știuuu, nu am mai scris de ceva timp, dar în toată perioada asta am avut vreo două zile în care am fost întoarsă pe dos, iar în celelalte ajungeam atât de obosită şi stresată acasă, încât nu mai aveam dispoziţia necesară...Reuşeam, cu energia pe care o mai aveam în dotare, şi asta ca să mă mai deconectez, să citesc postările celor pe care îi urmăresc, dar atât...

   Acum, după ce mi-am făcut mea culpa, să revin la subiectul despre care vroiam de fapt să scriu :

   Am fost întrebată acum o săptămână, de către un amic, cum mi-aş dori să fie bărbatul de lângă mine...

   Frumos, deştept, cu bani şi devreme acasă! :)) O fi ăsta idealul meu sau cel pe care îl visez e în vreun anume fel?! Nu m-am gândit la un ideal, de fapt, dar în unele momente din viaţa mea, când eram singură, mi-am pus şi eu intrebarea: oare cum ar trebui să fie ca să fiu pe deplin mulţumită sau poate fi el perfecţiunea întruchipată şi mie tot să nu îmi fie suficient?

   Cred că toate fetiţele visează la un făt frumos pe un cal alb, în copilărie. Toate puştoaicele vor dragostea perfectă, în adolescenţă şi toate femeile, la maturitate, visează la un gen de bărbat, construit de imaginaţia lor. L-am visat şi eu, până când am învăţat că niciodată nu voi întâlni individul din mintea mea, el nu poate exista...Ȋn timp, am învăţat că fiecare are o parte frumoasă, pe care să o pot descoperi şi explora; că fiecare are defecte, care se pot sau nu corecta; că toţi avem o parte mai întunecată în noi, care poate cândva să iasă sau nu la iveală.Am învăţat să accept realitatea şi să fiu cât mai practică, în aşa fel încât să îmi fie bine. Sună puţin a egoism, dar aşa e...

   Dar ca răspuns, despre cum aş dori să fie, am să încerc să expun câteva idei:

Ca aspect fizic:  

   Ȋmi plac mai mult cei cu părul închis la culoare. Poate fi şi uşor grizonat, unora le dă un aer mai senzual... dar am avut şi bărbaţi blonzi, şaten deschis, deci nu e o regulă, e doar o preferinţă.

   L-aş vrea mai înalt decât mine sau cu o înălţime apropiată de a mea.

   Trebuie să aibă ceva care să mă atragă: ochii, zâmbetul, mimica feţei atunci când vorbeşte, felul în care merge, fundul, senzualitatea pe care o emană...

   Ȋntotdeauna mă uit la mâinile bărbaţilor, îmi place să aibă unghiile îngrijite şi degetele frumoase, să nu fie butucănoase, noduroase, etc. Poate sună ciudat, dar asta chiar contează! :)

Ȋn ceea ce priveşte etatea, există nişte limite:

   Poate să fie mai “bătrân” decât mine cam cu 10 ani sau poate avea mai puţin cu vreo maxim 8 ani.

Ȋn rest:

   Nu aş vrea să fie fetiţa mamei (pentru că am întâlnit şi specimene de genul ăsta).

   L-aş vrea Bărbat, l-as vrea puternic (psihic vorbind), să fie direct, să comunice, să fie apt să poarte orice fel de discuţie în orice fel de situaţie.

   Prefer să îmi spună adevărul, indiferent dacă va fi dureros sau nu, pentru că oricum iese la iveală întotdeauna şi cred că sunt destul de matură şi cerebrală să pot suporta.

   Să ştie să fie romantic când trebuie, să ştie să mă ţină lângă el, astfel încât să nu mă plictisesc de relaţie sau să intervină monotonia, că s-a dus naibii totul...

   Să mă lase în pace când am draci( asta în cazul în care nu se pricepe să îi alunge).

   Să nu mă interogheze la fiecare mişcare sau să îmi ceară explicaţii pentru fiecare chestie pe care o zic sau o fac. Asta mă irită maxim! Dacă am ceva de comunicat, o fac şi fără să fiu întrebată, iar dacă nu am spus nimic, înseamnă că nu prezenta nici un fel de importanţă...

    Poate să fie gelos, dar cu măsură, deşi aş prefera să nu...

    Să îmi ofere libertatea de care am nevoie, să nu îmi impună reguli sau să încerce să mă constrângă în vreun fel!

    Să nu încerce să mă schimbe. Asta sunt, dacă mă placi aşa- bine, dacă nu- la revedere!

   Să ştie să mă facă “să zbor” atunci când facem sex, să simtă fiecare vibraţie a mea, să îmi accepte fanteziile, să îmi dea senzaţia că sunt într-un vis magic, când e în mine!!!!

  Cam asta e o parte din bărbatul creat de imaginaţia mea şi pe care ştiu că nu îl voi găsi vreodată...

  Parcă am scris un anunţ la matrimoniale, doar că ceva mai detaliat :))), trebuia să mă mai descriu şi pe mine şi era exact din “filmul” ăla. Dar am fost întrebată şi m-am gândit că e posibil să existe şi alţii care să fie interesaţi de chestia asta şi...de ce să nu postez?!

Jar of hearts

Seară cu cântec

   Da, printre altele, iubesc şi folk-ul!

   Ieri am fost, într-o cafenea micuţă din Iaşi, la un concert susţinut de doi artişti minunaţi: un prieten drag, Liviu Nechita,  a cărui voce şi muzică le ador şi pe care nu îl mai văzusem (face to face) de 14 ani, de când s-a stabilit în Italia şi Marius Matache (zis Mache şi care este, cu siguranţă, ştiut de cunoscători).

   A fost minunată atmosfera, caldă, plină de trăiri pe care aceşti oameni au putut să le transmită prin vocile, pasiunea şi chitările lor.  M-am simţit extraordinar şi mi-aş fi dorit să fi durat o săptămână concertul sau mai mult...

   Mă bucur tare mult că am putut să îl revăd pe Liviu, să îl ascult live din nou, să aflu că începe nişte proiecte în ţară şi că va veni să concerteze mai des...

   Și nu mă pot abţine să nu postez una dintre piesele preferate, care azi-noapte mi-a încălzit sufletul pentru a nu ştiu câta oară...

   Mulţumesc Liviu, mulţumesc Mache pentru un concert superb şi pentru o seară fantastică!

Celelalte dezamăgiri din săptămână

   Am promis că o să le postez şi, deşi am trecut peste ele, o să încerc măcar să fac un rezumat...

   Luni noapte, când eram cu El, a sunat bărbatul care mă iubeşte, i-am zis că am musafiri şi că ne auzim mai târziu. Nu eram nici foarte veselă, aveam şi starea de nervozitate şi i-am răspuns poate un pic prea sec, un pic  prea rece, nu ştiu...cert e că a doua zi, dimineaţă, m-a contactat din nou să mă anunţe că va trebui să discutăm.

  Spre seară a intrat pe mess şi mi-a scris asta:  „iţi urez o viaţă plăcută în continuare, dar fără mine” . WTF???Ce naiba, s-au tâmpit toţi, oare l-a lovit o cărămidă în cap, ce o fi însemnând urarea asta?

  Ȋmi spun să îl iau uşor, o fi de la căldură, cine ştie...şi îl întreb care e problema? Ȋmi răspunde că nu are rost să lungim conversaţia, că e inutilă şi că el s-a hotărât să nu mai aibă nici un fel de contact cu mine, că e mai bine aşa.

  Ok, poate, din anumite puncte de vedere, într-adevăr e mai bine (pentru el în special) , dar măcar să ştiu şi eu motivul deciziei, nu că nu l-aş fi bănuit...Până la urmă reuşesc să scot de la el că l-a deranjat faptul că aveam musafiri, un motiv stupid de altfel, şi că nu vrea să fie „ a cincea roată la căruţă” (asta în condiţiile în care noi nu suntem împreună sau cel puţin eu aşa ştiu). Mi-a venit să râd instantaneu sau mai degrabă să plâng din cauza puerilităţii lui.

...Si ce dacă aveam musafiri/şi ce dacă era o oră târzie/ şi ce dacă nu am avut chef să port o conversaţie telefonică în momentul ăla...nu formăm un cuplu şi, de-ar fi aşa, nu îmi poţi impune cu cine să mă văd, cine să îmi fie prieten şi cine nu, mă accepţi aşa cum sunt sau nu. Dacă vreau eu să mă schimb pentru tine, să fac compromisuri şi să renunţ la anumite chestii din viaţa mea bine, dar să îmi impui să o fac deja e prea mult...

  Am înţeles că l-a durut că eram cu altcineva, l-a durut că i-am spus, dar nu vreau să îi ascund adevărul, pentru că la un moment dat îl poate lovi mai tare.

  Dezamăgirea mea a fost că s-a purtat exact ca un copil, care  nu-şi  mai vroia jucăria preferată, pe motiv că altul i-a atins-o. Parcă era un puşti de 17 ani şi, sincer, îl credeam mai matur, mai cerebral. Discuţia dintre noi a fost lungă şi obositoare. Nu am încercat să îl împac, să îi intorc decizia, doar i-am explicat încă o dată cum stau lucrurile. Ȋntre timp (şi mă refer aici la ziua următoare) şi-a revenit, şi-a dat seama că a fost o prostie, deci totul e la fel ca înainte acum...

  Ahh, uitam ce era mai important!! Din discuţia asta, am mai aflat, după 13 ani, că am fost prima femeie şi din viaţa lui. Asta a fost tare!!! De ce nu mi-a zis până acum? Cum naiba de nu mi-am dat seama atunci? E adevărat că nici eu nu aveam cine ştie ce experienţă la capitolul ăsta, am observat că nu era tocmai expert nici el, dar să fiu prima şi să aflu asta după atâta timp...asta da surpriză!!!

  Mă întreb oare a cui primă femeie am mai fost şi nu ştiu?Cred că îmi voi lua agenda, voi contacta bărbaţii care mi-au trecut prin pat să îi intreb...cine ştie ce minuni mai aflu!:))

  Următoarea dezamăgire a fost să descopăr că fostul meu soţ s-a apucat de gătit şi zic dezamăgire, pentru că în cei aproape 11 ani, cât am fost împreună, nu a fiert nici măcar un ou şi mi-ar fi plăcut să îi văd şi latura asta...Exceptând frigerea cărnii pe grătar, la picnicuri, pe care tot eu o pregăteam în prealabil, nimic nu a trădat că ar avea asemenea veleităţi... Bine, recunosc, a fost amuzant să îl văd în ipostaza asta, dar totuşi m-am întrebat: de ce acum, de ce nu atunci şi de ce nu pentru mine ?!

  După câteva zile, nu mai par aşa supărătoare, dar au fost (destul de...) în momentele în care s-au petrecut! Acum par amuzante, mă fac să zâmbesc, exceptând ceea ce a făcut El!

  El care m-a sunat miercuri, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, am vorbit puţin şi atât. De atunci nici un semn, absolut nici unul (ceea ce e destul de ciudat, având în vedere că vorbeam în fiecare seară, măcar o oră) şi eu nu am de gând să îl caut. Vreau să văd ce se întâmplă dacă nu o fac, cât va sta aşa...Punct.

Prima dezamăgire a săptămânii...

   Ce naiba se întâmplă?! Ori sunt eu prea pretenţioasă ori unii oameni sunt extrem de superficiali. Nu mai înţeleg...

   Am avut un  început de săptămână aiurea total! Am primit tot felul de “lovituri”, de la oamenii de la care nu mă aşteptam, nişte motive stupide, care puteau fi cu uşurinţă evitate...

   Prima dezamăgire şi cea mai urâtă a venit de la El! A fost un şoc pe care, sincer, nu m-aş fi gândit vreodată că o să îl am, nu din partea lui.

  Am crezut că e altfel, că se diferenţiază de ceilalţi bărbaţi, că îi pasă cumva, dar am constatat cu stupoare că e, poate, mult mai ticălos decât mulţi dintre ei. Câteodată am senzaţia că tot ceea ce face e ca o răzbunare pentru şuturile în fund, pe care afirmă că le-a primit de la mine...că vrea să simt şi eu aceleaşi lucruri. Dar, ce D-zeu, eram nişte copii atunci şi eu şi el.

   A venit luni seară, am comandat o pizza, ne era poftă la amândoi, am mâncat, am stat de vorbă...de fapt eu am vorbit (ca de obicei) el a ascultat, pe motiv că e prea obosit să avem un dialog. Chestie pe care iar nu o înţeleg: cum mama naibii la telefon vorbim cu orele şi când suntem faţă în faţă, parcă îşi înghite limba, parcă i-ar fi frică să comunice?! Și-a luat telecomanda şi a început să schimbe canalele, a găsit un film vechi şi prost şi a înţepenit în faţa televizorului, fără să mai scoată vreun cuvânt. Dar oare acasă la el nu putea face asta?

Parcă eram doi pensionari şi, din lipsă de ocupaţie, ne uitam la telenovele...WTF????

  La un moment dat am început să îmi pierd răbdarea, mă luaseră nişte nervi de îmi venea să smulg tv-ul din priză, să arunc telecomanda pe geam şi pe El totodată. A sesizat, ceea ce mă miră la cât de absent era, şi mi-a propus să mergem în bucătărie să fumăm o ţigară. Am zis: “asta e, gata, l-am scos din faţa televizorului, poate îl corup cumva şi facem ceva înteresant, poate chiar o partidă de sex”.

  Fumăm câte o ţigară, eu mă fâţâiam dintr-o parte în alta a încăperii (nu am stare niciodată, trebuie să fac încontinuu ceva...şi asta era soluţia pe care o găsisem atunci, dată fiind imposibilitatea de a-l face să fie acolo). Mă apucă de mână, mă trage înspre El şi începe să mă atingă, îmi ridică rochiţa mov şi scurtă, cu care eram îmbrăcată, începe să mă mângâie, îmi scote bikinii...Totul era perfect, mă îmfierbântasem şi eu, îl simţeam şi pe El cât era de excitat , i-am dat pantalonii jos şi am coborât, gândindu-mă să încep cu un oral. Proastă idee am mai avut... pentru că într-un timp, nu foarte lung, a ejaculat. Mi-am spus “ok, s-a întâmplat, i-a plăcut prea mult, urmează partea a doua, în care ne satisfacem reciproc”, dar nu am terminat de gândit că m-a şi anunţat că trebuie să plece, că e târziu şi a doua zi avea programul încărcat. Și m-a lăsat aşa nesatisfăcută şi şi-a luat zborul...

  Am rămas perplexă în cadrul uşii, fără cuvinte, fără să înţeleg ce s-a întâmplat. Ce naiba, oi fi câştigată la loto şi eu încă nu am aflat?? M-am simţit oribil, folosită, umilită, aproape imposibil de descris, mai ales că niciodată, de când mă ştiu, nu am păţit aşa ceva şi mai ales că El făcuse asta.

  I-am trimis un mesaj, i-am scris cam ce am avut pe suflet şi m-a sunat imediat să mă întrebe de ce m-am supărat. Ori sunt nebună ori nu mai ştiu ce să zic... Cum să îmi pui asemenea întrebare?!

  A zis că îi pare rău şi că, de fapt, nu a vrut să se întâmple aşa, dar orice ar fi spus nu ar fi putut să îmi înlăture dezamăgirea şi starea înfiorătoare pe care le simţeam.

  Și am stat zilele astea, m-am gândit, am întors totul pe toate părţile şi am ajuns la concluzia că nu e cu nimic mai special decât alţii, că e superficial, că nu merită iubirea mea şi că e incapabil să vadă că există şi altceva în afară de el.

  Nu ştiu cât de coerentă am fost, dată fiind ora înaintată la care scriu şi având în vedere că din ultimele 48 de ore am dormit doar 3, dar sper să se fi înţeles ceva din ce am îndrugat aici...

  Asta a fost prima deziluzie din săptămână, mâine sau când o să am puţin timp liber o voi posta pe următoarea şi mă rog să nu mai apară şi altele...:)

Discuţii tabu

   Azi eram la firmă, îmi terminasem aproape toată treaba, mai aveam ceva de făcut, dar neavând dispoziţia necesară m-am gândit să iau o pauză. Am intrat pe net, respectiv contul de fb, să văd cine ce mai zice, care mai e starea prietenilor de-i am în listă.

   Ce să zic, eram cam plictisită, o stare de oboseală mă încerca şi căutam o metodă de a mă relaxa...Un amic era online şi m-am gândit să intru cu el în discuţie. Recunosc că e ceva la el ce mă atrage! Din una în alta, la un moment dat m-a lovit o poftă nebună de a vorbi despre sex şi am început să îi pun tot felul de întrebări de genul: “ cât de deschis eşti în ceea ce priveşte sexul?, ce e pervers în felul în care o faci?, ce îţi place mai mult, fireşte în afară de a ţi se face un oral?, o locaţie neobişnuită?” e.t.c.  Deşi mă aşteptam să avem un dialog...a fost ca un interogatoriu, eu puneam întrebările şi primeam doar nişte răspunsuri, scurte, fără pic de fantezie, fără curiozitatea de a mă întreba  şi el la rândul lui. Poate l-a speriat faptul că sunt atât de directă şi pot fi incomodă uneori, dar mă aşteptam să intre în jocul meu.

  Nu e prima dată când constat că unora nu le place sau nu pot să vorbească despre sex şi, la naiba, discuţiile astea sunt atât de incitante şi uneori pot ţine loc chiar şi de preludii.

  Nu reuşesc să înţeleg de ce unii se inhibă, unii se feresc, unora li se pare ruşinos, când din asemenea discuţii se pot naşte nişte senzaţii extraordinare.

   Acum câteva clipe am vb la telefon cu El şi am vrut îi ştiu părerea, pentru că e unul dintre oamenii care nu discută foarte mult despre subiectul ăsta. Nu a ştiut ce să îmi răspundă...Dezamăgitor!

   Poate mă lămureşte şi pe mine cineva de ce sexul e un subiect tabu pentru mulţi, pentru că eu nu reuşesc să înţeleg...

  

Leapşă

Am primit o leapşă de la  C.L.M. şi să văd cum mă voi descurca, având în vedere că e prima mea leapşă:)

Ȋncepe aşa:

1. Go to the fourth folder in your computer where you store your pictures. (nu trisati!)
2. Pick the fourth picture in that folder.
3. Explain the picture.

4. Tag 4 people to do the same.

Ascunsă de razele soarelui şi de căldura toridă, în imensitatea aia de copac, care se află în curtea palatului Topkapî, din minunatul Istanbul. Sunt îndrăgostită pe viaţă de oraşul ăsta...

Urmează:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai...

 Numele meu e Roxana, însă, de când mă ştiu, lumea mă strigă Roxy, de am ajuns să mă şi prezint aşa...Am 33 de ani, împliniţi în aprilie, dar mă simt ca de 18; am un frate, mai mic cu 11 ani decât mine, pe care îl iubesc mult, am fost căsătorită, iubesc, fumez mult şi... ar mai fi atât de multe de spus, încât mi-ar trebui multe, multe zile de scris, deci mă rezum doar la atât.

2. Ai porecle? Care?
Mama îmi zicea când eram mică Ţuşca-Răţuşca; fostul meu soţ îmi spunea Mo, de la mogâldeaţă, de fapt şi acum mă strigă tot aşa şi unii prieteni mă strigau Roxette.

3. O melodie trista, una perfecta si 3 care iti plac mult.
Tristă: Hello- Lionel Richie

Una perfectă: Perfectă pentru mine şi care mi se potriveşte( zice lumea:)) Upside down- Paloma Faith.
3 care îmi încălzesc sufletul: Sting- Shape of my heart 
Anouk- Nobody’s wife
Adele- Rolling in the deep

4.Ai animal de casa? Care? 
Am o căteluşă pekinez, pe care am primit-o cadou când avea o lună...acum are 11 ani şi se numeşte Mika, pentru că era o chestie mititică şi grăsunică!

5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?
" Ciudăţeniile vieţii"

6. Primul citat care-ti vine in minte. Nu trisa, fara Google!
 "Iubirea nu aduce nici un dar mai generos ca aripile ei..."

7. Desenul animat preferat din copilarie:
"Lady and the tramp"

8. Iti place inghetata?
   Nu prea mă dau în vânt după îngheţată... Când se întâmplă să îmi fie poftă, extrem de rar, prefer să fie de căpşune şi făcută de mine, iar dacă nu am aşa ceva în congelator, îmi cumpăr de pepene galben sau lămâie .

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
     Mai am un nume pe lângă Roxana, pe care nu l-am agreat niciodată prea mult, de aceea nici nu îl menţionez. Mi-ar fi plăcut Carina !

10. Zi-mi un banc!
Nu e banc, dar merge : "Culmea incepatorului: sa faci un blog iar dupa 5 minute sa incepi sa injuri pentru ca nu intra nimeni " :))

Sper că a ieşit ceva din leapşa asta şi o trimit mai departe către:
 Lillee

 Miss Imperfect

 Bianca

 Andreea Toma ,  dacă le va face plăcere să o preia, şi oricărui mai doreşte!!

 O noapte liniştită tuturor!

1 Iunie

La mulţi ani! Să rămâneţi mereu voioşi şi să nu uitaţi să vă bucuraţi de fiecare clipă... să nu uitaţi, din când în când, de copilul din voi!!! :)

Pictura: Children Blowing Bubbles 1868 - Anton Romako