Am purtat un război psihologic cu un bărbat (cel care mă iubeşte) , pentru că vroiam să aflu un secret destul de urât, din trecutul lui, şi pe care îl ţinea ascuns în sufletul lui. M-am înarmat cu tot ce am putut, am uzat de toate slăbiciunile lui, i-am “forţat mâna”, am şantajat şi după două zile ...mi-a povestit ce vroiam să aud. Poate nu ar trebui(date fiind strategiile aplicate), dar sunt mândră că am reuşit să îl fac să îşi calce peste orgoliu, să cedeze, că a fost cam ca la skandenberg (cel mai slab e doborât), că l-am subjugat şi mă simt mai puternică decât credeam, a naibii de puternică... Ȋmi place senzaţia asta, mereu mi-a plăcut!
Mă întreb de ce cu El nu pot să fac la fel, de ce nu aplic strategii din astea, cum fac de fiecare dată când vreau să obţin ceva? De ce El e diferit, de ce cu El vreau să obţin totul fără a mă folosi de tot felul de tertipuri? Mi-ar fi atât de uşor...sau poate nu, poate e mai puternic decât cred!
