A trecut 20 iulie şi pentru că abia acum mi-am dat seama de asta, pentru că l-am adorat pe poetul Adrian Păunescu şi o să îi iubesc mereu poeziile :
Eu, umbra pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă şi tristă mirare,
Voi duce-o cu mine mereu,
Iar într-o zi oarecare
Ȋn care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu.
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă.
Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur c-o umbră şi-atât.
Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborât
Tu, umbră tăcută şi dragă
Aşează-ţi fularul la gât.
O umbră se-nchide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atât de mult rău că e bine
E-atât de mult da că e nu.
Bacovia-şi iese din sine
Și râde în A şi în U
O umbră se-nchide în mine
Și umbra aceea eşti tu.
Asta e una dintre poeziile mele preferate de la Adrian Păunescu!
RăspundețiȘtergere@Lamaitza: Mă bucur că îţi place! O zi frumoasă să ai! :)
RăspundețiȘtergereMulțumesc la fel :)
RăspundețiȘtergereImi place poemul acesta(:!
RăspundețiȘtergereMie imi place mult poezia "Tarziu" De A. Paunescu(:.
@Only Books: Sunt atât de multe şi atât de frumoase... asta a fost cea care mi-a revenit în minte aseară!
RăspundețiȘtergereUn mare talent! :)
RăspundețiȘtergereO poezie minunata care va ramane in inimile romanelor.
RăspundețiȘtergere@C.L.M.: Adevărat! :)
RăspundețiȘtergere@FreeSeoDesign: Ca şi multe altele, dintre poeziile domniei sale...
Chiar ca un mare talent. Pacat ca multi nu l-au descoperit decat dupa moarte. Cam asa e pe la noi si... peste tot.
RăspundețiȘtergere@Lillee: Ai dreptate, cam peste tot e aşa, sunt recunoscute talentele abia după ce părăsesc lumea asta... Trist:(
RăspundețiȘtergereApropo, am pus și eu bannerul tău pe blogul meu, sunt sigură că mulți ar fi interesați să citească ceea ce scrii. Sper că nu te superi, o zi bună!
RăspundețiȘtergere@Lamaitza: Eşti o drăgălaşă! Cum să mă supăr?! Merci şi te-am adăugat şi eu în blogroll... Seară faină! :*
RăspundețiȘtergereMulțumesc foarte mult încă odată :)
RăspundețiȘtergere@Lamaitza: Cu drag! :)
RăspundețiȘtergere