După o noapte petrecută cu tine, câteva ore dormite, mai exact 4, şi o zi de plimbare, pe tocuri de 15, sunt extenuată...dar totuşi e o oboseală plăcută.
Dimineaţă încă mai aveam aroma ta, o simţeam impregnată în piele, îmi simţeam trupul încă sub influenţa atingerilor tale. Aş fi vrut să nu mă ridic din pat, dar, deşi erau plăcute senzaţiile care mă invadau, ar fi însemnat să rămân prinsă în amintirea nopţii.
Ȋncep să simt mai mult decât aş vrea şi aveam nevoie să evadez, să fug de ceea ce se cuibărise în sufletul meu... aşa că mi-am luat prietenele din dotare şi am colidat oraşul, am mancat, am baut, am râs mult, ca de obicei, dar , orice am făcut, gândurile mele s-au încăpaţânat să se îndrepte tot către tine.
Ȋn momentul ăsta te urăsc, aşa cum mă urăşti tu cănd te fac să îţi deschizi sufletul, pentru că mă faci să simt atâtea, pentru că mă tulburi, pentru că mă îndrăgostesc de tine...Nu vreau, nu e bine, nu trebuie!
Am mai fugit o dată de asta, nu mai vreau şi acum să procedez la fel, dar nu pot să nu mă întreb : şi acum ce fac?!
De ce să fugi de iubire? :)
RăspundețiȘtergere